Limba româna – „bocet e, si dans, si zeitate”

1


Aproape toti poetii resimt datoria de a dedica în volumul lor de debut un poem limbii române. Asa a facut si Corneliu Vadim Tudor (28 nov. 1949 – 14 sept. 2015), care în 1977 deschide ciclul „Balade de om tânar” cu o închinare „Mamei” (p.7), iar în „Cronica de tara” – al doilea grupaj al volumului -, asaza o duioasa „Oda limbii române” (p.53). E de fapt un sonet menit sa ne adune, solidar, în preajma unui monument peren: „oricât am fi de buni sau rai vreodata, / oricât am fi de falsi sau de firesti, / ne regasim sfiosi cu totii, iata, / în templul limbii noastre românesti”. Directia vietii ei nu mai este cea cu care ne-a obisnuit Al. Mateevici („o comoara / În adâncuri înfundata”): „ea urca din adânc, ca dintr-un crater, / muind în lava fiece cuvânt”, cu forta de pune alaturi tristetea, gratia si divinitatea, caci „oh, bocet e, si dans, si zeitate”.

Doi ani mai târziu, în „Epistole vieneze”, are de dat un raspuns strainului, pe care-l pofteste aici, „în dreapta Europei, mai la sud”. I-l va prezenta pe truditorul gliei, a carui limba, simpla, e utilizata de cei ce nu vorbesc româneste, „cu mare fala, / în denumiri savante, latinesti!…” (Îmi spui ca limba voastra e mai pura). Într-o „Balada a grâului” (1982), poetul reproduce un fragment din discursul istoricului C. C. Giurescu despre romanitatea noastra: „Grâul se macina – machinare -, la moara – mola – sau se piseaza – pisare – în piua – pilla -, prefacându-se astfel în faina – farina” etc.

Peste o suta de pagini, ne întâmpina alta „Balada a grâului”, în versuri ca acestea: „Iata tara grâului, prieteni, / fratii mei de orice neam veti fi”. Lauda pentru graiul strabun o exprima si direct: „Adevarul e ca avem o limba veche, cu puternice radacini latinesti, o limba exersata si perfectionata prin oralitate si scriere, o limba care depasea recitativele folclorice s…t”. Filologul C. V. Tudor lanseaza îndemnul de a nu înceta sa cercetam viata cuvintelor si a formelor, caci, în opinia lui, limba româna este „cea mai bogata rezervatie arheologica a patriei, fiecare incursiune în straturile sale oferind vestigii si marturii noi, luminatoare pentru epoci istorice în care alte documente lipsesc” (Mândria de a fi român, 1986).

Orice poet, pâna a fi constructor de imagini, este un explorator al propriei naturi lingvistice. Si C. V. Tudor a purces la o „expeditie ciudata” care… îl putea costa viata. „Am coborât într-un cuvânt, odata” – marturiseste liric -, dar cu gândul de a-i patrunde intimitatile („voiam sa-i narui taina”). Îl credem când evoca pericolul la care s-a expus: „jur pe ce am mai sfânt, puteam sa mor”. Împaratia cuvintelor îsi apara strajerii, iar cei ce au îndrazneala sa calce „jungla asta cosmica” e aspru pedepsit („de-atunci nu mai sunt eu” – 1981).

Linistea si-o cauta în potrivirea cuvintelor ce-l leaga de înaintasi, ca în poemul „Moldova”, provocat de „testamentul poetului Al. Mateevici”: „Eu n-am sa mor si n-oi avea odihna / si pieptul meu va fi un antic scut / pâna în ziua de lumina plina / când zimbrul iar la stema o sa vina / si voi îngenunchea sa te sarut!” (Carte româneasca de învatatura, 1992). C. V. Tudor – poetul îngemanând un bun mesaj patriotic cu o dulce cantabilitate a versului.

P.S.1: De laudat acuratetea gramaticala a textului postat pe internet de Radio Zu în ziua de 14 septembrie. Subscriem: „România azi ramâne / Fara un enorm poet”.

P.S.2: Stiati ca versurile cântecului „Multumesc, iubita mama” îi apartin lui C. V. Tudor?



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ