Cauta
National

Camera Deputatilor a adoptat Legea amnistiei fiscale 08-May-12 13:00
Etichete : Nespecificate
Deputaţii au votat marţi legea amnistiei fiscale prin care funcţionarii publici care au primit sporuri ilegale în perioada 2008-2010 nu mai sunt obligaţi să restituie banii. Legea a trecut cu 234 de voturi "pentru". Trei parlamentari s-au abţinut. Legea a fost depusă la sfârşitul lunii martie de către UDMR. Circa 300.000 de bugetari din administraţia publică locală au primit ilegal sporuri, potrivit unui raport al Curţii de Conturi. Sursa: Gandul.info
FMI a acceptat creşterea salariilor bugetarilor. Prima tranşă de majorare, de la 1 iunie 06-May-12 12:08
Etichete : Nespecificate
Negocierile cu FMI s-au încheiat cu succes, după două zile de discuţii la BNR, partea română şi delegaţia instituţiei internaţionale stabilind termenii noii scrisori de intenţie la acordul de tip preventiv. FMI şi Comisia Europeană au acceptat creşterea salariilor bugetarilor pentru a reveni la nivelul din iunie 2010, prima majorare, de 8%, urmând să fie operată de la 1 iunie, iar pensionarii vor primi banii reţinuţi începând din aceeaşi lună.
Victor Ponta este noul premier 27-Apr-12 20:30
Etichete :
Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Victor Ponta pentru funcţia de premier. Anunţul a fost făcut în această seară, după discuţiile de la Cotroceni, care au urmat demiterii guvernului Mihai Răzvan Ungureanu prin adoptarea moţiunii de cenzură. La Cotroceni, PDL, prin vocea lui Emil Boc, a anunţat că partidul său nu va face nicio propunere de prim-ministru. UDMR a susţinut necesitatea organizării alegerilor parlamentare anticipate. "Astăzi nu s-a întâmplat nimic dramatic pentru România. A fost un proces democratic în Parlament care a arătat că guvernul Ungureanu nu avea majoritate. Opţiunea pentru Victor Ponta a fost legitimă", a spus Băsescu.
Motiunea de cenzura a USL a trecut, Guvernul Ungureanu a cazut! 27-Apr-12 14:59
Etichete : Nespecificate
Parlamentul a dezbatut, vineri, incepand cu ora 9:00, motiunea de cenzura "Opriti Guvernul satajabil. Asa nu, niciodata". Numar total de voturi exprimate 248, voturi anulate 4, voturi valabil exprimate - 239, din care voturi pentru 235. Impotriva motiunii de cenzura au existat 9 voturi. Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a căzut astăzi. Prima moţiune de cenzură înantată de USL faţă de Executivul condus de Ungureanu a primit 235 de voturi "pentru", cu patru peste câte avea nevoie pentru a fi aprobată. În urna de vot a fost găsit şi un Piramidon.
PRM a rupt alianta cu PNG, iar Becali si-a anuntat candidatura la Primaria Capitalei 09-Apr-12 18:57
Etichete : Nespecificate
PRM a rupt alianta cu Partidul Noua Generatie condus de Gigi Becali, din cauza neintelegerilor care au aparut la stabilirea candidatilor pentru alegeri. Mai mult decât atât, liderul PNG si-a anuntat, la Realitatea TV, candidatura la Primaria Capitalei. De-a lungul timpului, Becali si Vadim au avut o relatie tensionata. Nu de putine ori si-au adresat cuvinte grele. Cu toate acestea, in primavara lui 2009, când Becali era arestat, Vadim Tudor l-a inclus pe listele PRM pentru europarlamentare, iar impreuna cei doi au intrat in Parlamentul European. (realitatea.net)
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a demisionat 05-Apr-12 16:06
Etichete : Nespecificate
Laszlo Borbely a demisionat din Guvern, în urma unei discuţii cu premierul Ungureanu despre acuzaţiile DNA. Borbely a venit pregătit să demisioneze la întâlnirea cu premierul. Informaţia a fost conformată chiar de premier, la postul public de radio, care a adăugat că va asigura interimatul la Mediu până când va fi făcută o propunere de înlocuitor. "Am avut o discuţie cu Borbely, la finalul căreia domnul ministru a înaintat demisia către mine. Demisia este un act unilateral de voinţă. Am luat notă de demisia sa.
Doliu in familia presedintelui: A murit soacra lui Traian Basescu 30-Mar-12 20:00
Etichete : Nespecificate
Soacra preşedintelui Traian Băsescu, Aurora Andruşcă, a murit în această după-amiază. Mama Mariei Băsescu avea 83 de ani şi era cardiacă. Ultimul deces în familia Băsescu a fost în octombrie 2010. Atunci, Elena Băsescu, mama preşedintelui, a murit în urma unei boli incurabile. Socrii lui Traian Băsescu, Aurora şi Gheorghe Andruşcă, erau căsătoriţi de aproape 63 de ani şi locuiau într-un cartier de la marginea oraşului Suceava.
Adrian Nastase, condamnat pentru santaj si achitat pentru mita in dosarul "Zambaccian" 30-Mar-12 16:30
Etichete : Nespecificate
Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj în dosarul "Zambaccian", fiind achitat pentru infracţiunea de luare de mită. Şi soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată în dosarul cunoscut sub numele de "Zambaccian". Instanţa supremă a dispus condamnarea ei la trei ani de închisoare, tot cu suspendarea executării pedepsei, pentru "participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală", fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj. Sursa: Mediafax.ro
Calculatorul, o necunoscuta pentru jumatate dintre români 26-Mar-12 18:48
Etichete : Nespecificate
Conform datelor publicate luni, 26 martie, de Eurostat, jumatate dintre românii cu vârsta între 16 si 74 de ani nu au folosit niciodata un computer personal, procentaj care ne situeaza pe ultimul loc din Uniunea Europeana. Pe primele locuri se situeaza tari ca Suedia, unde doar pentru 4 la suta dintre locuitorii cu vârste cuprinse între 16-74 de ani calculatorul reprezinta o necunoscuta, sau Danemarca si Olanda, cu un procentaj de 6 la suta, ori Finlanda, cu 7 procente, si Marea Britanie - 9 la suta, se mai arata in comunicatul transmis de Eurostat.
Legea picnicului: Gratarele in padure sunt interzise prin lege 16-Mar-12 19:00
Etichete : Nespecificate
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, vineri, legea privind desfăşurarea activităţii de picnic. Cei care ies la iarbă verde în altă parte decât în zonele special amenajate riscă amenzi de până la 5.000 de lei. Legea picnicului a fost adoptată pe 21 februarie de Camera Deputaţilor. Conform acestei legi, este interzisă organizarea picnicurilor în altă parte decât în zonele special amenajate. În acest sens, vor exista spaţii pentru picnic, pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, unde aprinderea focului va fi permisă.
Basescu, un nou atac la adresa Olandei pe tema drogurilor 03-Mar-12 09:30
Etichete :
Preşedintele Traian Băsescu a acuzat Olanda, vineri, la Bruxelles, după semnarea pactului de guvernanţă fiscală, că "face un abuz fără limite legat de un stat membru", şeful statului declarând că între condiţiile de aderare la spaţiul Schengen nu se regăseşte şi MCV. "Legat de Schengen, opoziţia a fost tot din partea Olandei care aşteaptă raportul din vară (raportul MCV, n.r.). Pentru prima dată însă avem un termen limită cu privire la luarea deciziei privind intrarea României şi Bulgariei în Schengen.
FMI cere Guvernului sa înceapa concedierile la Posta Româna 13-Feb-12 16:07
Etichete : Nespecificate
Pâna la sfârsitul lunii martie, Posta Româna va concedia cel putin 600 de angajati, iar pâna la finele lunii aprilie, va reduce numarul oficiilor postale cu 135 de unitati - potrivit ultimelor negocieri între guvern si FMI. Vor ramâne în toata tara numai 5.700 de oficii postale. În plus, pâna la sfârsitul lui iunie, trebuie gasit un investitor care sa preia cel putin 20 la suta din actiunile Postei Române. Compania a avut pierderi de aproape 30 de milioane de euro în 2010, iar în prezent 75 la suta din actiunile sale sunt detinute de ministerul Comunicatiilor, iar restul de Fondul Proprietatea.
Alegerile locale vor fi, cel mai probabil, pe 10 iunie 13-Feb-12 11:57
Etichete : Nespecificate
Alegerile locale ar putea sa aiba loc, cel mai probabil, pe 10 iunie, au declarat surse politice, dupa discutiile de luni din sedinta coalitiei de guvernare, informeaza Agerpres. "De principiu, s-a discutat ca alegerile locale sa se tina, cel mai probabil, pe 10 iunie", au afirmat surse participante la sedinta. Potrivit acestora, liderii coalitiei au ridicat si problema cartilor de alegatori, urmând sa se decida daca acestea se vor mai folosi sau nu la alegerile din acest an. Totodata, a fost discutata si problema blocajului din Parlament, liderii coalitiei excluzând varianta alegerilor anticipate, dorite de opozitie.
Cabinetul Ungureanu a primit investitura Parlamentului 09-Feb-12 15:00
Etichete : Nespecificate
Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, prin votul exprimat joi. Ioan Oltean a anunţat că au fost 237 de voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă". "Avem Guvern!", a anunţat Oltean pe holurile Parlamentului. Pentru învestirea Guvernului, erau necesare 232 de voturi "pentru". Membrii noului Cabinet, condus de Mihai Răzvan Ungureanu, vor depune jurământul, joi, la ora 18.00, la Palatul Cotroceni. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a mulţumit parlamentarilor pentru votul de învestitură şi a afirmat că speră să nu dezamăgească, susţinând că ştie cât de grea poate fi misiunea sa.
Daniel Morar, inca 6 luni la sefia DNA 07-Feb-12 20:52
Etichete : Nespecificate
Procurorul general al României, Laura Codruta Kovesi, l-a delegat pentru sase luni, incepând din 13 februarie, la conducerea Directia Nationale Anticoruptie pe Daniel Morar, asa cum a sugerat presedintele Traian Basescu in 14 noiembrie anul trecut. Prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lânga Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a dispus delegarea procurorului Daniel Morar in functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie. "Delegarea a fost dispusa incepând cu data de 13 februarie 2012, pentru o perioada de sase luni, ca urmare a incetarii actualului mandat detinut de procurorul Daniel Marius Morar", se arata intr-un comunicat de marti al Ministerului Public.
Lista lui Ungureanu: Berca, propus la Ministerul Administratiei si Internelor 07-Feb-12 13:00
Etichete : Nespecificate
Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu intenţionează să prezinte lista propusă pentru viitorul guvern în cursul serii de marţi, după ce va încheia consultările cu reprezentanţii coaliţiei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Andreea Paul Vass, Gabriel Berca, Cristian Petrescu, Alexandru Nazare, Stelian Fuia, Cătălin Baba, Răzvan Mustea, Claudia Boghicevici şi Bogdan Drăgoi sunt propunerile PDL pentru miniştri în Cabinetul Ungureanu. Conform surselor citate, deputatul Răzvan Mustea, liderul OTPDL, va fi propus pentru conducerea Ministerului Comunicaţiilor. De asemenea, secretarul de stat Cătălin Baba este propus la Ministerul Educaţiei, iar Alexandru Nazare la Transporturi.
La mana FMI? Scumpire cu 15% a electricitatii, in februarie, si a gazelor pana la vara 05-Feb-12 09:00
Etichete :
Fondul Monetar Internaţional a cerut Guvernului majorarea cu cel puţin 15% a preţului la electricitate până la finele lunii februarie, ca urmare a secetei care a redus producţia în hidrocentrale, potrivit unui draft al scrisorii de intenţie redactat în aceste zile şi obţinut de „Adevărul". De asemenea, preţul gazelor pentru firme ar trebui majorat cu 15% până la vară, susţine FMI. Draftul reprezintă propunerea FMI transmisă instituţiilor autohtone la mijlocul acestei săptămâni, însă Fondul şi oficialii Guvernului au continuat negocierile vineri, la sediul Ministerului Finanţelor.
Seful ANAF, Sorin Blejnar, in vizorul DNA pentru instigare la evaziune fiscala 04-Feb-12 09:30
Etichete :
Procurorii DNA îl cercetează penal pe Sorin Blejnar pentru instigare la evaziune fiscală. Şeful ANAF dădea, pe bani grei, cursuri de furat pentru mai marii contrabandei cu petrol. Dovada procurorilor a fost prezentată vineri seară în emisiunea "Secrete de stat", de la Romania TV. Procurorii DNA au deschis un dosar nou pe numele lui Sorin Blejnar şi al lui Codruţ Marta, fostul său şef de cabinet, pentru instigare la evaziune fiscală. Şeful Fiscului apare în acest dosar ca protector al celei mai mari reţele de contrabandă cu motorină şi benzină.
Gerul a ucis 14 oameni. Revin ninsorile in toata tara 01-Feb-12 13:00
Etichete : Nespecificate
Avertizarea de cod portocaliu de ger, valabilă pentru aproape întreaga țară, este în vigoare până vineri, la ora 11.00. Maximele pornesc de la -15 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi în Câmpia Română şi ajung la -2 grade la Timişoara. În sud-estul țării, viscolul și-a făcut din nou simțită prezența, circulația rutieră fiind întreruptă pe mai multe sectoare de drumuri naționale. În Capitală, recordul a fost atins în această dimineață, când s-au înregistrat în jur de -20 de grade C. Pentru zilele următoare, meteorologii prognozează revenirea ninsorilor, mai ales în zona de sud a țării.
Pensiile si salariile ar putea creste cu 5% 30-Jan-12 14:42
Etichete : Nespecificate
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, luni, de la Palatul Cotroceni, ca Guvernul ar putea creste pensiile si salariile bugetare cu un procent de maximum 5%, daca vor exista resursele financiare. In acelasi timp, actuala Coalitie l-a mandatat pe Emil Boc pentru a negocia cu FMI cresterea pensiilor si salariile din aprilie. Cu toate acestea, ministrul nu a putut da un raspuns sigur cu privire la gestionarea acestor bani de la bugetul de stat, intrucât datele de crestere economica urmeaza sa fie publicate in luna aprilie. Primul-ministru Emil Boc a fost mandatat, luni, de catre conducerea coalitiei, sa negocieze cu FMI cresterea pensiilor si salariilor, din luna aprilie, a anuntat prim-vicepresedintele PDL Sorin Frunzaverde.
Autostrada Soarelui (A2), redeschisa traficului 29-Jan-12 11:59
Etichete : Nespecificate
Autostrada Bucuresti-Constanta a fost redeschisa traficului duminica, incepând cu ora 09:30, dupa ce utilajele au lucrat toata noaptea pentru deszapezire, conform Ministerului Transporturilor, citat de Agerpres. in acest moment, intreaga retea de autostrazi si drumuri nationale este redeschisa circulatiei. (Antena3)
Daca trebuie sa plecati acasa, aflati de aici ce drumuri mai sunt blocate din cauza zapezii 29-Jan-12 09:39
Etichete : Nespecificate
Centrul Infotrafic al Politiei Române informeaza ca traficul rutier este scazut in intensitate pe toate drumurile, iar cu exceptia unor segmente ale Autostrazii Soarelui, nu mai sunt drumuri nationale sau autostrazi cu circulatia intrerupta din cauza viscolului sau a stratului gros de zapada. Unele sectoare ale unor drumuri nationale care strabat zone montane sunt inchise pe perioada iernii, in fiecare an. Cele mai importante sunt DN7C-Transfagarasan, intre Piscu Negru si Bâlea-Cascada, DN7A intre Groapa Seaca si Obârsia Lotrului si DN67C Curpat - Rânca.
România vrea un miliard de euro de la Banca Mondiala 27-Jan-12 13:59
Etichete : Nespecificate
România negociaza cu Banca Mondiala (BM) o linie de credit de un miliard de euro pentru a sustine bugetul tarii, a declarat Francois Rantrua, country manager pentru România al BM. Guvernul negociaza cu banca un acord preventiv de imprumut, care ii va permite sa decida mai târziu daca va accesa sau nu fonduri, a spus Rantrua, intr-un interviu pentru Bloomberg. Banca Mondiala se va alatura FMI si UE intr-un acord financiar preventiv cu România, semnat in martie, dupa aprobarea liniei de credit. FMI si UE pun la dispozitia Guvernului fonduri de 5 miliarde de euro, pentru a fi accesate in cazul unor turbulente pe pietele financiare. România nu a tras inca fonduri din acordul cu FMI si UE.
  1 2 3 4 5 6 7 8  Pagina urmatoare >












Victor Eugen Mihai





Get Adobe Flash player






 
Get Adobe Flash player



Get Adobe Flash player