Mult curaj, multa forta de munca si nervi foarte buni iti trebuie, intr-o masura mai mare decât banii, sa te apuci de legumicultura. Fiindca nu e deloc usor sa muncesti un an intreg din zori pâna noaptea, ingenuncheat lânga rasadurile plapânde sau adus de spinare printre tufele fragile cu ardei si rosii, ars in soarele torid, iar când ti-e lumea mai draga si sperantele mai mari, sa dea o grindina distrugatoare sau o mana care topeste totul de pe câmp, de parca n-ai muncit nimic, niciodata.
Anii sunt ba buni, ba slabi, dupa cum da Dumnezeu, si cu gândul acesta se trezesc in fiecare dimineata, când zorii abia mijesc, taranii din Dienet, zona vestita pentru serele sale si legumele gustoase, puse pe tarabe de generatii intregi de legumicultori. Tot satul munceste la legume si numai cei mai neputinciosi batrâni renunta la aceasta lupta zilnica.
Lupta inaintea careia te rogi sa ploua sau sa fie soare atunci când trebuie si cât trebuie, dar uneori vremea navalnica sau daunatorii, intre care si semeni de-ai nostri, duc totul pe Apa Sâmbetei. Cu toate acestea, viata merge inainte la Dienet, iar de rodul muncii oamenilor de acolo ne bucuram toti cei care le cumparam legumele proaspete de pe tarabele pietelor.
In curtea casei lui Costel Barbu e freamat mare. E vremea recoltarii cepei, iar o gramada enorma de ceapa alba este inconjurata de oameni care o sorteaza, o pun in saci si o pregatesc pentru piata de gros de la Bacau sau Piatra Neamt. Femei, barbati, ba si un bebelus in landou, in mjlocul tuturor, alaturi de o casa cu nivelul superios si tencuiala inca nefinalizate, in spatele careia se intind sere cât vezi cu ochii.
E o adevarata intreprindere agricola, unde se roboteste din greu. Costel Barbu, un tânar de 37 de ani, tatal a trei fetite de o frumusete rara, este stapân peste toate acestea. Unii l-ar invidia la prima vedere, dar daca l-ar auzi vorbind le-ar trece repede. „Cultiv legume pe doua hectare si jumatate, in mare parte pamânt luat in arenda. In sere pun rasaduri, pe care care apoi le duc in câmp. De obicei, pun varza, gogosari, ceapa, capia, la care muncesc tot anul, iar când trag linie si adun vad ca am câstigat doar mai multa experienta.
De opt ani incerc sa ma imbogatesc si nu reusesc” – râde tânarul. Tot de atunci se straduieste sa isi ridice si casa. „In fiecare an spun ca ma las de legume, dar altceva ce sa fac? Am cumparat arpagic de 45 de milioane de lei vechi, din care scot cam 20 de tone de ceapa. O vând cu 70 de bani, iar pe taraba ajunge cu 1,5 lei, dupa ce isi mai pun si altii partea lor de câstig; varza o dau cu 50 de bani (in piata costa 1 leu/kg n.n.), iar ardeii tot cu 70 de bani (in piata ajung la 3 lei/kg). Am vrut sa pun si castraveti, dar deocamdata am renuntat. O suta de grame de samânta de ceapa costa doua milioane de lei.
Am cumparat odata ierbicid din cel mai scump, am dat cu el si buruienile s-au pleostit, de-am crezut ca am scapat, dar dupa trei zile buruienile erau din nou cu capul sus. Albesti si innebunesti aici, nu ai cum sa iti pastrezi camul, ca tot ma intreba cineva de ce is nervos tot timpul”, mai spune Costel Barbu.
Investitii uriase
Tot el enumera si sumele pe care le-a “ingropat” la radacina legumelor sale: ierbicid – 2.000 lei; semanatoarea – 2.000 lei; ingrasaminte – 3.000 lei; 1.000 lei pregatirea terenului; cel putin 10.000 lei – forta de munca.
“Folosesc cam 10-15 oameni la lucru, câteva zeci de zile. Pentru ei, ma trezesc in fiecare dimineata la 5, sa le fac cafeluta, sa ii pun la treaba, dupa care le dau 50 de lei pe zi, plus mâncare si tigari.
Socotiti dumneavoastra si veti vedea cum ne imbogatim din legumicultura. Anul trecut, mana a lovit in septembrie. Am iesit in pierdere cu o suta de milioane”, spune Costel Barbu.
Un alt mare of al lui este ca ar vrea sa investeasca in extinderea culturilor, dar in sistemul bancar si in cel al subventiilor de stat a gasit o birocratie sufocanta. “De ce nu ne dau subventii, noua, unor tineri care vor sa faca ceva in viata, dar in schimb primesc te miri ce afaceristi dubiosi?”, intreaba retoric legumicultorul.
Destinul
Un alt legumicultor tenace este si Neculai Raceanu, aflat si el, zilele acestea, in focul vânzarii cepei. Spre deosebire de Costel Barbu, caruia nu i se pare rentabil sa isi vânda produsele cu amanuntul, la taraba, Neculai Raceanu face si acest lucru, poate si pentru ca produce marfa intr-o cantitate un pic mai mica.
“E drept, sunt si samsari care vând din poarta in poarta produse cumparate din alta parte si care ne strica noua vânzarile pe plan local. Sunt si tiganii din piete, care fura la cântar si vând scump, dar e bine ca lumea nu ne confunda cu ei si ne cauta pe noi, producatorii. Vindem si en-gros si la kilogram, ca sa putem fi cât mai rentabili. Am luat in arenda teren, acum cultiv legume pe un hectar si jumatate gogosari, ceapa, ardei gras.
Anul 2012 a fost de lux, dar anul trecut a fost dezastru. Am investit 200 de milioane de lei si am scos numai o suta de milioane, din cauza manei, care a distrus mult. Anul acesta are semne bune, s-ar putea scoate 15 tone de ceapa la hectar, dar vom vedea la urma ce ramâne”, spune legumicultorul. Neculai Raceanu este unul dintre cei 15-20 norocosi care au tractor propriu, asa ca este scutit de unele cheltuieli.
Insa la Dienet, printre agricultori, exista o lege nescrisa a compensarii, asa ca altii sunt norocosi din alte puncte de vedere, poate pentru ca se simt impliniti familial, profesional, multumiti de câstiguri, sau poate fericiti ca Dumnezeu le-a dat vreme buna si putere de munca inca o zi sau i-a scutit de vreo grindina. Acesta este destinul legumicultorilor din Dienet.
