Spunea cineva ca in centrele de ocrotire a minorilor, sau in cele destinate vârstnicilor, este abundenta, zilele acestea, de portocale, bomboane, alimente haine si hainute, jucarii. Foarte multi oameni simpli sau organizatii nonguvernamentale au luat chipul lui Mos Craciun si au daruit, au colindat si au dus un colt de zâmbet pe unde tristetea salasluieste in cea mai mare parte a timpului.
E placut sentimentul de a darui, e placut sa ti se raspunda cu o privire calda la un gest omenesc, e ca si cum ti-ai spala o parte din pacatele nemarturisite. Unii au daruit chiar si medicamente, altii proteze medicale, leacuri pentru suferinte si apasari inimaginabile.
Nimeni, insa, niciodata, nu a reusit sa duca in dar un lucru pe care poate cei mai multi dintre noi il avem din abundenta si tocmai de aceea il ignoram. Si anume, este vorba despre leacul impotriva singuratatii, leacul pentru suflet. Acel suflet ce ar trebui sa simta mângâierile parintesti pe crestet, vorba buna din partea copilului pe care l-ai crescut si care, in amurg, te-a dus in azilul de batrâni, a unei strângeri de mâna din partea unui prieten sincer.
Nu s-a inventat inca leac pentru asa ceva, cu toata goana aceasta tehnologica, si nici nu se va inventa vreodata. Oricât de mult internet ar avea in portofel, parintele plecat la munca in Italia sau Spania nu va putea niciodata sa isi sarute pe frunte copilul, in lumina magica a Ajunului de Craciun. Poate isi permite sa ii daruiasca cea mai scumpa jucarie, insa nu il va putea lua in brate. La urma urmei, nu valoarea cadoului conteaza. Sentimentul de a apartine unei familii, de a avea pe cineva drag in preajma, in jurul bradului, face cât un munte de jucarii de aur si inca insutit mai mult.
Cine nu a incercat gustul singuratatii, nici sa nu indrazneasca sa isi imagineze macar asa ceva. Singuratatea e sumbra, apasatoare si infricosatoare. Singuratatea te arunca in intuneric. De acolo poti vedea, in partea luminoasa a lumii, oameni care nu au aceasta problema si care se simt bine alaturi de cei dragi lor. Si pe cât de bine ii poti vedea tu pe ei, pe atât de greu si arareori te pot vedea ei pe tine. Scutura-ti, cumva, haina aceasta grea de obscuritate si iesi la lumina. Merita orice efort. CU atât mai mult de Craciun.
