Siguranta. Sentimentul de liniste pe care il ai atunci când stii ca, in drum spre scoala, copilul tau nu va pati nimic rau, siguranta ca va ajunge acasa intreg, siguranta ca vei avea si mâine, si poimâine, si anul viitor un loc de munca si un venit din care sa-ti platesti facturile. Siguranta ca vei avea acces la servicii medicale daca te vei imbolnavi si, poate, la o pensie de boala, la un ragaz in care sa te recuperezi, iar familia sa nu intre in faliment. Mai exista asa ceva?
Românii care erau deja familisti la caderea dictaturii isi amintesc, unii cu regret, ca inainte de ’89 multe lucruri erau sigure: “repartitia” pe un loc de munca, locuinta, viata mediocra, galantarele goale si aprovizionarea pe sub mâna. Le este greu sa renunte la aceasta imagine: somn linistit, viata fara perspective si fara temeri.
Cei vârstnici isi amintesc si alte lucruri, cele povestite de parinti si bunici cu privire la razboi, foamete, venirea rusilor etc. Lumea s-a schimbat, a progresat, dar crizele revin periodic. Trebuie sa acceptam ca nesiguranta este normalitate si sa nu ne mai facem iluzii, dorind sa traim ca in reclamele dintre stirile privind grevele, migratia, atentatele. Pericolele care ameninta UE nu sunt provocate doar de fanatism.
E vorba despre inegalitatea de sanse si dispretul pe care UE l-a aratat migrantilor, deschizându-le poarta dar adapostindu-i in grajd. Si despre imposibilitatea acestora de a se simti acasa in Paris sau in Bruxelles. Traind in ghetou, au devenit, oare, cu adevarat cetateni ai Belgiei? Sa ne uitam la românii din diaspora! Ura pe care o simt acestia fata de Putere are aceeasi cauza: diferenta uriasa dintre saracia care i-a impins la sacrificiu si bogatia altora, nemeritata.
Egalitatea de sanse e o vorba goala. Un român care si-a pierdut slujba, apoi, din cauza datoriilor, locuinta, fiind silit sa se mute cu chirie intr-o marghernita fara baie si se duce la interviu mirosind a igrasie are sanse de angajare zero. In situatia asta va putea fi, oare, plin de iubire si iertator? Daca e voinic si sanatos va pleca in strainatate pentru a-si salva copiii, dar nu va uita dispretul. Cam asta simt si migrantii care locuiesc la periferia capitalelor occidentale. Sentimentele negative ale defavorizatilor sunt exploatate de liderii organizatiilor politice sau religioase. Revolta lor se accentueaza, odata cu diferentele, iar starea de razboi tinde sa devina permanenta. Aceasta e normalitatea in 2016.
