La data de 19 mai a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii Poliției Moinești au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier cu victimă, pe raza localității Moinești.

Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 29 ani, din Moinești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Zorilor din Moinești, pe fondul consumului de alcool și al nepăstrării distanței regulamentare, a intrat în coliziune cu un autoturism aflat în fața sa, fiind condus de o femeie de 66 ani, din Moinești.

În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat în alt autovehicul oprit în parcarea din fața Spitalului Municipal Moinești, autovehicul care a pătruns pe trotuar și a acroșat o localnică de 79 ani, care se deplasa în calitate de pieton.



În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a femeii de 79 ani, care a fost transportată la Spitalul Moinești, unde a rămas internată.

Participanții la evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 29 ani, și 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în celelalte situații, ulterior le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii înfracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"