Latina? Indispensabilă!

2


Numele lui Alexandru Ioan Cuza este alăturat unui număr semnificativ de reuşite ale societăţii româneşti, începând cu anul 1859. În ceea ce priveşte învăţământul, domnitorul semnează, la 25 noiembrie 1864, Legea asupra instrucţiunii, un act cu adevărat revoluţionar, care-l va îndemna pe Mihail Kogălniceanu să exclame: „De acum ştiinţa va înlocui averea! De aceea e necesar să împrăştiem învăţătura mai ales între clasele rurale” (Monitorul oficial, nr. 144/1864). Ţara noastră a fost printre primele state europene care au proclamat obligativitatea învăţământului primar, după Suedia, Norvegia, Prusia şi Italia. La loc de frunte, în programele şcolare de atunci se aflau limbile clasice: latina şi greaca.

După 150 de ani, mai precis la 23 dec. 2015, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice face publice propunerile de plan-cadru pentru clasele V-VIII, din care lipseşte limba latină, la clasa a VIII-a. Este singura disciplină de învăţământ care a fost eliminată din toate cele trei variante de programe elaborate de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Reacţiile nu au întârziat, iar cea mai vehementă şi larg motivată este aceea semnată de colectivul de cadre didactice de la Departamentul de filologie clasică al Universităţii din Bucureşti.

Spicuim din cele aproape zece pagini de argumente pe cele considerate şi de noi imbatabile, alcătuind memoriul în vederea menţinerii disciplinei limba latină în planurile-cadru pentru clasele V-VIII:

1. ţinând seama de faptul că limba română este o limbă romanică (alături de franceză, italiană, spaniolă, portugheză; sardă, retoromană, occitană, catalană şi dalmată), înlăturarea limbii latine din programa şcolară a preadolescenţilor din România este o măsură antinaţională şi antieuropeană;

2. studiul limbii latine sprijină esenţial însuşirea eficientă a limbii române, întrucât gramatica românească, lexicul şi sistemul fonetic sunt în bună parte moştenite din limba latină;

3. structura logică a gramaticii latineşti disciplinează şi dezvoltă procesele gândirii;

4. cunoaşterea legilor fonetice care au acţionat din latină în limba română fundamentează orice afirmaţie privind filiaţia celor două limbi;

5. competenţele pe care le formează limba latină sunt imposibil de creat de vreo altă disciplină: elevul înarmat cu cunoştinţele primordiale din limba-bază îşi va construi un algoritm funcţional menit a-l propulsa în studiul comparativ al oricărei limbi romanice şi, de aici, în aprofundarea limbilor moderne;

6. familiarizarea cu lexicul latin se constituie într-un fundament esenţial pentru însuşirea neologismelor, în general, şi a terminologiei ştiinţifice în special; însăşi învăţarea gramaticii limbii române se întemeiază pe înţelesurile termenilor latineşti (substantivus, articulus, adjectivum, pronomen, numeralis etc.; subjectum, praedicatum etc.);

7. elevul actualului mileniu manifestă interes pentru intimitatea cuvântului, reflectată în istoria acestuia, cu transformările fonetice şi eventual semantice înregistrate;

8. cunoaşterea limbii latine facilitează înţelegerea textelor scrise, în condiţiile în care România deţine un trist loc între naţiunile Europei în ceea ce priveşte alfabetizarea funcţională;

9. asimilarea dictoanelor latineşti orientează just personalitatea în devenire a elevilor, prin contactul cu înţelepciunea popoarelor Antichităţii, confirmată de 2000 de ani;

10. prezenţa limbii latine contracarează efectul tot mai vizibil al limbii engleze, care îndepărtează limba română de izvoarele ei. A ieşit un decalog de care M.E.C.S. ar trebui să ţină seama. Exitus acta probat, adică „rezultatul judecă faptele”.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ