Marocan depistat în Bacău cu şedere ilegală

    – străinul a fost luat în custodie publică şi urmează să fie îndepărtat de pe teritoriul ţării noastre

    Poliţiştii de la Serviciul pentru Imigrări al judeţului Bacău, în cadrul unei acţiuni organizată cu sprijinul jandarmilor în municipiul Bacău, au depistat cu şedere ilegală un bărbat de 38 de ani, din Maroc.

    „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emisă, anterior depistării, o decizie de returnare de pe teritoriul României pe care nu a respectat-o.



    Urmare a celor constatate, polițiștii de Imigrări au dispus măsura luării străinului în custodie publică, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, iar până la îndepărtare acesta va fi cazat la Centrul de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Otopeni”, se arată într-un comunicat de presă remis de Serviciul pentru Imigrări al judeţului Bacău.

    La ieşirea din ţară, pe numele marocanului, se va institui şi consemnul de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de doi ani. Cei de la Imigrări fac apel la cetăţeni să respecte legislaţia din ţara noastră referitoare la regimul străinilor şi să solicite de la serviciul din Bacău sau chiar de la Inspectoratul General pentru Imigrări orice informaţie au nevoie pentru a preveni situaţiile de ilegalitate ce ar putea apărea dacă nu se anunţă şederea sau găzduirea străinilor, nu se declară munca străinilor ori expiră dreptul acestora de şedere pe teritoriul României.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"