Evanghelia de astăzi ne povesteşte despre două surori, Marta, care era ocupată să lucreze pentru Domnul, şi Maria, mai interesată să îl cunoască pe Domnul decât să lucreze pentru El. În timp ce pentru Marta slujirea este pe primul loc, pentru Maria este relaţia personală. Marta trebuie să fi fost şocată să îl audă pe Domnul însuşi spunându-i că relaţia cu El vine pe primul loc, pentru că fără ea slujirea îşi pierde sensul.
Isus se află la Betania, în casa Martei şi a Mariei, surorile lui Lazăr. Aceasta era o familie de prieteni, în care Isus obişnuia să vină din când în când, atunci când se afla prin părţile locului. Maria avea o bucurie nespusă că L-a văzut pe Învăţător în casa lor, spre a putea asculta în tăcere şi cu toată atenţia inimii cuvintele vieţii de veci. Cu această intenţie şi cu aceste gânduri, ea îi sorbea cuvintele, ghemuită fiind la picioarele Sale.
În schimb Marta era foarte preocupată de a-i face lui Isus o primire cum se cuvine. Nu este greu de imaginat tonul, între serios şi glumă, cu care ea se opreşte în faţa lui Isus şi a Mariei, spunând: “Doamne, drept este ca sora mea să mă lase singură, tocmai acum când am atâtea de făcut? Spune-i să mă ajute şi ea!” Tocmai acesta a fost momentul în care Isus a rostit acele cuvinte care de sine stătătoare formează o mică Evanghelie: “Marta, Marta, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, însă un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu se va lua de la dânsa”.
Acum trebuie să părăsim casa Martei şi a Mariei, şi să revenim la momentul de faţă. Noi suntem tot atâtea Marte, extrem de ocupaţi, închipuindu-ne că executăm lucrurile cele mai importante din lume, dar în schimb nu facem altceva decât să pierdem vremea: facem lucruri inutile, ne agităm pentru anumite lucruri numai pentru că sunt urgente, nu importante, ne gândim la unele evenimente care poate nu se vor întâmpla niciodată. Aceasta nu poate fi decât minciuna şi vanitatea vieţii noastre: “Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune”, spune textul biblic.
Sunt unii care o văd pe Marta din această parabolă ca fiind femeia materială, iar pe Maria ca fiind femeia spirituală. Dar gândirea în aceşti termeni de separare între spirit şi materie nu este proprie Evangheliei lui Luca. Mai degrabă Luca le prezintă pe Marta şi pe Maria ca surori ambele interesate de Domnul, două femei care vor în egală măsură să îi fie pe plac. Diferenţa stă în maniera în care caută fiecare să fie plăcută Domnului. Marta alege calea slujirii. Maria alege calea relaţiei personale.
Scopul parabolei cu întâlnirea dintre Isus şi cele două surori nu este să ne invite la o alegere: vrem să fim ca Marta, sau ca Maria? Adevăraţii discipoli trebuie să fie atât Marta cât şi Maria. Scopul Evangheliei de astăzi este să ne provoace o reflecţie asupra priorităţilor personale, pentru ca să vedem că prietenia cu Domnul trebuie să stea înaintea lucrării în via Lui. Avem un timp zilnic în care să stăm cu Domnul? Mulţi fac aceasta mergând zilnic la Sfânta Liturghie, unde îl pot primi sub chipul pâinii şi vinului, dar şi asculta din Evanghelie. Alţii au o oră pe zi de tăcere, când se roagă şi citesc cuvântul lui Dumnezeu. Oricum am face, este important ca toţi creştinii să fim asemenea Mariei, şezând la picioarele Domnului pentru a-i asculta cuvintele, şi în acelaşi timp asemenea Martei, aruncându-ne cu energie în slujirea Lui.
Pr. Răzvan Mătăşel, Vicar la Parohia Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” din Bacău
