Vineri, 19 iunie a.c., studentii anului I al Facultatii de Litere au sustinut examenul la limba româna contemporana (lexicologie). Am îndraznit sa-i fac atenti ca maniera de desfasurare a probelor scrisa si orala e un posibil model pentru a evalua cunostintele si deprinderile în domeniul filologic. Contrar asteptarilor, când am depasit momentul teoretic („Omonimia în limba româna“), nu am respectat obisnuinta din scoala noastra, aceea de a da – gratuit! – un anume text supus diverselor explorari lingvistice. Enuntul-cerinta era acelasi – „Se da textul…“ -, dar exprimarea concreta a gestului didactic a fost inedita, nu si ilogica. I-am anuntat ca vor scrie dupa dictare (pentru evaluarea competentelor instrumentale/lingvistice) un fragment din basmul „Povestea lui Harap-Alb“, de Ion Creanga, în care se relateaza despre pedepsirea Spânului, refacerea corpului lui Harap-Alb si sprijinul acordat de fata împaratului Ros în revenirea la viata a viitorului sot. Au urmat cei trei pasi ai unei dictari, predictarea (lectura de initiere), dictarea propriu-zisa si postdictarea (lectura de control). Abia apoi li s-a distribuit studentilor fragmentul xerografiat, respectând deontologia activitatii: nu este admis sa se aplice cerinte evaluative pe un text rezultat din dictare, ci pe unul standard. (Tehnica a fost aplicata si de lect. univ. dr. Petronela Savin, la P.I.P.P.) Solicitarile au fost diverse, de la analiza lexicala (minimala, medie si maximala), la alegerea si motivarea unei forme: încunostinteaza sau încunostiinteaza? Centrul de greutate l-a constituit analiza morfematica (stabilirea radicalului, cuvântului de baza, a prefixului, sufixului si desinentelor), tema descoperita pâna la dramatism în învatamântul din România. Înca nu stiu daca e pudoare (parca ne e jena sa ne uitam în „maruntaiele“ unui cuvânt), nestiinta ori nepricepere în predarea morfemelor unui derivat lexical, lexico-gramatical sau gramatical.
Proba orala a avut si ea noutati. Pentru a elimina redundantele (nu are niciun rost sa se reia cerintele de la proba scrisa), am valorizat specificul comunicarii directe. Concret, studentii au citit patru fragmente de text: unul la alegere, din „Româna corecta“, iar celelalte trei, din manualul de limba si literatura româna. Au fost selectati autori canonici, din epoca marilor clasici, care ilustreaza cele trei genuri literare: liric (Mihai Eminescu), epic (Ion Creanga) si dramatic (I. L. Caragiale). Rezultatele au fost diferite: textul liric a avut parte de cea mai slaba prestatie („Bine ca nu a cazut poezia“, declara presei un absolvent de clasa a VIII-a, dupa proba de limba si literatura româna de luni, 22 iunie a.c.), cel narativ („Amintiri din copilarie“) s-a situat la nivelul mediu al receptarii transmise prin lectura, iar cu fragmentul din „O scrisoare pierduta“ s-au descurcat cel mai bine. Este, probabil, reflexul excesului de oralitate din scoala româneasca, al practicilor utilizând improvizatia, dramatizarea, verbiajul. Cel mai corect au citit studentele din Basarabia, fapt care de mult nu ma mai mira: „Profesorul nostru de la Balti nu ne punea nota decât când citeam corect. În rest, ne spunea ca el nu întelege nimic din ceea ce i s-a citit“ (Ana V.).
Si totusi, rezultatele au fost mai bune decât în semestrul I, fapt recunoscut de studenti: „Citirea unui text mi s-a parut unul dintre cele mai interesante lucruri. Pâna sa ajung la facultate nimeni, niciodata nu m-a învatat sa citesc un text“ (Andreea H.). Dureros.
Ioan Danila
Limba ce-o vorbim si-o scriem / Din nou despre Se da textul…
