18 aprilie 2024
ActualitateMagazin bransat la curent cu ajutorul politistilor

Magazin bransat la curent cu ajutorul politistilor

Când la mijloc sunt orgolii, un simplu bransament la curent electric se face cu executor judecatoresc, politie si scandal. Un adevarat circ s-a produs ieri in plin centrul Bacaului, la magazinul de imbracaminte “Raspberry”, de la parterul Hotelului Bistrita, spatiu al SC Decebal Bacau.

Conflictul dintre cele doua firme este vechi de trei ani, izbucnit la câteva luni dupa ce Yusuf Tepe, administratorul de la UK Maxx London, a incheiat contractul de închiriere pentru magazinul “Raspberry”. Mai exact, in momentul in care conducerea SC Decebal ar fi primit o oferta de la o banca si a realizat ca ar putea scoate mai multi bani din chirie. A incercat sa rezilieze contractul cu firma din Buzau, dar pentru ca patronul nu a cedat, au inceput problemele.

Mai întâi, magazinul a ramas fara curent, apoi a fost inundat, inclusiv cu dejectii. Scandalul s-a mutat in instanta, iar conducerea Hotelului Bistrita a fost obligata sa furnizeze curent electric. Hotarârea judecatoreasca nu i-a impresionat, insa, pe cei de la SC Decebal, iar, de trei ani, magazinul de la parterul hotelului nu are curent electric decât când era chemata politia. Magazinul a fost inchis de mai multe ori, pe perioade mai mari de timp, in conditiile in care nu exista sursa de încalzire, usile cu senzor nu se deschideau, iar casa de marcat nu functiona.



Somati de politisti sa permita accesul in curte

Yusuf Tepe a facut mai multe actiuni in instanta impotriva SC Decebal, printre care si una in care cerea bransament separat la E.ON. In decembrie anul trecut, Judecatoria Bacau a dat câstig de cauza firmei din Buzau si i-a permis sa faca bransament separat pe cheltuiala SC Decebal. In acelasi timp, a fost respinsa cererea de evacuare a chiriasilor.

“Hotarârea este executorie, chiar daca s-a facut apel. Din decembrie anul trecut ne chinuim sa o punem in aplicare. Am mai fost o data cu executorul si nu ne-au dat voie sa intram in curtea lor sa facem bransamentul. Am decis sa chemam si politia. Nu se asteptau sa piarda si nu vor sa respecte hotarârea instantei”, explica avocatul Mihai Ursu. Ieri dupa amiaza, executorul a mers din nou la Hotelul Bistrita si a chemat si politia. S-au lovit de un nou refuz din partea angajatilor hotelului prinsi intre ciocan si nicovala.

“Daca nu vine nimeni din conducere, executorul poate forta intrarea!”, i-a atentionat unul dintre agentii de politie. Dupa câteva telefoane date de la receptia hotelului, au aparut la fata locului directoarea economica si doi juristi care au reclamat ca executarea nu este legala.

“V-am spus de saptamâna trecuta ca vin cu politia! Stiti continutul hotarârii si stiti ca trebuie respectata! Deschideti sa facem bransamentul, altfel intram cu forta!”, le-a pus in vedere executorul. Agentii de politie au confirmat inca o data ca executorul poate forta intrarea si ca cei care se opun vor fi acuzati de comiterea unei infractiuni. In final, s-a spart lacatul de la poarta care ducea in curte, de unde se putea face bransamentul. La executare au asistat si reprezentantii firmei de paza, alertati prin butonul de panica de catre angajati ai hotelului.

Cei trei ani de sicane in care activitatea magazinului a fost afectata au atras si procese de despagubiri morale si materiale deschise de firma din Buzau. “Suntem cu aceste procese la prima instanta, in faza de expertize. Cerem despagubiri de 470.000 lei pentru pierderile suferite si cheltuielile suportate in toti acesti ani in care am stat fara curent si am fost inundati constant. De asemenea, cerem reducerea chiriei pentru aceasta perioada si daune morale”, ne-a declarat Yusuf Tepe.

“Consideram ca executarea silita s-a desfasurat în conditii  de nelegalitate, atât timp cât la acest moment creditorul SC UK Maxx SRL nu mai are un titlu executoriu valabil. Desi debitoarea a solicitat expres prin nenumarate cereri încetarea de îndata a executarii silite, executorul judecatoresc împreuna cu creditorul au continuat executarea silita încalcând drepturile creditoarei si prin aceea ca a dat dovada de rea-credinta prin emiterea unor notificari de prezentare comunicate cu doar o zi înainte si primite în chiar ziua termenului fixat pentru executare, cu o ora dupa ce începuse deja executarea. Titlul executoriu în temeiul caruia executorul judecatoresc a demarat procedurile de executare, LA ACEST MOMENT, nu se mai bucura de aceasta calitate atât timp cât, prin recalificarea caii de atac din recurs în apel înca din data de 16.06.2015 prin încheierea de la acelasi termen data în cadrul dosarului nr. 16177/180/2012,  hotarârea ce se executa nu mai este definitiva si, totodata, executorie conform vechii reglementari”, este punctul de vedere al SC Decebal Bacau, trimis prin avocata Irina Iacob.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri