La multi ani, Preasfintite Petru Gherghel!

2
FOTO: Adrian Cuba


Dubla sarbatoare pentru PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iasi. Duminica, 28 iunie acesta a implinit 75 de ani de viata iar luni, in sarbatoarea Sfintilor Petru si Paul, va sarbatori 50 de ani de preotie.

„O lupta curajoasa”

Va amintiti câta emotie ati trait ca martori ai ridicarii si sfintirii maretei biserici romano-catolice din centrul Bacaului? Parca a fost ieri, desi au trecut aproape zece ani de când PS Petru Gherghel, episcop de Iasi, a sfintit aceasta casa a lui Dumnezeu. Cu acea ocazie, devenind glas pentru toti cei care au lucrat cu mâinile sau cu rugaciunea la aceasta opera mareata, Preasfintia sa Petru spunea: „Nu a fost usor, a fost o lupta curajoasa. Dumnezeu care e mereu cu noi a facut sa izbândim… speram ca tot cu el vom izbândi mai departe”.

Azi, la ceas aniversar, când PS Petru împlineste 75 ani de viata si 50 de ani de preotie, retraim acele clipe de fericire picurate din cer, la care a luat parte alaturi de noi. Totodata, îi multumim pentru grija pe care o are fata de comunitatea bacauana, pentru vizitele aducatoare de bucurie pe care ni le-a facut, pentru conferirea Sfântului Mir atâtor adolescenti si tineri, pentru cuvintele încarcate de har pe care le-a rostit în acea zi de 20 noiembrie 2005: „o lupta curajoasa”.

Aceleasi cuvinte ar putea descrie si viata de pâna acum a episcopului nostru. S-a nascut la 28 iunie 1940 în localitatea Gheraesti, judetul Neamt, din parintii Petru si Maria, o familie credincioasa cu patru frati si doua surori. La caldura credintei pe care a primit-o în familie, în ani de restriste pentru tara noastra, a început munca cu sine, scoala, lucrul, rugaciunea.

O lupta curajoasa îi este si urmarea chemarii primite de sus. Vocatia la preotie, marturiseste Preasfintitul într-un interviu din anul 2009, a încoltit în satul natal, în biserica: „Totul a început sub amvonul bisericii din satul meu natal, Gheraesti, când parohul, pe atunci pr. Ioan Jicmon, se întorcea de la predica spre altar si trecea printre noi, copiii adunati la sfânta Liturghie, plin de sudoare si cu o fata stralucitoare. «Ce frumos, ce minunat apostol al lui Cristos! Oare eu nu pot sa fac la fel, nu pot sa le vorbesc oamenilor tot asa, nu pot sa predic ca parintele nostru?!»: asa gândeam în acele momente…”.

În vremuri nu tocmai usoare, pe când regimul comunist ateu se înstapânise de-a binelea în tara noastra, a intrat la Seminarul din Alba-Iulia si apoi la Seminarul din Iasi care si-a redeschis portile în anul 1956, dupa ce opt ani fusese închis de comunisti.

O lupta curajoasa este viata sa ca preot. Si-a început slujirea în ani greii ai comunismului, în care relatarile despre preotii catolici încarcerati si despre martiriul eroului nostru episcop Anton Durcovici erau soptite cu sfintenie, în taina. Purtând aceste vesti tacute din subteran, preotii simteau cum inima le pulsa curaj, iar sufletul, admiratie.

O lupta curajoasa este si slujirea sa ca episcop. Sa ai grija de sufletul tau e lucru serios. A raspunde înaintea lui Dumnezeu de o parohie cu mai multe suflete nu e tocmai usor. Dar sa ai spre pastorire o întreaga dieceza? E o lupta curajoasa. În urma cu 25 de ani, la 1 mai 1990, atunci primea consacrarea ca episcop din partea cardinalului Angelo Sodano, delegat al papei Ioan Paul al II-lea, asemenea sfintei Fecioare Maria, a spus „Da” curajos planului pe care Dumnezeu îl are cu sine. Si duce si azi cu responsabilitate si bucurie aceasta cruce a slujirii episcopale.

Mottoul „Ca toti sa fie una” lumineaza ca o stea munca sa în acesti ani binecuvântati. Cu întelepciune lucreaza pentru unitatea în sânul bisericii locale si pentru pastrarea comuniunii perfecte cu urmasul sfântului Petru, cu papa de la Roma. Cu zel se roaga pentru unitatea între crestinii de diferite confesiuni ce se confrunta împreuna cu provocarile lumii postmoderne în care ne ducem traiul.

Dorinta „ca toti sa fie una” i-a purtat pasii în diferite tari, vizitând si întarind în credinta pe românii care au plecat din România în cautarea unui loc de munca si a unui viitor mai senin pentru copiii lor.

„Ce frumos, ce minunat apostol al lui Cristos” a fost grauntele tainic care a încoltit în inima copilului Petru în urma cu aproape sapte decenii, a crescut, a dat rod ca în anii buni, cu ploaie.
Într-adevar, privind înapoi, regasim pe chipul, în faptele si în inima episcopului nostru acea chemare genuina izvorâta în copilaria sa: „ce minunat apostol al lui Cristos!” Totodata, privind înainte, avem toata încrederea în Dumnezeu si în acela care a pastorit sufletele noastre atâta timp.

La ceas aniversar, noi, credinciosii din Bacau si din zona Bacaului, persoanele consacrate, familiile crestine, în frunte cu pr. decan Isidor Dâsca si cu ceilalti preoti care slujesc aici, îi transmitem Episcopului nostru Petru Gherghel urarile noastre de bine si îl asiguram de recunostinta si rugaciunea noastra.

La multi ani Preasfintite Petru Gherghel!

Pr. Iulian Robu

PS Petru Gherghel s-a nascut la 28 iunie 1940 in localitatea Gheraesti, judetul Neamt. Dupa terminarea scolii in satul natal (1954), a intrat la Seminarul din Alba-Iulia si apoi la Seminarul din Iasi care si-a redeschis portile in anul 1956 dupa ce opt ani fusese inchis de comunisti.

La 29 iunie 1965, Mons. Petru Gherghel a fost hirotonit preot la Alba-Iulia, impreuna cu alti 14 colegi de episcopul Márton Áron. A doua zi, insotit de rude, a celebrat Liturghia la unul dintre altarele catedralei din Alba-Iulia.

Din cauza timpurilor prin care trecea tara, pr. Petru Gherghel a celebrat prima Liturghie in satul natal pe ascuns, la 15 august 1965, când era hramul in satul vecin, Pildesti. Primul loc de apostolat al pr.

Petru Gherghel a fost Parohia Barticesti, in care a activat de la 1 ianuarie 1966 pâna la 1 iulie 1967. Din acest an pâna in toamna anului 1970 a fost vicar parohial la Radauti. La 1 noiembrie 1970 a fost transferat la Institutul Teologic din Iasi unde a predat teologia morala.

In martie 1975 a fost numit rector al Institutului Teologic. La 21 februarie 1978, Papa Paul al VI-lea l-a numit administrator apostolic de Iasi. In ziua de 4 aprilie 1978, in catedrala din Iasi Mons. Petru Gherghel a luat in primire dieceza. La 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II lea l-a ales si l-a numit episcop de Iasi. A fost consacrat episcop la 1 mai 1990.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ