25 aprilie 2024
ActualitateMedicii revin cu recomandări pe perioada caniculei

Medicii revin cu recomandări pe perioada caniculei

– primul sfat ar fi acela ca băcăuanii care fac parte din categoriile vulnerabile (bătrâni, copii, gravide, cei cu afecţiuni cardio-vasculare sau pulmonare) să nu iasă din casă în intervalul 11.00 – 17.00, când temperaturile se apropie de 40 de grade Celsius

Şi am putea crede că sfaturile specialiştilor au început să fie ascultate. După ziua de joi, când la nivelul judeţului Bacău s-au înregistrat temperaturi la fel de mari, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău s-a raportat un singur caz de lipotimie, datorat temperaturilor ridicate.

„A fost un caz înregistrat pe raza municipiului Oneşti. Pacientul a fost transportat cu o ambulanţă la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Oneşti, a primit îngrijiri medicale de specialitate şi a plecat la domiciliu cu recomandări”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău.



La Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău a fost linişte şi până astăzi la ora 13.00 nu se prezentase niciun pacient căruia să i se fi făcut rău din cauza căldurii, ba chiar s-a redus cu mult şi numărul pacienţilor care au ajuns la UPU, faţă de o gardă dintr-o zi normală, ceea ce înseamnă că oamenii au evitat să iasă din casă, aşa cum recomandă şi medicii în zile caniculare.

Specialiştii de la DSP Bacău revin totuşi şi îi sfătuiesc pe băcăuani să evite expunerea la soare între orele 11.00 – 17.00, să consume 2- 3 litri de lichide pe zi, să evite alimentele grase, alcoolul, cafeaua, să nu meargă la cumpărături în miezul zilei şi să poarte îmbrăcăminte lejeră. Sugarii şi copiii de vârste mici să nu fie scoşi din casă în orele de caniculă şi în niciun caz să nu fie lăsaţi în maşină, la soare.

Judeţul Bacău va fi sub avertizare de cod portocaliu de caniculă şi sâmbătă, 5 august.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri