25 aprilie 2024
EvenimentLions Club Moldova a decernat premiile concursului Afise pentru Pace

Lions Club Moldova a decernat premiile concursului Afise pentru Pace

Lions Club Moldova Bacău a decernat, miercuri, 17 decembrie, premiile etapei locale a concursului de desene cu tema “Afişe pentru Pace”, organizat annual de Lions Clubs Internaţional si care a ajuns la ediţia a opta.

La concurs au participat, cu 35 de lucrări, elevi ai Colegiului Naţional de Artă „G. Apostu”, iar premierea a fost organizata in ambianta oferita de Casa memoriala „Nicu Enea”.
Premiul I a fost obtinut de eleva Alina Paiu, premiul al II-lea de Alisa Vasile, iar premiul al III-lea de Rafaela Serban, toate trei coordonate de profesorul Ioan Lăzureanu. Menţiuni au primit elevii Ana Trăistaru (prof. coordonator Ioan Lăzureanu) şi Constantin Nica (prof. coordonator Ioan Burlacu).

„Cu aceasta gala de premiere – a spus presedintele Lions Club Moldova, George Braescu – am incheiat seria de actiuni pe care le-am orgnanizat in anul 2014. Practic, anul Lionistic 2014 – 2015 a inceput cu Tabara de diabet, am continuat cu o donatie de carte la biblioteca noua din Blagesti, am marcat Ziua Mondiala a Diabetului (14 noiemnrie) prin efectuare de analize medicale gratuite pentru bacauani si chiar pe 14 noiembrie am lansat baloane albastre pe cerul orasului, o actiune la care am colaborat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau.



Tot atinci am organizat, impreuna cu Scoala generala Spiru Haret, si concursul de desene dedicat acestui eveniment, iar luni, 16 decembrie, am decernat si premiile concursului. Nu i-am uitat nici pe copiii din familiile nevoiase si am daruit cadouri de Craciun copiilor din comuna Nicolae Balcescu.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri