29 martie 2024
ActualitateMargineni: Iluminatul cu fotovoltaice a fost “inundat”

Margineni: Iluminatul cu fotovoltaice a fost “inundat”

La Margineni, a fost finalizata o importanta investitie, prin care s-a realizat un sistem de iluminat public cu panouri fotovoltaice. In toate satele au fost montati 1606 stâlpi, fiecare având doi acumulatori, un controler, o lampa cu LED si doua panouri solare. Toata lucrarea a costat 14,4 milioane de lei. N-au trecut decât câteva luni de la taierea româneste a panglicii, cu laudele de rigoare si spritul aferent ca au inceput sa curga reclamatiile. La rubrica “Bacaul vorbeste”, dar si telefonic, doi cetateni din comuna ne sesizau faptul ca foarte multe becuri nu functioneaza, iar altele abia se ingalbenesc. Si asta de mai multe zile, astfel ca, mai ales in satele aferente comunei este bezna totala.

Intâmplarea a facut sa traversez recent toata comuna, de la Podis pâna la Primaria din Margineni. Sesizarea oamenilor era adevarata, zeci de becuri, la un moment dat m-am apucat sa le numar, insa m-am lasat pagubas, nu dadeau niciun semn de viata, nu imprastiau asupra strazilor lucsii stabiliti prin proiect, iar alte corpuri de iluminat functionau pe pozitia de veghe, ca la spitale, noaptea. Ne-a luminat despre incident primarul interimar al comunei, Ionel Popa: “Cunoastem situatia creata. Sunt probleme cu acumulatorii. A plouat si a intrat apa peste ei, astfel ca nu mai functioneaza. Lucrarea este in garantie, de aceea am chemat firma care a executat lucrarea si s-a apucat de schimbat acumulatorii si de izolarea lor. Speram ca in cel mai scurt timp, instalatia sa revina la normal”, ne zice primarul interimar.

Normal ca te intrebi: acumulatorii, prin proiect, nu au fost izolati, protejati impotriva intemperiilor? Ma gândesc, cum la fel fac si beneficiarii iluminatului de la soare ca aceasta investitie a fost facuta pentru a fi folositoare multi ani de acum incolo, mai ales ca este monitorizata de finantator, in speta, Uniunea Europeana.



Dupa ce am lamurit chestiunea “eclipsei totale”, ne-a mai ramas o intrebare de adresat: de ce unele becuri ard doar ca o lanterna. “Când nu este soare, acumulatorii nu se incarca suficient”, vine raspunsul de la Ionel Popa, care recunoaste ca nu se pricepe el chiar la toate, dar aceasta a fost explicatia de la constructor. Eu nu sunt convins de raspuns. Ceva – ceva nu se leaga. Ce ne facem daca avem trei zile fara soare? Dar iarna, când “furnizorul” de caldura si lumina este mai putin darnic cu noi, pamânteni inventivi?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri