La o voroavă cu Sfântul Augustin

    0

    Un personaj carismatic de excepție al istoriei spirituale a lumii: Sfântul Augustin. O biografie fascinantă. „Acest mare păcătos devenit sfânt, acest erudit rafinat și senzual devenit cel mai redutabil polemist creștin, arhitect principal al impozantei teologii creștine și, deopotrivă, creator al instrumentarului ei conceptual, nu încetează, de la moartea sa, în anul 430, să incite, să cheme, să trezească din amorțire, să uimească”, scrie cu îndreptățire Eugen Munteanu în introducerea la volumul „Confesiuni” (Editura Nemira, București, 2006, pag. 5). A trăit în desfrâu, a avut un copil din flori pe care l-a părăsit, a fost victima tuturor poftelor lumești, dar, într-o zi, un pasaj din Epistola către Romani (13: 13-14) l-a cutremurat, i-a deschis calea unei ființări care l-a condus către sfințenie…

    M-am întors în vara aceasta către admirabilele sale „Confesiuni”, una dintre marile cărți ale lumii. Într-un anume moment al lecturii mi-am adus aminte de faptul că un preot mă întrebase cândva, puțin malițios, de ce dau cam rar pe la biserică… I-am spus că pe lume nu există doar biserica în care slujește dânsul, dar și faptul că nu cred că prezența/lipsa dintr-un lăcaș de cult, cuantificate, ar putea reprezenta o unitate de măsură a credinței unui individ.

    În fond, credința este o relație cu Dumnezeu… În „Confesiuni” am revăzut și un pasaj despre care am crezut că va aplauda răspunsul acela al meu. Sf. Augustin redă istoria convertirii retorului Victorinus la creștinism, după îndelungate discuții pe care le-a avut cu Simplicianus, părinte spiritual de excepție, episcop al Milanului, cel care ar fi avut un rol important și în convertirea lui Augustin la creștinism. „După cum mi-a povestit Simplicianus, scrie Sf. Augustin, Victorinus citea Sfânta Scriptură și cerceta cu multă atenție și cu dorința de a le pătrunde înțelesurile toate scrierile creștine; nu în public, ci cu discreție, asemenea unui prieten, îi declara adesea lui Simplicianus «Știi că sunt deja creștin?»

    Simplicianus îi răspundea: «Nu te voi crede și nu te voi socoti în numărul creștinilor decât atunci când te voi vedea în Biserica lui Hristos!»” (Op. cit. , pag. 161). Continuă Sf. Augustin: „Victorinus îi răspundea în glumă: «Oare zidurile bisericii îl fac pe om creștin?» El repeta deci mereu că este deja creștin și, la răspunsul de mai sus al lui Simplicianus, repeta gluma cu pereții bisericii” (Ibidem). Până aici mi s-a părut că tot discursul îmi validează, cumva, răspunsul pe care i l-am oferit eu preotului, deși în cazul meu nu era în joc problematica unei convertiri. Numai că, la un moment dat, Victorinus are o reacție puțin neașteptată: „Dar, după aceea, citind cu nesaț cărțile creștine, a sorbit din ele tărie și a început să se îngrijoreze că va fi respins de Hristos, înaintea sfinților îngeri, ca unul care s-a temut să-l mărturisească pe el înaintea oamenilor (…) Brusc și când nimeni nu se mai aștepta, i-a spus lui Simplicianus (…): «Să mergem la biserică! Vreau să devin creștin!»”(Ibidem, pag. 162)… Care este relația noastră adevărată, profundă cu Dumnezeu? Iată ce-i mărturisește Augustin lui Dumnezeu:

    „Între mine și tine nu există nicio distanță. Fie că ne apropiem de tine, fie că ne depărtăm, nu există nicio distanță. Tu ești Adevărul, te afli pretutindeni deasupra tuturor celor care îți cer sfatul și răspunzi în același timp fiecăruia cu întrebările sale”. (Ibidem, pag. 228). Unde-L putem găsi pe Dumnezeu? „Iată cât am cutreierat prin memoria mea în căutarea ta, Doamne, și nu te-am găsit în afara ei! (…) Unde am găsit adevărul, acolo l-am găsit pe Dumnezeul meu, care este Adevărul însuși…”(Ibidem, pag. 227). Acum, parcă Sf. Augustin îmi spune că unitatea de măsură a credinței unui ins nu este reprezentată de ceea ce sugera preotul meu.

    De fapt, nu cred că există asemenea unități de măsură. Sunt cucerit de gândul polonezului Stanislav Jerzy Lec: „Cred? Numai Dumnezeu ştie”. În rest, ceilalți ne judecă doar așa, ca aflare în treabă, cum ar spune Petre Țuțea. Ce-ar zice Sf. Augustin despre perspectiva aceasta? Probabil că ne-ar vorbi despre „Învățătorul lăuntric”, cel care pentru el reprezintă însuși principiul hristic al Ființei.


    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    LĂSAȚI UN MESAJ