Dupa achitarea femeii care a fost inchisa sase luni pentru ca si-a cerut banii datorati de o judecatoare, procurorii de la DNA care au instrumentat cazul au depus o contestatie in anulare.
DNA sustine ca judecatorul care a achitat-o pe femeie nu a fost impartial intrucât acum trei ani ar fi avut o divergenta de opinii cu judecatoarea care a reclamat „santajul” si, prin urmare, ar fi dorit sa se razbune pe aceasta.
Maniera in care DNA trateaza aceasta problema este atât de halucinanta incât ai impresia ca traiesti pe viu „Procesul” lui Kafka. Juridic, daca procurorii aveau un dubiu referitor la impartialitatea judecatorului, puteau cere recuzarea acestuia in timpul procesului. Nu au facut-o si rezulta de aici ca nu a existat nici o problema de impartialitate.
A cere acest lucru, insa, dupa ce s-a dat sentinta nu este un semn bun pentru justitia din România. Este un semnal cât se poate de prost dat chiar de institutia care se presupune ca este campionul dreptatii in tara asta.
Depunerea acestei contestatii in anulare trimite un semnal puternic Justitiei si anume ca judecatorii ar fi bine sa dea solutiile agreate de DNA, deoarece, in caz contrar, s-ar putea sa existe surprize. Mai ales ca DNA are si competenta de a ancheta judecatorii.
Am spus-o in mai multe rânduri: campania anticoruptie trebuie sa continue dar anchetele sa fie bazate pe probe, nu pe presupuneri. Dosarele trebuie sa fie „beton” pentru ca altfel, din cauza incompetentei unui procuror, un politician corupt poate scapa si, pe deasupra, poate cere si despagubiri.
Dar, anticoruptia nu inseamna abuzuri, nu inseamna arestari de dragul de a termina cariera politica a cuiva prin plimbarea acestuia cu catuse prin fata camerelor TV, anticoruptia nu este circul televizat de astazi.
