N-a fost ACTA, TTIP e pe duca, dar vom avea CETA

1

Acum câtiva ani, negocierile pentru semnarea acordului ACTA au scos in strada pâna si românii, care prezentasera, pâna atunci o indiferenta totala fata de tratatele negociate de Bruxelles.

ACTA a cazut dupa ce in majoritatea tarilor UE au avut loc demonstratii impotriva acestui acord, care ameninta accesul la Internet al cetatenilor europeni.

Negocierile pentru TTIP intre UE si SUA par sa fi esuat si pentru ca europenii au protestat. 250.000 de germani au iesit pe strazile Berlinului, anul trecut, pentru a-si arata impotrivirea fata de Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP).

La noi, la români s-a discutat putin, dar nu au fost nici manifestatii si nici pozitii asumate politic. Nici despre CETA (Comprehensive Economic and Trade Agreement), tratatul negociat intre UE si Canada nu s-a discutat in România.

Abia acum, incercam o pozitie de forta, pentru a-i determina pe canadieni sa ne ridice vizele, insa tara noastra nu e preocupata de aspectele juridice ale tratatului.

Nici Bulgaria, care tine,impreuna cu România, CETA in sah nu are ceva impotriva prevederilor tratatului, singurii care au avut curaj sa se impotriveasca fiind valonii. Practic, provincia belgiana Valonia (Wallonie) a refuzat sa delege catre guvernul central dreptul de a semna CETA.

Totusi, ce e cu acest acord? De ce se impotrivesc anumite ONG-uri implementarii sale? Raspunsul este ca toate aceste acorduri transnationale negociate in ultima perioada instituie noi reguli, care permit companiilor sa treaca peste reglementarile nationale in domniile in care activeaza. Este vorba de un sistem legal nou aplicabil numai corporatiilor straine si investitorilor.

Daca un guvern european decide interzicerea utilizarii unor substante chimice periculoase , cresterea sigurantei alimentare sau utilizarea unui ambalaj simplu, fara culori pentru tigarete, o companie canadiana ar putea da in judecata guvernul respectiv pentru ca masura respectiva ar putea-o impiedica sa realizeze profitul estimat.

Iar procesul se va desfasura nu in instantele de judecata, ci in tribunale comerciale speciale. Canada deja a pierdut o sumedenie de astfel de procese cu companii americane, ca urmare a semnarii NAFTA (North American Free Trade Agreement).

In România nu a existat o dezbatere despre CETA, noi, dupa cum spuneam, profitam de ocazie acum sa fortam o eliminare a vizelor, insa UE ne-a dat termen pâna azi sa semnam tratatul. Nu stiu ce s-ar intâmpla daca nu vom semna, ce sanctiuni ar fi, insa nu-mi place deloc maniera in care ni se dau ultimatumuri de la Bruxelles.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Aşa cum s-a dus dracului comunismul, şi capitalismului trebuie să-i vină sfârşitul…mai înainte sau mai târziu. Nu se poate ca un sistem în care 50% din avuţie să fie deținută de 1% din populație să fie funcțional, şi cu cât acesta se va întinde în mai multe state cu atât forța celor care se vor revolta împotriva sistemului va fi mai mare şi cu mai multe şanse de reuşită. Desigur, între timp victimile colaterale căzute datorită sărăciei vor fi multe…dar ce înseamnă acestea privite din perspectiva istoriei?! Nimic…un număr, o statistică şi mereu istoria se referă la rezultate, nicidecum la costul acestora. Oricum, puternicii vor supraviețui ca-ntotdeauna deci, strângeți din dinți şi îndurați, deocamdată masa minimă necesară declanşării schimbării nu a fost atinsă…

LĂSAȚI UN MESAJ