Copil fiind, indrageam, si eu, jocurile insotite de cântec. Marturisesc faptul ca eram invidios pe cel care „adusese” in sat acel absurd „Anelu panelu pantantina”, pe care-l cântam savant, desi nu pricepeam nimic, dar ma razbunam recitând din toti bojocii neaosul „La popa la poarta/ E-o pisica moarta. / Cine-o râde si-o vorbi/ S-o manânce coapta,/ Cu marar, cu patrunjel,/ Cu untura de catel…”

Muti, noi, copiii, holbându-ne unul la altul, fiecare sperând ca nu va fi primul care va izbucni in hohote, rezistam cât mai mult. Cel mai slab de inger izbucnea, in sfârsit, intr-un hohot gâlgâitor! Toti (acum era voie!) râdeam, fiindca el, cedând primul, mâncase virtual mâta moarta! Strasnic joc!

Acum, aruncati (si) in singuratatea internetului, copiii nu mai joaca „La popa la poarta…” Dar versurile au ramas. Si, fiindca fac parte din tezaurul folcloric infantil, reprezinta obiectul deliciului guvernantilor. Are, sa zicem, Palatul „Victoria” o mâta moarta pe staifoasele ei trepte. Privatizarea CFR Marfa, de pilda. „La Ponta la poarta/ Este-o mâta moarta…”

Cine râde primul, in hohote, desi ar trebui sa plânga? Nimeni altul decât Traian Basescu, Presedintele. Suparat – ati observat ca toti copiii râdeau la acest joc! – Victor Ponta prinde mortaciunea de-o ureche si-o arunca in C.S.A.T., sugerându-i sa confirme daca-i moarta sau doar e lesinata, inca pacient pentru veterinar.

Asadar, Cotroceniul se trezeste cu felis domestica, faza mortaciune, in fata istoricii bataturi. „La Traian la poarta/ inc-o mâta moarta!…” Nervos – va readuc aminte faptul ca toti copiii râdeau la acest joc! – de parca nu ar fi (si) mortaciunea sa, cotrocenistul sef o arunca de-a dreptul in poarta victorienilor, acuzându-i de toate pacatele lumii, solicitându-le sa-i spuna când a mai dat el avizul pentru asemenea jocuri cu mâte moarte aruncate.

Daca si sufletul mâtelor o fi nemuritor, la judecata de apoi vor fi ceva probleme suplimentare pentru cei doi. Cotidian, cel putin o mâta moarta este aruncata de un Palat catre celalalt Palat, desi jocul initial era altul: „Cine-o râde si-o vorbi/ S-o manânce coapta,/ Cu marar, cu patrunjel,/ Cu untura de catel…” Uneori stau si ma gândesc daca nu cumva acest joc, „La popa la poarta”, in varianta politico-infantila, o fi vedeta fisei postului celor doi demnitari.

ONG-urile de profil ar trebui sa intervina pentru asigurarea protectiei micilor feline decedate si a spiritului inocent al jocurilor copilariei.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ