Niciun an fără o linie

Suntem la începutul anului, când instituțiile de stat, companiile și organizațiile își prezintă bilanțul pe ultimele douăsprezece luni: câte activități și investiții au realizat, câți beneficiari sau clienți au avut, la ce valoare a ajuns profitul etc.

Cele mai multe date sau analize ale datelor vizează aspectul cantitativ al performanțelor, mai puțin calitatea. În general, creșterea numărului clienților sau a sumei rămase după achitarea datoriilor reflectă creșterea calității vieții. Nu e întotdeauna așa, din nefericire.

De exemplu, faptul că mai mulți copii neglijați sau abuzați au intrat în evidența serviciilor sociale indică o activitate mai energică a specialiștilor, dar și o criză a familiei, ceea ce nu bucură pe nimeni. Pe de altă parte, nu putem nega că s-au întâmplat multe lucruri bune în ultimii ani, nu doar în 2016.

Municipiul Moinești, care are un nou primar, arată cu totul altfel decât în 2008, dacă ar fi să privim doar la infrastructura rutieră și de utilități, la Clubul Lira sau la parcul din centrul orașului, care arăta jalnic înainte de a fi modernizat din fonduri europene.

Celor care nu știu, le spun că era o junglă, o zonă invadată de buruieni, plină cu resturi menajere, prin care ți-era frică să treci. Hotelul și baza de tratament au rămas, din păcate, nefinalizate, dar există șansa reînceperii lucrărilor.

Municipiul Bacăul are maternitate și policlinici moderne, o secție de radioterapie nouă, un aeroport care, în vară, va funcționa la standarde europene, dar și un spital municipal încremenit în faza de „investiție”.

Multe dintre schimbările petrecute în ultimii ani se datorează ONG-urilor, fapt recunoscut de autorități. Societatea civilă, în ansamblu, a făcut pași importanți în direcția asumării unor obiective. Cetățenii, fie ei angajați, patroni sau liber profesioniști, au renunțat să aștepte „binele” de la guvernanți. Aș spune că acesta e cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat nouă, românilor.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"