25 aprilie 2024
ReportajMedicul Adrian Cotirlet, Doctor Honoris Causa al Universitatii George Bacovia

Medicul Adrian Cotirlet, Doctor Honoris Causa al Universitatii George Bacovia

Prof.univ.dr. Adrian Cotirlet, renumitul chirurg si manager al Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, a primit, intr-un cadru festiv, in prezenta unor personalitati de seama ale Bacaului, titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii George Bacovia.

Ziua de ieri a fost una deosebit de frumoasa, dupa cum el insusi a declarat, emotionanta si plina de aprecieri pentru prof.univ.dr. Adrian Cotirlet, renumitul chirurg si manager al Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti. Intr-un cadru festiv, in prezenta unor personalitati de seama ale Bacaului, Senatul Universitatii „George Bacovia” i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a României, academicianul Eugen Simion, membru al Academiei Române, Basarab Nicolescu, fizician si filosof franco-român din Franta, teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique, Universitatea Paris VI, actualmente profesor la Universitatea Babes – Bolyai Cluj Napoca, si, de miercuri, 20 aprilie 2016, profesorul universitar doctor Adrian Cotirlet, managerul Spitalului Municipal de Urgenta, sunt personalitatile marcante care au primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universitatii „George Bacovia” Bacau.



Festivitate de inalta tinuta

Ora 12.00, ieri, 20 aprilie. Aula „Moldova” a Universitatii „George Bacovia” Bacau a devenit neincapatoare, fiind prezente nume mari ale municipiului si Bacaului, reprezentanti ai institutiilor publice, autoritati locale si judetene, profesori universitari, doctori, asistenti medicali, procurori, politisti, directori de firme, directori de banci, primari din mai multe comune, parlamentari, studenti, alaturi de Inaltpreasfintitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacaului. Cu totii au fost invitati sa participe la festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa prof.univ.dr. Adrian Cotirlet, pentru contributia sa in dezvoltarea stiintei si practicii medicale, ca simbol al recunoasterii valorii profesionale, manageriale si academice, pentru intreaga activitate stiintifica si aplicativa in domeniul medical, dar si pentru rezultatele de exceptie in managementul sanitar, dupa cum a prezentat conf.univ.dr. Alexandru Amititeloaie, presedintele Senatului institutiei de invatamânt superior.

O festivitate de inalta tinuta, in care Laudatio prezentat de prof. univ.dr. Tatiana Puiu a ridicat sala in picioare in semn de apreciere pentru cel care a dus numele Bacaului in toata tara, dar si in toata lumea. „Doctorul Adrian Cotirlet este o personalitate complexa, distinsa cu diplome, premii si medalii. Oameni ca el sunt rari. Este o personalitate remarcabila a medicinei românesti, un nume care a trecut granitele tarii si care nu a avut nevoie de un centru universitar pentru a-si demonstra valoarea, facând din Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti o unitate etalon. Ii multumim ca a ales sa ramâna in Bacau si ca a devenit, astfel, un om al Bacaului”, au fost doar câteva dintre cuvintele folosite de prof.univ.dr. Tatiana Puiu. Un moment emotionant al intâlnirii a fost si transmiterea unui mesaj video din partea dr. Ritha Alhindawi, medic specialist in chirurgie generala in Oaklans Gardens, North Shore Hospital New York, Statele Unite ale Americii, un vechi prieten al dr. Cotirlet, un colaborator permanent al Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, care a apreciat, in alocutiunea sa, initiativa Senatului Universitatii „George Bacovia” de a acorda o asemenea distinctie managerului unitatii medicale moinestene.

Tot cu ocazia acestei manifestari, dr. Adrian Cotirlet a primit si a sasea carte din colectia Magna cum Laude a universitatii, scrisa de prof.univ.dr. Viorica Paraschivescu si intitulata „Chirurgul manager, miracolul de la Moinesti”. O carte omagiu, dedicata in totalitate omului si chirurgului Adrian Cotirlet.

La sfârsitul anului trecut, tot din partea Senatului Universitatii „George Bacovia”, dr. Adrian Cotirlet a primit si un premiu academic la initiativa colaboratorilor Revistei Economy Transdisciplinarity Cognition, condusa de prof.univ.dr. Dumitru Marius Paraschivescu, distinctie oferita, de 20 de ani de la aparitie, an de an, marilor personalitati din literatura economica, directori si marketeri din practica, dar si tuturor celor care contribuie pozitiv la bunul mers al activitatii unei comunitati.

cotirlet

„Este un moment emotionant pentru mine, o zi importanta, o mare onoare sa primesc o astfel de distinctie. Multumesc tuturor celor care au facut ca aceasta zi sa fie atât de frumoasa pentru mine si sper ca de acum incolo sa fiu cel care am fost pâna aici si sa pot munci cât mai mult spre binele bolnavului.”
prof.univ.dr. Adrian Cotirlet, managerul Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti

lupu

„Este o mare bucurie pentru noi sa avem alaturi astfel de oaspeti de seama pentru a-i multumi, prin decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, unui mare prieten al comunitatii academice si al Bacaului, o mare personalitate a României, medicul Adrian Cotirlet. Un om distins cu multe ordine si medalii in tara si in intreaga lume. O personalitate care s-a implicat in viata judetului, un exemplu pentru multi dintre noi. Un om amabil, discret, care intotdeauna a fost alaturi de cei in suferinta, dar care a dorit sa faca performanta in medicina intr-un oras mic, intr-un spital care, sub conducerea domniei sale, a devenit unul de renume in România si in strainatate. Acordam aceasta distinctie, cu mândrie si onoare, pentru cel care a facut o performanta deosebita atât ca medic, cât si ca manager.”
prof. univ.dr Neculai Lupu, rectorul Universitatii „George Bacovia”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri