25 aprilie 2024
EvenimentMircea Albulescu, invitat special al Galei invatamântului bacauan

Mircea Albulescu, invitat special al Galei invatamântului bacauan

Cei mai buni elevi, profesori si studenti, care in anul scolar 2011-2012 au obtinut rezultate remarcabile la olimpiade sau pe scoala, au fost premiati in cadrul Galei invatamântului bacauan. Evenimentul organizat de Primaria Bacau a avut loc la Teatrul de Vara, invitat special fiind maestrul Mircea Albulescu. Aflat in plina campanie electorala, viceprimarul Dragos Luchian a urcat si el pe scena pentru a le strânge mâna premiantilor.

Elevii si profesorii care i-au indrumat spre performanta au fost premiati, luni, in cadrul Galei invatamântului bacauan. Evenimentul, ajuns la a VI-a editie si organizat de Primaria Bacau, a fost deschis de copiii de la Colegiul de Arta „George Apostu” din Bacau. Invitat special pentru aceasta editie a fost cunoscutul si indragitul actor Mircea Albulescu. Maestrul a urcat pe scena cu una din cartile sale si a tinut sa citeasca o poezie dedicata fiului sau, Matei, si pentru care a primit aprecieri in public. Dar a mai fost emotionat de un lucru. “Mai devreme a fost pe scena o fanfara. Mi-a amintit de vremurile când eram copil si mergeam la tatal meu, care era dirijor de fanfara, si ii ascultam ore in sir. Sa stiti ca m-am simtit foarte bine”, a spus maestrul Mircea Albulescu. A urmat apoi premierea olimpicilor si a cadrelor didactice care s-au ocupat de pregatirea lor, dar si a directorilor de la scolile de la care provin. Aflat in plina campanie electorala, pe scena a urcat si viceprimarul Dragos Luchian, alaturi de celalalt viceprimar, Mihai Sustac, si alti functionari din Primarie care s-au ocupat de organizarea galei. Au fost acordate circa 500 de premii, suma totala alocata din bugetul local pentru aceasta manifestare fiind de peste 374.000 lei. Premiile pentru elevi sunt cuprinse intre 100 si 2.500 lei, iar cele pentru profesorii indrumatori intre 200 si 2.500 de lei.

Maestrul Mircea Albulescu



Mircea Albulescu s-a nascut in data de 4 octombrie 1934, in Bucuresti. Ca actor a avut aproape 100 de roluri in teatru si in jur de 80 de roluri in cinematografie. Este profesor universitar, doctor in Arte, publicist, poet si prozator. In 2004 a primit Premiul Academiei Române peste 50 de ani de “creatie interpretativa in arta teatrala si cinematografica”. Numele sau apare si pe sapte volume de carte.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri