Marele prinț sau despre inocența netrucată a lumii (II)

0

“A te judeca pe tine însuți e mult mai greu decât a-l judeca pe altul. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că ești, cu adevărat un înțelept.”( Antoine de Saint-Exupéry, “Micul prinț”).

Nu știu de ce, dar, ori de câte ori mă apropii de ziua de 1 IUNIE, sufletul îmi zboară către ,,Idiotul” lui Dostoievski, ,,Don Quijote” al lui Cervantes și ,,Micul prinț” al lui Antoine de Saint-Exupéry. Idiotul, Don Quijote și Micul prinț: plăsmuiri doldora de inocență. 1 IUNIE. O zi despre care cred c-ar trebui declarată zi națională… prioritară, pentru a înțelege că minunea numită COPIL, singura inocență netrucată a lumii, este cel mai important reper al fragilei noastre ființări. Reiau șirul admirabilelor destăinuiri ale Micului prinț…

…Și-apoi, Micul prinț (Marele meu prinț…) mi-a șoptit că floarea este cel mai profund filosof. Mi-a dezvăluit chiar ce i-a spus floarea, singura floare de pe asteroidul B612, pe care Prințul a părăsit-o: ,,Trebuie totuși să rabd vreo două-trei omizi, dacă vreau să aflu cum arată fluturii. Pare-se c-ar fi ceva nespus de frumos. Altminteri, cine să mai treacă pe la mine? Tu, unul, ai să fii departe… Cât despre fiare, n-am nicio frică. Am ghearele mele”.(Ibidem, pag. 35). Și-apoi m-a invitat pe asteroidul 325, ca să-l ascult pe regele care n-avea încă niciun supus. Poate că de aceea era și atât de înțelept. ,,Dacă eu i-aș porunci unui general să zboare din floare în floare, zise regele, asemenea unui fluture, ori să scrie o tragedie, ori să se prefacă într-o pasăre de mare, și dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar fi de vină? El sau eu?

– Măria ta ar fi, zise cu hotărâre Micul prinț.

– Întocmai. Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea – spuse mai departe regele. Autoritatea se bizuie, înainte de orice, pe rațiune. Dacă-i poruncești poporului tău să se arunce în mare, el se va răzvrăti. Am dreptul de a cerere supunere, pentru că poruncile mele sunt înțelepte”. (Ibidem, pag. 40). În ordine terestră, propunerea pe care i-a făcut-o regele (,,Nu pleca, te fac ministru!”) este o absurditate. Cum să fii ministru (al justiției…), când nu ai pe cine judeca, întrucât pe asteroid nu există niciun supus? Dar regele a sintetizat un tratat tulburător de psihologie: ,,Te vei judeca, atunci, pe tine însuți (….) E lucrul cel mai greu. A te judeca pe tine însuți e mult mai greu decât a-l judeca pe altul. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că ești, cu adevărat un înțelept”.(Ibidem, pag. 41). Suntem aici în miezul unor ecouri kantiene: legea din noi se numește conștiință sau tribunalul interior zămislit de Dumnezeu în noi. Micul prinț voia să plece cu orice preț de pe acest asteroid. A contracarat argumentul regelui: ,,Eu (…) aș putea să mă judec pe mine însumi oriunde m-aș afla. Nu-i nevoie să rămân aici” (Ibidem, pag. 42). Dar regele, de parcă ar fi studiat filosofia indiană veche, i-a sintetizat și un admirabil tratat de diplomație: ,,Hm! Hm! (…) Cred că pe planeta mea se află un guzgan bătrân. Îl aud noaptea. Ai putea să-l judeci pe acest bătrân guzgan. Îl vei condamna din când în când la moarte. Astfel, viața lui va atârna de felul în care tu vei împărți dreptatea… Și-l grațiezi însă de fiecare dată, ca să-l ai mereu. Nu e decât unul”.(Ibidem)

Și-apoi, Micul prinț m-a tulburat cu mărturisirile sale de vizitator al Terrei, acolo unde singurătatea se destrăbălează fără opreliște. Ajuns pe un munte, Micul prinț salahorește parcă la zămislirea unui poem despre alienarea ca alienare…

– ,,Bună ziua-zise Micul Prinț.

– Bună ziua… Bună ziua… Bună ziua… – răspunse ecoul.

– Cine sunteți voi? zise Micul prinț.

– Cine sunteți voi… – Cine sunteți voi… Sunt singur–răspunse ecoul.

«Ce planetă caraghioasă” se gândi el atunci. Numai uscăciune, numai stâncă colțuroasă, numai sare. Iar oamenii n-au nici un pic de fantezie. Nu fac altceva decât să-ngâne ceea ce le spui. Acasă, eu aveam o floare: vorbea întotdeauna ea dintâi»”.(Ibidem, pag. 65).

Ai înălțat Copilului cea mai cuceritoare dintre statui, i-am spus Micului prinț. “Numai copiii știu ce caută”, mi-a răspuns el. “Ei își cheltuiesc timpul cu o păpușă de cârpă, și ea devine astfel foarte prețioasă, și dacă cineva le-o ia, încep să plângă…”(Ibidem, pag. 76). Te-ai îndrăgostit de Inocență, îi mai spun eu… ,,La fel și cu floarea”, încheie el. Dacă te-ai îndrăgostit de-o floare care se găsește pe o stea, ți-e drag, noaptea, să te uiți la cer. Toate stelele sunt înflorite” (Ibidem, pag. 89). Micul prinț m-a îmbogățit. El mi-a spus, în esență, că numai cu inima poți vedea bine, întrucât lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor, rațiunii. Iar a vedea cu inima este doar atributul Copilului, al Inocenței netrucate.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ