Cine a avut o rudă sau un vecin care a suferit de poliomielită din cauză că prin anii 30 copiii nu erau vaccinați anti-polio știe că este o boală groaznică, invalidantă, ale cărei sechele sunt definitive. O boală care în mod cert schimbă destine.
În urmă cu 70 de ani, nu existau programe de vaccinare. Acum există, dar nu mai există încredere. Numărul copiilor nevaccinați este foarte mare, ceea ce îngrijorează organizațiile internaționale. În multe țări, cauza e sărăcia, în altele, ignoranța și teama. În România, e vorba despre ultimele două. Discuțiile aprinse pro și contra vaccinării au accentuat neîncrederea.
Pot să înțeleg faptul că unui părinte îi este greu să-și ducă copilul la dispensar pentru a fi imunizat în condițiile în care „pe net” circulă acuzația că vaccinurile ar provoca autism sau alte afecțiuni. E rău dacă nu-l vaccinezi, e rău și dacă îl vaccinezi. Nu-i înțeleg pe cei care rămân blocați în această dilemă în loc să se informeze direct de la medic sau dintr-o lucrare de specialitate. Mă miră, de asemenea, faptul că precauția nu apare și față de alte produse medicale.
Românii sunt campioni la automedicație în pofida faptului că sunt avertizați mereu că administrarea fără prescripție, mai ales în cazul antibioticelor, e periculoasă. Ne sperie vaccinurile mai mult decât faptul că nevaccinarea împotriva rujeolei a dus la decesul a 20 de copii? Se pare că da. În curând am putea avea probleme cu tuberculoza sau hepatita. Nu doar părinții au răspunderi privind sănătatea copiilor, ci și statul. Ministerul Sănătății a acționat, dar cam timid, propunând spre dezbatere o lege a vaccinării care prevede drepturi și responsabilități, nu și sancțiuni.
Ca măsură de constrângere, stabilește că minorii nevaccinați nu vor fi primiți în colectivitate, adică în grădinițe, școli, tabere etc. Cu alte cuvinte, nu le va fi încălcat doar dreptul la sănătate, ci și dreptul la educație.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
