19 martie 2024
EvenimentLa Colegiul de Artă începe școala de MARȚI

La Colegiul de Artă începe școala de MARȚI

Anunțul a fost făcut de prof. Adriana Busuioc, directorul Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău, care, în urma ședinței consiliului de administrație a decis să reînceapă activitatea didactică în acest liceu.

„Decizia de a suspenda cursurile a fost luată ca urmare a faptului că, din cauza avariei la apă, nu s-ar putea asigura agent termic la parametri normali în sălile de curs. Însă la noi este căldură. E cald în tot colegiu și nu sunt motive să nu reîncepem activitatea de mâine, 17 ianuarie. O să fim numai pe recuperări și nu are rost”, a explicat directorul Busuioc. De la Primăria Bacău, prin vocea viceprimarului Dragoș Ștefan, s-a transmis însă că celelalte unități școlare, afectate indirect de avaria de apă, rămân închise în continuare până miercuri.

„La Colegiul de Artă, ca o minune, caloriferele au fost calde, deși pe acel tronson presiunea apei a fost foarte mică. De aceea, de mâine într-adevăr acolo se reiau cursurile, dar în celelalte șase unități școlare nu, pentru că, așa cum s-a precizat și când s-a luat decizia, nu se poate asigura agent termic la capacitate maximă”, a precizat viceprimarul Ștefan.



Așadar, rămân în continuare închise mâine următoarele instituții școlare: Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny” (nu și Școala ”D. Leonida” din cartierul CFR, care aparține de acest colegiu), Liceul cu Program Sportiv, Școala Gimnazială ”Spiru Haret” (inclusiv Grădinița ”Florița” care aparține de aceeași unitate școlară), Școala Gimnazială ”Mihai Drăgan”, de pe strada Logofăt Tăutu nr.7 (inclusiv Grădinița ”Rază de Soare”, ce ține de această școală, dar nu și celelalte structuri, respectiv Școala Gimnazială ”M. Cancicov” și Școala nr.9 din cartierul Gherăiești, care își continuă activitatea), dar și Creșa nr. 19, de pe Costache Negri.

„Noi nici nu puteam redeschide liceul, pentru că am golit toată instalația termică, pentru a nu avea probleme la reumplerea ei cu agent termic. Nu, noi nu deschidem școala de mâine, ci de miercuri, așa cum am fost anunțați”, ne-a spus și prof. Călin Boambă, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri