Laboratorul performanței

3

În handbalul juvenil românesc, CSȘM Bacău joacă rolul pe care îl îndeplinește Viitorul Constanța în fotbal. Drept mărturie stau succesele pe linie obținute la toate categoriile de vârstă în ultimii ani.

După ce în 2016 a cucerit două titluri naționale cu junioriii 1 și 2 și unul de vice-campioni cu echipa juniorilor 4, sezonul acesta, clubul municipalității băcăuane continuă să umfle potul la turneele finale. Luna trecută, generația ’98, cu Hanțaru, Broască și Vlad Rusu s-a încununat din nou campioană națională.

Săptămâna trecută a venit rândul juniorilor 3 de la CSȘM Bacău să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. La turneul final de la Sighișoara, „csmeișorii” antrenați de Gabriel Armanu și Valeriu Rugină au trecut peste tot și toate. Inclusiv peste handicapul de vârstă, în finala cu LPS Vaslui, CSȘM prezentând un lot alcătuit preponderent din jucători născuți în 2003 și chiar 2004, spre deosebire de adversara sa, care a aliniat un lot cu 14 handbaliști (din totalul de 15) cu anul de naștere 2002! „Copiii noștri au fost fantastici, în special în finală, când nici măcar diferența de vârstă nu i-a putut opri din drumul către aur”, a declarat antrenorul echipei de juniori 3 a CSȘM-ului, Gabi Armanu.

-Domnule Armanu, ce reprezintă acest titlu cucerit de CSȘM Bacău la juniori 3?
-Pentru copii înseamnă maximum. Este cel mai important rezultat obținut de ei până acum, o încununare a muncii depuse de-a lungul unui an care nu a fost sub nicio formă unul ușor. Avem vreo șase copii care fac naveta de pe la Buhuși sau de pe la Lespezi. Alții învață după-amiaza, iar antrenamentele noastre încep la ora 18.30. Și-au dorit foarte mult să câștige titlul, dovadă și reacția lor din repriza secundă a finalei cu Vasluiul.

-Chiar, ce le-ați zis la pauză, când scorul era egal, 11-11?
-Le-am zis că ar fi păcat să nu dăm totul în cele 25 de minute rămase. Le-am reamintit cât de mult au muncit pentru acest titlu și cât de aproape sunt de cucerirea lor.

-Constituie acest titlu și o revanșă pentru faptul că în 2016, juniorii 3 ai CSȘM Bacău au ratat calificarea la turneul final la doar un gol diferență?
-Teoretic, da, chiar dacă vorbim de campionate și de vârste diferite. Adevărata revanșă ar trebui să vină însă la juniori 2.

-Cel mai greu meci?
-Cel mai greu meci este întotdeauna primul. Iar primul a fost cel cu Suceava, în grupe. Un meci în care, după ce am avut la un moment dat un avans de șapte goluri, ne-am văzut conduși cu un gol. A fost un moment delicat pe care, din fericire, echipa l-a gestionat bine. Tăria de caracter de care au dat dovadă băieții noștri ne-a permis să începem turneul cu dreptul. Stau însă și mă gândesc că dacă nu am fi reușit să o scoatem cu bine la capăt în jocul cu Suceava, altul ar fi fost drumul nostru.

-Nici finala nu a fost chiar o plimbare. Mai ales că ați întâlnit un adversar mai mare ca vârstă.
-Glumind puțin, pot zice că m-am specializat să iau medaliile de la cei mai în vârstă ca noi. Da, finala a fost destul de dificilă, însă copiii au fost fantastici. Pot spune cu certitudine că valoarea și calitatea acestei generații 2003-2004 crează premizele formării unei noi echipe foarte frumoase în Bacău. O echipă care să calce pe urmele generației ’98. Băieții alcătuiesc un grup unit, iar faptul că Vlad Bălan, accidentat la turneul semifinal, a ținut să fie prezent la finală, în tribună, chiar dacă avea piciorul în ghips, spune multe despre spiritul de unitate de care dă dovadă echipa.

– Putem avansa câteva nume din rândul noii campioane a României la juniori 3?
-Sigur. În primul rând, îl avem pe Darius Bran, MVP-ul turneului final de la Sighișoara. Apoi ar fi Robert Cojocaru, liderul acestui grup. Dacă Darius este căpitanul echipei, Robert este liderul său, ales și acceptat de ceilalți jucători din lot. Alți jucători remarcați în mod constant la meciuri și turnee sunt Aki Marinescu și Andrei Farcaș, cu precizarea că nominalizările ar putea continua.

-CSȘM Bacău a devenit un caz unic: în doi ani, ați luat medalii la toate grupele de vârstă. Un adevărat laborator al performanței.
-Ăsta este drumul, iar eu, cu cât bat mai mult și mai des Bucureștiul, cu atât sunt mai fericit. Noi, la Bacău, avem condiții foarte bune, Primăria, clubul și Compania Dedeman investind în handbal. Nu poți avea rezultate fără a face investiții, iar CSȘM Bacău este un club invidiat în țară pentru condițiile de care beneficiază. Eu am convingerea că vom ridica ștacheta și la nivel de seniori, astfel încât la finalul ediției de campionat 2017-2018 să promovăm în Liga Națională de handbal masculin.

-Până să savurăm o revenire în Liga Națională, ne pregătim de două noi turnee finale: cel de juniori 4, care va avea loc chiar în Bacău, săptămâna aceasta și cel de juniori 2, ce se va derula săptămâna viitoare.
-La juniori 4 dorim să ne bucurăm de handbal, orice rezultat fiind un bonus. Vor fi 16 echipe, va avea loc un adevărat festival de handbal, iar faptul ca echipa noastră va disputa opt meciuri îi va ajuta pe acești copiii în planul acumulării de experiență. La juniori 2, în schimb, tragem tare. Vrem și putem lua o medalie; ce culoare va avea, rămâne de văzut.

Cinci din cinci
La turneul final de la Sighișoara, CSȘM Bacău a obținut cinci victorii din tot atâtea jocuri. În grupe, formația antrenată de Gabi Armanu și Vali Rugină a trecut de CSU Suceava cu 33-31, de CSȘ Galați cu 23-17 și de Dinamo Brașov cu 34-29. În semifinale, „csmeișorii” au învins „tigrișorii” de la CSM București cu 21-18, pentru ca în finală, gruparea băcăuană să aibă câștig de cauză cu 28-23 în fața Vasluiului.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Ce bine ar fi dacă ar fi performanta și la feminin…… Poate totuși se gândește domnul primar și la handbalul practicat de junioare…Antrenori ar fi.. Oprea, Manea, Popa…

  2. Felicitari si copiilor si antrenorului.
    Merita apreciat efortul mai ales ca ,din cate inteleg din articol in afara de juniori 3 unde mai apare mentionat (in treacat ) Valeriu Rugina, la celelalte echipe munceste un singur antrenor.

  3. Domnule Armanu,
    La seniori nu se poate face performanta atata timp cat sunt mari consumatori de femei si alcool, cu nopti pierdute. Acestia nu mai pot performa, precum juniorii. Va spun in cunostinta de cauza.
    Va felicit pentru seriozitatea dumneavoastra si atentie la cei care trec de la juniori la seniori. Sunt prea repede vedete, chiar daca muncesc la antrenamente, se irosesc in cluburi .

LĂSAȚI UN MESAJ