Motorina, aproape de 4,5 lei litrul

1


Ieftinire dupa ieftinire, la pompele de carburanti ale OMV Petrom, cel mai mare operator din acest domeniu din tara. In doar o saptamâna, preturile carburantilor auto au scazut de trei ori, in weekend fiind inregistrata o alta scadere de pret, de inca 3 bani, la motorina, si 6 bani, la benzina.

În statia din zona Milcov, motorina standard costa 4,57 lei pe litru, iar benzina standard, 4,79 lei pe litru. Ieftinirea repetata este pusa pe seama scaderii barilului de petrol la …37 de dolari, in ultima jumatate de an, pe fondul mentinerii relative a cursului de schimb.

Tehnic, ar fi de asteptat ca impactul scaderii barilului din aceasta perioada sa se reflecte la pompa abia peste 45 de zile, durata medie a fluxului de productie. Cert e ca, in primavara, de exemplu, la acelasi punct de desfacere din Bacau, un litru de benzina standard de 95 se vindea cu 5,62 lei, in vreme ce unul de motorina standard, cu 5,57 de lei.

Interesant este ca preturile au ajuns la nivelul celor din 2010, când nu exista supraacciza, iar cursul leu/dolar era mai mic.

De remarcat, insa, ca pretul carburantilor este aproape acelasi ca in 2010 tocmai „multumita” statului care a intervenit suprataxând carburantii (si atunci, si acum), fie prin stabilirea unui curs artificial, de 4,7 euro pe litru, la acciza pe carburanti, sau introducerea „taxei pe stâlp”, fie prin supraacizarea cu 7 eurocenti pe litru.

Cu alte cuvinte, mai mult de jumatate din pretul unui litru de carburant platit de soferii români sunt taxe si accize aplicate de statul lacom, destul de putin intrând in buzunarul benzinarilor (adaos comercial).



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ