29 martie 2024
CulturăMihai Ceucă, medalie de aur pentru istoria poştală băcăuană

Mihai Ceucă, medalie de aur pentru istoria poştală băcăuană

Încă o remarcabilă performanţă filatelică pentru cunoscutul inginer băcăuan Mihai Ceucă (foto). Astfel, la expoziţia filatelică naţională „Virtus Romana Rediviva” desfăşurată la începutul lunii mai a.c., în municipiul Bistriţa, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la proclamarea independenţei României, exponatul concitadinului nostru, purtând titlul „Oficiul poştal Bacău – istorie poştală 1858-1948”, a fost premiat cu o nouă medalie de aur.

Remarcabila performanţă este rodul unei îndelungate perioade de documentare, de acumulare şi de cercetare a pieselor filatelice care demonstrează existenţa şi activitatea serviciului poştal pe teritoriul oraşului nostru.

„Scrisorile, cărţile poştale, mandatele poştale şi telegramele expediate din Bacău sau tranzitate prin oraşul nostru, purtând toate ştampilele de epocă utilizate de oficianţii poştei, constituie documente incontestabile ale istoriei poştale locale. Prezente pe piesele filatelice, ştampilele oficiului poştal din Bacău confirmă existenţa continuă a acestui oficiu, iar chitanţa de transport cu diligenţa plecată din Bacău către Iaşi, în 1858, atestă multiseculara existenţă a serviciilor poştale”, a declarat ing. Mihai Ceucă.



El mai spune că toate cercetările în istoria poştală veche arată că urbea Bacău, poziţionată avantajos la intersecţia drumurilor comerciale din centrul şi vestul Moldovei către Ţara Românească şi Transilvania, a fost din vechi timpuri şi un important nod poştal.

„O primă dezvoltare semnificativă a fost sesizată în timpul lui Ştefan cel Mare, perioadă în care dezvoltarea economică a Moldovei, dublată de o intensă activitate diplomatică internaţională a impus organizarea şi dezvoltarea „serviciului de poştă” al Domnitorului.

De altfel, primele documente care atestă existenţa nodului poştal de la Bacău sunt consemnate a fi fost emise în anii 1741 şi 1872 şi confirmă existenţa „menzilului” (oficiu poştal) la Bacău!”, a subliniat Mihai Ceucă. Domnitorul Ioniţă Sandu Sturza, printr-un hrisov semnat în iulie 1823, a oferit o parcelă din ţarina de nord a târgului pentru stabilirea sediului poştei din Bacău. Prezenţa poştei pe malul stâng al pârâului Negel s-a păstrat în timp, o stradă din nordul cartierului „calicimii” numindu-se, mult timp, „Uliţa poştei”.

Cu timpul, chiar cartierul a primit denumirea de „Mahalaua poştei”, apoi, chiar şi până astăzi, „Câmpul poştei”. Extinderea continuă a teritoriului ocupat de urbe, dezvoltarea economică, favorizată şi de introducerea transportului pe calea ferată, au determinat consolidarea unui puternic oficiu poştal în Bacău. Numărul oficianţilor şi al factorilor poştali din schema oficiului creştea permanent, precum şi cel al serviciilor poştale puse la dispoziţia cetăţenilor.

“Toată această metamorfoză a sistemului de organizare şi de deservire este prezentată în exponat, materializată fiind de interesantele piese poştale care prezintă toate tipurile de ştampile utilizate de oficianţi”, încheie ing. Mihai Ceucă, medaliat cu aur, anul acesta, la expoziţia filatelică naţională „Virtus Romana Rediviva” din Bistriţa. Exponatul ing. Mihai Ceucă, la care se adaugă şi cel de istorie a oficiilor poştale din judeţ, realizat de filatelistul Ioan Catană, ilustrează cu succes ansamblul organizatoric şi de activitate al serviciilor poştale pe teritoriul cuprins între Bistriţa şi Trotuş.

Este o premieră filatelică naţională remarcată şi apreciată de cercetătorii filateliei româneşti, prilej de satifacţie pentru filateliştii consacraţi şi sursă de inspiraţie pentru tinerii tentaţi de studiul istoriei poştale.
Florentin Radu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri