Lebada este simbolul virtuții, purității și fidelității dar și al erotismului. În mitologie… rățușca cea urâtă s-a transformat, prin iubire în lebadă. Cea mai mare lebădă trăiește în America de Nord (Cygnus buccinators), depășind 15 kg în sălbăticie.

La noi se întâlnesc patru specii. În grădinile zoologice, cea mai sensibilă, lebăda neagră (Cygnus atratus). Mai cunoscute sunt Lebada de iarnă, (Cygnus Cygnus) și lebăda de vară (Cygnus olor). Lebăda de iarnă este mai masivă, anvergura aripilor fiind cam de un metru și jumătate. O recunoști ușor după gâtul în formă de S. De altfel gătul lebedelor are cele mai multe vertebre dintre vertebrate, chiar dacă girafa este imensă față de ele. Celei de vară i se mai spune și lebăda cucuiată, pentru că are o pată închisă la culoare la terminația ciocului spre ochi.

Mai rar întâlnită este lebăda mică (Cygnus columbianus). Hrana lor constă în principal din plante: alge, iarbă, rădăcini dar și din viermi, insecte, uneori viețuitoare acvatice mici. De aceea sunt îndrăgite și acceptate de posesorii de iazuri, deoarece controlează înmulțirea vegetației. Pot să-și rețină respirația când stau cu capul în apă, pentru că plămânii lor sunt în legătură cu nouă saci aerieni. Migrează iarna spre Mărea Caspică, Delta Nilului.

Dacă simt că iarna este blândă, iernează alături de alte populații de păsări nordice, pe lângă bălțile care nu îngheață din intereiorul țării, estul Mării Negre și în sudul republicii Moldova. Lebedele negre își aleg perechea pentru toată viața.

Frigul le face viața un coșmar

Când migrează, și lebedele formează stoluri în V. Nu au aceeași ușurință în zbor ca berzele, datorită greutății mari, de aceea caută curenții calzi, ascendenți. Înainte de a porni, depozitează grasime suficientă pentreu zborul lung care va urma.

Dar nu pleacă decât dacă iernile sunt foarte grele. De aceea le vedem în ianuarie alături de rațe, stârci, gâște. Cele mai în vârstă sau care au luat mai mult în greutate, nu mai pot „decola”. De regulă acestea sunt și primele imobilizate în gheață, hrană facilă pentru răpitoarele cu patru picioare, flămânde și ele pe mal. Unele sunt și purtătoare de boli, fatale pentru păsările domestic, cea mai cunoscută fiind Gripa Aviară.

Cel mai mare dușman al lor, înafară de poluare, îl constituie schimbările climatice. Le este afectat ireversibil modul de viață. Vremea mai caldă din regiunea artică, topirea ghețarilor, fac să sufere și alte specii de păsări. Sunt determinate să îșî amâne migrația anuală, întrerupând astfel ciclul de reproducere.

Sunt protejate de lege, omul fiindu-le cel mai bun prieten.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ