Mircea Fechet, consilier local

Grupul consilierilor Partidului Național Liberal va depune un proiect de hotărâre de Consiliu Local, prin care se vor premia rezultatele bune elevilor băcăuani la examenul de Bacalaureat.

Astfel, pe ordinea de zi a ședinței ordinare din luna iulie aceasta, se va afla și proiectul prin care Ionașcu Elena-Laura, Lungulescu Ariadna, Popescu Olga-Teodora și Tanasov Andrei, elevi care au luat nota 10, vor primi fiecare suma de 5.000 de lei, drept recunoștință pentru cinstea pe care ne-au făcut-o.

„Tinerii reprezintă resursa cea mai importantă pe care o are municipiul Bacău. Prin aceste premii, sperăm să ne bucurăm și în anii ce urmează de rezultate la fel de bune. De asemenea, tinerii trebuie să știe că acest oraș îi apreciază și că ne bazăm pe ei în viitor iar după terminarea facultății îi așteptăm acasă”, a declaratc.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Bai tu esti nebun!Puneti mana si faceti ceva cu orasul asta ca fuge tot tineretul din saracia asta.Cat despre penelistul asta,i-as sugera sa isi vada de treaba lui ca au distrus orasul asta de tot,cu spavarache si cu toti acolitii lui..

  2. Tinerii au invatat pt propriu lor viitor profesional si nu al comunitatii. Un machiavelism politic ieftin gen PSD. Poate va ganditi si la olimpicii si la doctori care ne pleaca din tara sa-i recompensati nu ca acum pt presa si imagine. Prin cap nu v-ar trece idei prioritare, majore care ard ca importanta pt orasul Bacau ca ne-a ajuns cutitul la os datorita conducerii mediocre PNL si PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ