Legalizarea furtului

1


Adoptate la presiunile Occidentului, marea parte a legilor de retrocedare a proprietatilor din România nu fac altceva decât sa legalizeze jaful. Si, chiar daca o sa ridice multi din sprâncene, o sa explic opinia mai jos. Desigur, nu vorbim de retrocedarile facute pe acte false si martori mincinosi; sunt si din acestea o multime si atârna greu la bugetul national.

Vorbim, insa, de retrocedarea marilor mosii, a imobilelor, a unor intreprinderi care la momentul „t0” erau, intr-adevar in proprietatea legiuita a unor indivizi. Dar legile nu merg mai departe de acel moment t0, sa vada cum au ajuns acei indivizi in proprietatea pamânturilor sau a caselor ori din ce bani si-au dezvoltat intreprinderile.

Pentru ca s-ar vedea ca o mare parte din pamânturi au fost obtinute prin jaf sau prin specula. Daca veti citi „Amintirile” lui Radu Rosetti, fiu de boier vechi din Moldova, veti vedea povestindu-se cum toata prima jumatate a veacului al XIX-lea o seama de boieri s-au ocupat cu furtul pamânturilor.

Iar domnitorii nu erau straini de treaba asta, pentru ca ei faceau judecata si ei primeau mita. Astazi, legile retrocedarii ne silesc sa le restituim pamânturile confiscate de comunisti desi familiile boieresti le-au furat, la rândul lor, de la tarani.

O seama de fabrici si uzine au fost construite, la rândul lor, pe banii statului, prin obtinerea de contracte prin mita, la preturi nesimtite. Este cazul uzinelor Malaxa, de exemplu, ale caror afaceri oneroase apar intr-un raport din octombrie 1941 adresat maresalului Antonescu.

Si in care se spune clar ca „Statul a platit toate fabricile de munitii si armament a D-lui Malaxa, plus câstigurile nete bilantare si camuflate”. Fraze sforaitoare despre dreptul la proprietate auzim de multi ani; doar ca niciodata nu s-a specificat de când se considera acel drept.

Rezultatul este ca poporul este jefuit a doua oara, cât se poate de legal si constitutional.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ