Legea – pentru unii muma, pentru altii ciuma

1


Mai toti conducatorii auto au primit, la un moment dat, o amenda contraventionala pentru încalcarea într-o forma sau alta a normelor ce reglementeaza circulatia pe drumurile publice si majoritatea dintre acestia s-au convins de dificultatea crescânda de a obtine câstig de cauza în procesele în care acestia le-au contestat.

Asistam în mod curent la un fenomen de respingere în masa a acestor plângeri contraventionale, de cele mai multe ori instantele de judecata refuzând sa înlocuiasca sanctiunea contraventionala a amenzii cu cea a avertismentului chiar în conditiile în care contravenientul a adus o atingere minima normei juridice în cauza.

Art. 19, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prevede ca procesul verbal de contraventie va fi semnat pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient iar, în cazul în care cel sanctionat nu este prezent, refuza sau este în imposibilitate de a semna procesul verbal, agentul constatator va mentiona aceste împrejurari, aspecte ce trebuie confirmate de catre un martor asistent, a carei semnatura, adresa si CNP se vor regasi în cuprinsul procesului verbal. Ce se întâmpla în practica este ca agentul constatator se serveste de datele de identificare si de semnatura unui cetatean oarecare, oprit la o oarecare distanta de locul savârsirii contraventiei, aparenta fiind aceea ca persoana în cauza a fost martora absentei, a refuzului sau a imposibilitatii de a semna a contravenientului.

Cu toate acestea, aceasta încalcare vadita a legii din partea organelor de politie nu este suficienta pentru a vi se anula procesul verbal de contraventie, ci acesta reprezinta un caz de nulitate relativa a procesului verbal deci pentru ca aceasta sa duca la anularea amenzii, trebuie sa dovediti vatamarea produsa dumneavoastra prin încalcarea legii de catre agentul de politie, ceea ce poate fi extrem de dificil.

Este adevarat ca, potrivit legislatiei în vigoare, procesul verbal de contraventie se bucura de prezumtiile de legalitate si de veridicitate, însa este opinia noastra ca aceste prezumtii sunt rasturnate în momentul în care contravenientul reuseste sa dovedeasca încalcarea legii de catre agentul de politie, ceea ce schimba regulile probatiunii, institutia emitenta a procesului verbal vazându-se în postura în care trebuie sa administreze probe pentru a dovedi ca cele cuprinse în actul contestat sunt conforme cu realitatea.Va avertizam, însa ca instantele nu sunt foarte deschise la a primi un astfel de punct de vedere, însa poate va servi drept aparare în cazul în care va regasiti în situatia descrisa anterior.

av. Simona Dobos, avocat colaborator in cadrul Cabinetului de Avocat Dan Nitu



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Cei de la politia locala se plimba cu masina prin oras, fac poze din masina si iti trimit acasa procesul verbal in care trec ca ai refuzat sa semnezi, desi nici macar nu s-au dat jos din masina. Aceasta situatie se gaseste de obicei la masinile parcate partial pe trotuar in zona trezoreriei municipale unde cea mai apropiata parcare este la stadion sau la piata centrala. In schimb cei care blocheaza traficul pe strada Mihai Viteazu pentru a merge la jocuri de noroc sunt lasati in pace, se pun caracatite doar pe masinile mai ieftine gen logan.

LĂSAȚI UN MESAJ