20 aprilie 2024
SportKarting/ CN FRK: Penultima etapă, în Bacău

Karting/ CN FRK: Penultima etapă, în Bacău

În acest weekend, circuitul „Speed Park” din Bacău găzduiește etapa a cincea, penultima, a Campionatului Național de karting FRK. Ziua de vineri este rezervată în întregime antrenamentelor libere, în timp ce sâmbătă sunt programate manșele de calificare.

Duminică, după rundele de încălzire, încep finalele, prima manșă fiind programată în intervalul orar 9.50 (atunci când vor lua startul karturile înscrise la categoriile DD2, Senior Max și KF2) și 11.45, când își fac intrarea concurenții clasei KZ2.

Manșa a doua a finalei se va derula între orele 13.30 și 14.45, fiind urmată, cu începere de la 16.30, de festivitatea de premiere. Runda băcăuană se anunță una foarte interesantă și, totodată, importantă în economia luptei pentru titlu. De urmărit dueluri precum cel dintre Daniel Vasile și Andrei Vajda la KZ2 sau cel de la Junior Max care îi are ca protagoniști pe Nicolae Ionescu-Pocol și Rareș Cărbunaru.



Ediția 2017 a Campionatului Național se va încheia acolo unde a început, pe pista Skat din Târgu-Secuiesc, care va găzdui în perioada 30 septembrie- 1 octombrie runda de final. Sezonul intern nu se va încheia însă decât pe 8 octombrie, odată cu finalele Cupei României, programate tot la Târgu-Secuiesc.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri