18 aprilie 2024
SportNaționala de fotbal nevăzători joacă la Bacău calificarea la “europene”

Naționala de fotbal nevăzători joacă la Bacău calificarea la “europene”

În perioada 1-9 aprilie baza sportivă T.N.T. Bacău va găzdui un turneu de calificare pentru Campionatul European de Fotbal ce va avea loc în luna august în Germania. Mai multe detalii despre acest eveniment aflăm de la Mihai Rusu, director de proiect și director de programe al bazei sportive băcăuane.

-Câte echipe vor participa la acest turneu și cum se va juca?
-Este vorba de prima ediție a unui turneu de calificare, în vederea Campionatului European de Fotbal pentru Nevăzători. La acest turneu, care se va desfăsura în perioada 1-9 aprilie vor participa echipele reprezentative ale Irlandei, României, Republicii Modova, Cehiei, Belarus, Albaniei, Greciei și Georgia. Cele opt echipe vor fi împărțite in două grupe. În grupa A, echipa națională de fotbal pentru nevăzători a României se va confrunta cu echipele Irlandei, Georgiei și Albaniei, urmând ca celelalte 4 echipe să formeze grupa B. Se va juca în sistem „fiecare cu fiecare”, după care vor urma semifinalele și finala. Finalistele se vor califica la turneul final.

-Odata ce se va desfășura un turneu de calificare înseamnă că va exista și un turneu final.
-Exact. Turneul final va avea loc între 17 și 27 august și va avea loc la Berlin în Germania. Acolo vor participa două din echipele calificate din turneul care va avea loc la noi în Bacău, plus echipele deja calificate, între acestea fiind Turcia, care este campioană europeană, Marea Britanie, Spania, Germania și o parte din țările nordice, acolo unde acest sport este foarte bine dezvoltat.



-Cine organizează acest turneu?
-Trebuie să spun, înainte de toate, că, organizatorii acestui eveniment sunt Federația Internațională a Sporturilor pentru Nevăzători (I.B.S.A.). Ei sunt cei care se ocupă de promovarea sporturilor pentru nevăzători, pentru că autoritatea internațională este Comitetul Internațional Paralimpic.

I.B.S.A. a fost creată în 1981 și a fost înregistrată la Consiliul Sporturilor Naționale din Spania. Ca element interesant, Comitetul Sporturilor pentru Nevăzători, au în tutela lor Loteria Spaniolă cea care i-a finanțat. Tocmai din acest motiv, sediul I.B.S.A. era în Spania, până în anul 2014 când s-a mutat la Bonn în Germania. Ca sport paralimpic, fotbalul pentru nevăzători a debutat în 2004 la Atena, în 2012 a avut o prezență interesantă la Londra, iar în 2016, la Rio, s-a constat o creștere a numărului de echipe participante. Tocmai de aceea, de această dată se ține și un turneu de calificare. Până acum se mergea direct la turneele finale.

-Cum a ajuns T.N.T. Bacău să fie gazda acestui turneu?
-În primul rând trebuie să spun că este un sport foarte puțin cunoscut pentru Bacău, pentru zona noastră și chiar pentru România. Noi am fost contactați de campioana europeană, Turcia, care avea nevoie de un loc în care să-și desfășoare cantonamentul înaintea Olimpiadei de la Rio. Noi am fost atractivi pentru ei, și am fost recomandați datorită elementului de servicii integrate. Noi nu avem doar terenurile de fotbal. Avem un tot unitar care funcționează ca un circuit. Avem bar și snack-bar, avem bazin, piscină, sală de forță, cabinete de recuperare medicală sportivă și kinetoterapie. Avănd toate acestea la un loc, a făcut ca baza T.N.T. să fie o destinație atractivă pentru cantonament. În aceste condiții, au venit la noi și au fost foarte încântați, drept dovadă, au mai venit odată. Apoi au fost la Rio, unde au avut o performanță foarte bună chiar dacă echipa Braziliei a fost câștigătoare. Având această experiență am putut să mergem la un nivel mai sus. Prin Comitetul Național Paralimpic am organizat în octombrie anul trecut un mic turneu internațional la care au participat Germania, Republica Moldova și România. În urma acestui trial, câștigat de Germania, noi am acumulat experiență. Și de acolo, noi ne-am depus candidatura la I.B.S.A. pentru a desfășura la noi acest turneu de calificare pentru Campionatul European. Pentru organizarea acestui turneu de calificare și-a mai depus candidatura și un club din Albania, dar noi am avut căștig de cauză. De aici, noi ne vom dori mult mai mult, vom dori să dezvoltăm și să devenim Centru Național Paralimpic, să fim un punct important pe harta sporturilor paralimpice.

-Care va fi impactul acestui eveniment?
-Trebuie subliniat că acest eveniment va fi foarte important pentru zona locală, pentru regiune și pentru România în general. Din câte știu eu, România nu a găzduit în istoria ei recentă un turneu paralimpic de o astfel anvergură. Federația Română a Sportului pentru Persoanele cu Handicap există din 1990, deci este o fedarație tânără. Revenind la eveniment, trebuie spus că are un impact și la nivel european, ceea ce va plasa Bacăul ca punct important pe harta sporturilor paralimpice. Nu mai vorbim de faptul că acest eveniment se produce în anul în care Bacăul este Oraș European al Sportului.

-Cum v-ați axat pe această direcție, a sportului paralimpic?
-Cred că am fost impresionați, pentru că vezi niște jucători care au o deficiență față de noi cei care avem darul de a vedea. Ei au avut două opțiuni: să rămână și să le fie milă unii de alții, sau, să reușească și să performeze într-un sport. E firesc sa fii impresionat, iar jocul în sine este inedit, cu reguli specifice și se joacă într-un anumit fel.

-Ne puteți da anumite caracteristi ale jocului?
-În primul rând mărimea terenului este similară celui de futsal, se joacă 5 plus 1 jucători în echipă în reprize de căte 25 de minute. Portarul este văzător, jucătorii de câmp sunt nevăzători sau parțial nevăzători și poartă niște ochelari speciali prin care nu se vede nimic și se joacă cu o minge specială. Dar cred că e mai interesant să-i vedeți. Când i-am văzut cum joacă, am realizat că este un sector neexploatat, iar noi, având facilitățile necesare, putem să-l dezvoltăm. Avem o relație foarte bună cu Comitetul Național Paralimpic, și cu ce avem noi aici, cred că putem aduce un plusvaloare acestui sport.

-Cu ce lot atacă România acest turneu de calificare ?
-Lotul naționalei noastre este condus și pregătit de antrenorul principal Sorin Lăpădat. Portari : Vlad Tofan și Marius Corolea. Lucători de câmp : Alexandru Cucu, Cosmin Calotă, Ionuț Anton, Mihai Nistor, Adriani Botez, Florin Kovacs și Tiberiu Păun.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri