23 aprilie 2024
SportNarcisa Lecusanu, in locul lui Carmen Tocala

Narcisa Lecusanu, in locul lui Carmen Tocala

Fosta handbalista bacauana preia functia de secretar de stat in Ministerul Tineretului si Sportului

Dupa Doina Melinte, Bacaul da un nou secretar de stat in Ministerul Tineretului si Sportului: Narcisa Lecusanu. Fosta handbalista a Stiintei Bacau a inlocuit-o pe Carmen Tocala in aceasta functie din cadrul MTS. Ministrul Elisabeta Lipa a declarat marti pentru Agerpres ca modificarea va deveni oficiala dupa aparitia in Monitorul oficial:

“Inlocuirea secretarului de stat este ceva normal. Oricum, doamna Tocala si-a exprimat dorinta de a renunta in mai multe rânduri. Nu am ce sa ii reprosez, doar ca eu consider ca Narcisa Lecusanu este o solutie mai buna pentru acest post in acest moment. Si premierul este de acord cu acest lucru; acum ramâne ca eliberarea din functie sa fie publicata in Monitorul oficial”. Fosta presedinta a Federatiei Române de Baschet, Carmen Tocala fusese investita in functia de secretar de stat in MTS in anul 2013.



In vârsta de 39 de ani (este nascuta pe 14 septembrie 1976, in Bacau), noul secretar de stat in Ministerul Tineretului si Sportului, Narcisa Lecusanu are in palmares titlul de vice-campiona mondiala cu nationala României de handbal in 2005 si câstigarea Cupei Cupelor EHF cu Oltchim in 2007. Cetatean de onoare al Bacaului, Narcisa Lecusanu ocupa, din 2014, functia de vicepresedinte al Federatiei Române de Handbal.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri