Domnul Klaus Iohannis a depus o plângere la DNA impotriva unui membru al Guvernului care a initiat o ordonanta de urgenta, in care se cere anchetarea acestuia pe motiv de abuz in serviciu.
Deloc surprinzator, DNA a acceptat plângerea si a anuntat ca a inceput urmarirea penala in acest caz.
Nu intram in amanunte, nu discutam ordonanta, pentru ca, desi pare imorala, nu afecteaza fondul problemei.
Discutia nu este, in acest caz, daca ordonanta cu privire la migratia alesilor este sau nu legala, nimeni nu a pus aceasta problema pâna acum.
Discutia trebuie sa plece de la articolul 109 al Constitutiei României, al doilea paragraf, unde se spune clar ca un membru al Guvernului poate fi urmarit penal pentru fapte savârsite in exercitiul functiei sale doar daca acest lucru este solicitat de Camera Deputatilor, Senat sau Presedintele tarii.
Cum domnul Iohannis nu se regaseste in nici una din cele trei ipostaze, rezulta ca plângerea sa nu putea sa declanseze urmarirea penala decât daca era insotita de o cerere a uneia din camerele Parlamentului sau a Presedintiei.
De ce e nevoie de o asemenea procedura? Din simplul motiv ca s-a considerat necesara protejarea membrilor Executivului de eventualele abuzuri ale politicienilor sau altor persoane interesate, care ar putea bloca activitatea unui Guvern prin depunerea de plângeri penale.
Repet, nu intram in amanuntele ordonantei, nu ne intereseaza cine este acel membru al Guvernului; singurul lucru relevant in discutie este ca pentru initierea ordonantei, adica pentru exercitarea functiei, urmarirea penala a unui ministru nu poate incepe pe baza unei plângeri formulate de o persoana particulara, fie ea si presedinte de partid.
Problema este, in acest caz, ce se va intâpla in continuare si daca acest dosar devine un nou precedent in Justitia româneasca.
