interviu cu Marius Oprea, director al Departamentului Investigatii Speciale al IICCMER Bucuresti

– Unul dintre obiectivele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc este si derularea unor proiecte unice cum ar santierele arheologice de descoperire a victimelor comunismului in România. Unul din aceste santiere de investigarea arheologica si-a inceput activitatea aici, la Târgu Ocna, in Cimitirul de lânga fostul Penitenciar- spital din localitate. Ce informatii aveti, de unde incep investigatiile?

– Activitatea IICCMER analizeaza natura, scopul si efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar si memoria acestui regim în exilul românesc si în perioada postcomunista. Sunt mai multe proiecte in derulare, insa eu voi vorbi doar de ceea ce tine de departamentul pe care il conduc. Am inceput aceasta activitate din iulie 2006, imediat dupa infiintarea institutului, eu ii zic arheologie contemporana, la Sighet, in cimitirul Saracilor. Acolo am gasit, intr-o prima sesiune, opt schelete, ingropate fara cosciug, goi, fara cruce. La fel ca si la Tg. Ocna nu am gasit resturi de imbracaminte, nici alte artefacte. Dupa cercetarile arheologice, dupa studii comparative, si acolo, dar si la Tg. Ocna, este vorba de detinuti morti in perioada 1950 – 1954, dar si pâna in 1964, când a fost aprobat decretul de gratiere. Conform surselor documentare existente si oferite de Directia Penitenciarelor, în penitenciarul-spital de la Târgu Ocna au murit, numai în perioada dintre anii 1950 si 1954, un numar de 54 de persoane condamnate pentru delicte politice, însa pâna în anul 1964 numarul detinutilor politici decedati in penitenciarul Tg. Ocna a fost mult mai mare, ajungând la peste 150. Inca din 2011 când am deschis acest santier, in colaborare cu arheologi de la Muzeul de Istorie “Transilvania” din Cluj Napoca, am descoperit patru schelete, dintre care doar unul intreg. Acum continuam investigatiile si, dupa cum vedeti, rezultatele sunt promitatoare.

—————————-
Vreme de un deceniu s-a tacut cu privire la ce s-a petrecut inainte “89, crimele comunismului s-au rezumat la crimele Revolutiei. Despre celelalte “fapte de arme” ale Securitatii s-a vorbit prea putin sau aproape deloc.
————————————–

– Sa revenim la intrebare…

– Aici nu este voba de vendeta, de razbunare, este vorba de adevar. Prin aceste cercetari vrem sa ne recuperam memoria, sa facem lumina intr-o perioada trista a tarii, dar mai ales ne dorim sa aducem liniste familiilor si sa-i ingropam crestineste, dupa traditie pe cei morti in penitenciarele groazei si ingropati la gramada, fara cruce, fara slujba religioasa, in multe cazuri fiind vorba si de executii fara sentinta. Greul abia incepe, urmeaza, pe baza informatiilor de la Directia de Penitenciare, a analizelor medico-legale, a compararii probelor AND, sa stabilim identitatea fiecarui schelet descoperit. Ma intrebati de ce, de ce dezgropam mortii. Vedeti dumneavoastra, descoperirea unui cadavru al unui detinut mort in penitenciar sau executat face mai mult decât un tratat de istorie sau decât o declaratie formala de condamnare a comunismului. Oamenii sunt interesati sa-si afle trecutul, mai ales ca in acea perioada, dar si dupa 1990, s-a vorbit foarte putin sau deloc despre activitatea Securitatii, despre crimele comunismului. Dupa Revolutie am fost condusi de un fost activist al fostului partid, or, in acesti 10 ani nu ne puteam astepta ca statul sa se condamne pe sine, prin recunoasterea acestor crime si asumarea lor.

N avem dreptul sa iertam in numele victimelor

– Domnule director, am vazut pe un post de televiziune o imagine inedita, neverosimila chiar, care mi-a ridicat multe intrebari. Stiti si dumneavoastra de gestul fostului gradian de la Penitenciarul Pitesti, acum calugarul Toader Stanescu de a cere iertare fostei sale victime, Constantin Rodos, intâlnire dintre calau si victima, dintre un tortionar al inchisorilor comuniste si un condamnat pentru delictul de opinie, de apartenenta la o alta ideologie. Credeti in acel sarut?

– In acest caz particular, da. Problema insa, pe fond, este cu totul alta. Noi nu avem caderea sa iertam in numele celor care au suferit, au murit in acele conditii. Eu nu cred nici in aceasta formula “iertam, dar nu uitam”, repet, nu avem aceasta cadere, numai Dumnezeu ii poate ierta la judecata de apoi a lor. Statul, prin institutiile sale, nu numai IICCMER, ar trebui sa declare aceste crime savârsite in anii comunismului de catre organe ale statului, de catre Securitate, care a fost bratul inarmat al partidului unic, sa se le declare crime impotriva umnitatii, iar cei inca in viata sa fie trasi la raspundere. Noi am adus nenumarate probe in mai multe plângeri adresate Parchetului General, dar, deocamdaa, din pacate, cu toate actele oficiale sau declaratiile sforaitoare, plecând de la presedinte si pâna la cine vreti dumneavoastra, nu s-a intâmplat nimic. Acel sarut al iertarii este un caz particular al concilierii intre calau si victima sa, dar la nivelul României nu s-a petrecut asa ceva.

————————————-
Ceea ce cred eu ca ne lipseste este conjugarea eforturilor, adica sa se renunte, sa fie lasate deoparte orgoliile, sa pornim de la victime in devoalarea acestor crime comise de un regim bazat pe teroare, bazat pe Securitate, daca Securitatea nu exista, comunimul s-ar fi prabusit in 48 de ore.
————————————–

– IICCMER are ca obiectiv recuperarea memoriei, dar nu exclude, prin investigatii identificarea pesoanelor care au comis fapte penale in perioada 1950-1964…

– Noi asta facem, pornim de la victime ajungem la tortionari, faza a treia este de a sesiza instantele de urmarire penala, din pacate, in cele mai multe cazuri ni se raspunde cu mare intârziere, nu se raspunde deloc sau se da solutia de neurmarire penala, de prescrierea faptei, aceste crime fiind tratate ca simple omoruri. Crimele se prescriu, nu se prescriu crimele impotriva umanitatii. Noi credem ca toate crimele comunismului, ale Securitatii, ar trebui, nu numai la noi, sa fie puse pe picior de egalitate cu Holocaustul. Vedeti, evreii ii urmaresc pe criminalii nazisti si acum prin padurile amazoniene, iar noi suntem aici, tortionari si victime laolalta si nu facem nimic.

– Fac si eu apel la memorie si va reamintesc ultimele cuvinte ale lui Mircea Vulcanescu “Nu ne razbunati!” Ce semnificatie acordati acestui disperat strigat?

– Trebuie sa intelegem corect spusele lui Mircea Vulcanescu, sa nu ne razbunati, adica sa nu faceti ca ei, sa nu-i ridicam, sa nu-i condamnam otova, sa nu-i omorâm fara judecata. A judeca un om dupa faptele sale nu este un act de razbunare, judecata nu este un act de razbunare. Razbunare este legea talionului, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, cu asa ceva nici eu nu sunt de acord. A face dreptate victimei, a-l aduce in fata judecatii pe cel care a apasat pe tragaci, nu este razbunare.

———————————
Din punct de vedere judiciar nu s-a facut o condamnare a comunismului. Revin, nu s-a facut, singura condamnare care s-a facut, care nu este cu totul simbolica este ca cercetarile noastre, rezultatele noastre nu-i lasa pe multi sa puna linistiti capul pe perna. Nu mor impacati.
—————————————–

N avem dreptul sa iertam in numele victimelor

– Domnule Oprea, in România, totusi, comunismul a fost condamnat oficial, nu?

– Da. Am sa va spun un episod petrecut imediat dupa ce presedintele Basescu a condamnat comunismul. Am fost la un procuror militar, mai in vârsta, mucalit, chiar cinic, care a luat o gramada de documente care probau crime savârsite de persoane banuite de noi, traiau, erau vii, i-am explicat ce se petrecuse, iar el, procuror, mi-a zis, bine, a fost condamnat comunismul, dar spuneti-mi cum il mai cheama pe comunism si pe ce strada sta. Domnule Oprea, a continuat, cu toata bunavointa, dar eu nu pot condamna o ideologie, ca procuror, pentru a intocmi un dosar de crima, eu trebuie sa am victima. O aveti? Dincolo de cinismul lui, eu am inteles ca trebuie sa continuam si sa largim acest tip de cercetari, de a porni de la victima si nu de la teorii. Am avut, si nu trebuie sa va surprinda, natura umana este complicata, am avut si fosti ofiteri de securitate care ni s-au confesat. Asa am aflat detalii despre modul de functionare a Securitatii, a modului in care se infaptuiau aceste crime, premeditarea lor, asa am putut devoala sistemul, aspecte care au facut obiectul tezei mele de doctorat, care priveste istoria si activitatea Securitatii in primele ei doua decenii de activitate, incepând cu 1948.

– Acum la Târgu Ocna, mâine in alta parte, ce ar trebui facut, la nivel national, pentru ca societatea sa-si gaseasca linistea, pentru a reface echilibrul social, uman, istoric?…

– Acum doua saptamâni am fost la Cufoaia, in Maramures, in Tara Lapusului, noi primim foarte multe informatii de la urmasii celor ucisi, a celor decedati in penitenciare, care ne roaga sa-i gasim mortul si sa-l aducem acasa, ca sa poata fi pus in cimitir si inmormântat crestineste. Eu sper sa gasim intelegere la Ministerul Culturii pentru a demara un program national de arheologie contemporana, sa nu se rezume doar la ceea ce facem noi in cadrul institutului, ar fi vorba de un program national care sa implice toate muzeele judetene, muzeele nationale pentru a demara campanii de asemenea investigatii. Asa am rezolva foarte repede, am avea un tablou cuprinzator al dimensiunii crimei savârsite in România de sistemul represiv comunist.

– Au IICCMER sau CNSAS autonomia si autoritatea de a da verdicte, eu plec de la ideea ca majoritatea salariatilor sunt membri ai unor partide si, dupa cum stiti, in anumite perioade, istoria s-a scris dupa dictare.

– La CNSAS nu se mai dau verdicte, doar se trimit dosare la parchet, in instante. Da, in opinia mea au. Lasând la o parte nivelul conducerii, corpul membrilor este alcatuit din oameni de stiinta, cercetatori, oameni extrem de valorosi, care au acribia si competenta pentru a studia istoria recenta a României. Puterea, orice putere de astazi nu mai are forta pe care a avut-o comunismul de a dicta istoria. Nu mai suntem pe vremea când ofiterii KGB se mândreau cu sintagma “unii scriu istoria, noi o facem”. Lucrurile s-au mai schimbat, slava Domnului!

———————————–
Orice dusman de clasa era vinovat pornindu-se de la premisa ca este legionar. Refuzau, inclusiv in anii târzii ai regimului, sa renunte la etichetele comuniste, daca erai maghiar si te opuneai regimului erai considerat iredentist, daca erai român, fie erai platit de agenturi, fie erai legionar.
—————————————

– In activitatea dumeavoastra, a institutului, paradoxurile nu au lipsit si nu lipsesc, am vorbit de “sarutul concilierii”, vom vorbi si de Valeriu Gafencu, poate si de Plesita, de ce nu si Marius Oprea. Cum le analizati, cum le valorificati, cum le explicati?

– Incerc sa nu fiu patimas. De multe ori se aprind pasiuni politice, care intuneca judecata.Asa s-a intâmplat si in cazul lui Valeriu Gafencu. El a fost condamnat in timpul regimului Antonescu, si-a continuat pedeapsa si dupa, a ispasit cu asupra de masura vina care i-a fost retinuta, chiar prin moartea sa, el a fost un martir. Nu vad de ce sa-l mai omor o data, deoarece asta s-a intâmplat prin retragerea titlului de Cetatean de Onoare al orasului Tg. Ocna, la insistentele unora. Am regretat decizia, dar nu am eu caderea sa emit asemenea judecati, cred insa ca patimile ar trebui potolite si de o parte si de alta, ele sa lase loc unor cercetari riguroase, stiintifice asupra a ceea ce s-a intâmplat, inclusiv asupra destinului acestui om, considerat un sfânt al inchisorilor. Mai este cazul Vulcanescu, cel al calugarului Sandu Tudor, mort la Aiud si multi altii, in multe cazuri a fost vorba si de etichetari lipsite de fundament ale Securitatii. Pâna si eu, in anchetele la care am fost supus de Securitate, prin anii ’80, am fost etichetat drept legionar. Am inceput sa râd, nu mai exista Garda de Fier de zeci de ani, de unde pâna unde?

– De la legionar, dupa ’90 ati fost acuzat ca ati colaborat cu Securitatea…

– Da, asta pentru ca au gasit in dosarul meu de la CNSAS o declaratie data in ancheta, este ca si in cazul domnului Coposu care, la fel, a fost mânjit, murdarit, in ziarele lui Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor cum ca ar fi colaborat cu Securitatea, tot pe baza unei declaratii din ancheta. Pai, o declaratie este o nota informativa? Asta inseamna ca toti detinutii politici din România ar putea fi considerati, in baza declaratiilor din ancheta, colaboratori ai Securitatii. Este posibi asa ceva? Este o rasturnare de planuri, prin care instrumente ale Securitatii din trecut, resapate drept, nu stiu, colaboratori ascunsi, mai putin ascunsi ai Securitatii, incearca sa impiedice acest tip de cercetare.

————————————-
Ce poti sa faci este sa-ti pastrezi onestitatea, sa nu improsti cu noroi, sa te rezumi la concluzii numai dupa studierea exacta a faptelor: rigurozitate si onestitate.

————————————-

– Stiu, am vazut ca aveti si o activitate publicistica, literara bogata, sunteti autorul a numeroase volume, de la Banalitatea raului, la Bastionul cruzimii, Chipul Mortii etc., dar si a unui volum care a devenit rapid un best-seller: Adevarata fata a lui Traian Basescu, cu un tiraj impresionant.

– Am auzit ca s-au vândut peste 70.000 de exemplare. Interesul aici a fost unul politic, in ceea ce ma priveste am spus ca nu e vorba de un act de rabunare politica, ce sa am eu cu presedintele Basescu?
Ar trebui sa-l iubesc ca a condamnat comunismul, nu? Am dreptul sa-mi spun punctul de vedere si poate trebuie sa luati in calcul ca nu a existat nicio incriminare a mea in urma publicarii acesti carti, ceea ce demonstreaza ca acolo nu am spus minciuni, nu am injurat pe nimeni, ca altfel as fi fost actionat in justitie fara intârziere. Este o cercetare de istorie asupra destinului unui om, care nu are cum sa nu stârneasca interesul istoricului, chiar daca este vorba despre istorie mai mult decât recenta, este vorba de ce se intâmpla sub ochii nostri. Mi s-a reprosat ca trebuia sa mai astept, ca este prea din scurt, ca istoricul trebuie sa fie obiectiv. Povestea asta cu obiectivitatea istoricului este dor in mintea marxistilor. Nu exista istorie obiectiva, istoria intotdeauna este “contaminata” de personalitatea celui care a scris-o, de imprejurari, de optiunile autorului studiului, incepând cu clasicii latini.

– De la istorie la poezie, nu stiam ca aveti si preocupari mai putin stiintifice, “Solo la tamburina” este un volum premiat.

– Am trei volume de poezii, dar am publicat si intr-o antologie, cu trei prieteni ai mei de la Brasov. Dupa modelul optzecistilor, vedeti, am trecut de la poezie la arheologie, mi-am dat licenta in Istoria medie si doctoratul in Istoria contemporana. Asa ca am subiecte.

– Ce face Marius Oprea in “viata civila”?

– Citesc, citesc, studiez in arhive, adun materiale pentru expozitia dedicata victimelor regimului comunist, pe care noi incercam sa le descoperim in pamânt, cum facem si aici la Tg. Ocna. Este o expozitie mare de fotografii si artefacte, care si-a aflat locul in multe muzee ale tarii. Am inceput in 2008 si continuam sa pregatim materiale pentru completare, expozitia se numeste “Numitorul comun Moartea” si este interesanta ca descrie destinele unor oameni. Acum este depozitata la Aiud, in custodia domnului Gheorghe Petrov, arheolog expert, pe care l-ati vazut la locul de cercetare, el si colegii lui de la Muzeul de Istorie din Cluj sunt colaboratorii nostri permanenti in arheologia contemporana. Am putea veni si in Bacau, la Tg. Ocna, in Onesti, avem ce arata. Nu costa foarte mult, numai ca este necesara o solicitare oficiala din partea muzeului, din partea institutiilor locale.

– Va multumesc si sper ca voi avea ocazia sa va mai intâlnesc, poate la vernisajul expozitiei, in Bacau.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ