28 martie 2024
ActualitateMesaj către cititorii Deșteptării de la Ronnie Buehr: ”De ce?”

Mesaj către cititorii Deșteptării de la Ronnie Buehr: ”De ce?”

Ronnie Buehr, președintele Fundației ”Mână în mână” din Elveția, care ajută persoanele defavorizate din comuna Corbasca și despre care am mai scris în paginile cotidianului Deșteptarea, ne-a transmis acum, la început de an, un mesaj, prin poșta electronică. Un mesaj care vorbește despre solidaritate, despre compasiune și unitate. Un mesaj emoționant pe care-l redăm ca atare:

“De ce ?

De ce aceste zile, de sărbătoare, sunt importante pentru mulți dintre noi? Pentru că au fost zile de meditație. Zile în care ne-am uitat spre noi înșine, spre propriile dorințe, valori și comportamente. Zile când gîndurile noastre au fost pentru cei dragi, oferindu-le sentimente de recunoștință pentru apropierea lor, dar și zile în care ne-am putut crea noi idealuri pentru viitor și ne-am decis asupra intențiilor bune pe care urmează să le dăruim în 2017.



Am intrat deja în noul an, cu gânduri mai profunde, nu numai pentru familiile noastre, rudele și prietenii apropiați, dar, de asemenea, și pentru compatrioții noștri care duc o viață mai puțin privilegiată decât a noastră! Nu-i așa că și ei merită dragostea și solidaritatea noastră?
Haideți să împărtășim sentimentele noastre și pentru cei care nu au avut nicio altă alternativă decât să crească într-o zonă mai puțin dezvoltată din România, fiind privați de o educație școlară mai bună, de o îngrijire a sănătății mai eficientă sau de oportunități privind locuri de muncă diversificate, ceea ce le-ar fi creat alternativa de a trăi în demnitate socială și economică.

Haideți așadar să ne extindem solitaritatea noastră prin ajutor voluntar spre acești locuitori din zonele rurale ale județului Bacău, prin sprijin medical de îngrijire la domiciliu pentru persoanele în vârstă, prin ajutorarea elevilor ambițioși, prin asistență profesională pentru cei care vor să învețe, care doresc să reușească în viață. Putem face atâtea împreună, putem face acest lucru și suntem la dispoziția tuturor celor care vor să ajute. Împreună putem duce în aceste zone mai puțin favorizate din județul Bacău spiritul articolului 25 din Declarația Națiunilor Unite privind drepturile omului prin care «orice persoană are dreptul la un nivel de trai adecvat pentru sănătatea și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală și serviciile sociale necesare, precum și dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență, în urma unor împrejurări independente de voința sa».

În calitate de cetățean de onoare al comunității rurale din Corbasca îmi dau seama cât de important este să se trezească interes și înțelegere pentru nevoile speciale ale locuitorilor care trăiesc departe de oportunitățile și resursele accesibile. Pe de altă parte, și în calitate de cetățean al Elveției, îmi dau seama cât de important este faptul ca toți cetățenii să aibă acces la drepturi și oportunități egale.

Fac apel la cititorii acestui mesaj de a împărtăși cu mine visul meu pentru 2017, pentru a crea condiții de viață mai bune pentru toți cei care sunt forțați să se lupte zi de zi. Haideți să fim împreună, în acest an, în care tocmai am intrat, să fim solidari pentru a ajuta locuitorii acestor comunități defavorizate. Să dăm dovadă de responsabilitate și să îi ajutăm în lupta lor pentru un viitor mai bun. Fiecare dintre noi poate ajuta la crearea unei lumi mai bune pentru noi toți! De ce? Tocmai pentru asta: că noi toţi putem.

Comentariile și sugestiile dumneavoastră sunt binevenite. Puteți să-mi scrieți și mie direct, de preferat în limba engleză, pe adresa [email protected].

Vă doresc un an binecuvântat”

Pentru implicarea sa în ajutorarea persoanelor defavorizate, în luna octombrie a anului trecut, autoritățile locale din Corbasca i-au conferit lui Ronnie Buehr titlul de cetățean de onoare al comunei, în cadrul unei ceremonii restrânse, unde i-au oferit și cheia localității. Ronnie Buehr și familia sa au înfiinţat în 2014 Fundaţia ”Mână în mână”, non-profit, prin care acordă sprijin comunităților mai puțin privilegiate din partea de nord-est a României.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri