Justitia, cu DEX la purtator

1


Adus de spate, cu o privire abatuta si oarecum ingrijorat, un batrân la vreo 75 de ani si nu mai mult de 40 de kilograme a venit asa, de capul lui, in instanta sa-si ceara drepturile. Nu are prea multi bani in buzunar dupa pantalonii decolorati de ani, dar a auzit pe la televizor ceva de accesul la Justitie.

Agitatia din sala de judecata il cam intimideaza si se simte putin descurajat de siguranta ostentativa cu care-l priveste „partea adversa”, juristul unei institutii publice. In sala se face liniste, incepe sedinta condusa de o judecatoare care i-ar putea fi nepoata.

„Autoritatea de lucru judecat, despre aceasta exceptie discutam, de ce nu intelegeti?”, este fraza care-l izbeste pe batrân de câteva ori la rând. Omul e buimac, si pentru ca nu intelege in ce limba se vorbeste, dar nu pricepe nici iritarea judecatoarei. El nu-si vrea decât casa, nu-si cere decât dreptul lui, niciun ban in plus.

Nici cei din sala nu inteleg de unde e „autoritatea” asta si cu ce se ocupa, dar zâmbesc superior si comenteaza ironic. Judecatoarea isi pierde rabdarea si ii spune batrânului sa-si angajeze avocat daca nu intelege despre ce e vorba.

Nu de alta, dar sa nu pierdem timp degeaba! Oameni buni (ma refer la judecatorii care au uitat sa vorbeasca româneste), apropo de timp, mai putin ar dura sa va exprimati intr-un limbaj accesibil celui din fata dvs.

Nu aveti de ce si pe cine sa impresionati cu un vocabular academic si nici dreptul sa umiliti oamenii mai putin instruiti sau care nu-si permit un avocat care sa le traduca ce vorbiti. Inteleg ca in documente trebuie scris in astfel de termeni, dar in cazul acesta, ca sa fim corecti pâna la capat, nu inteleg de ce unii dintre magistrati nu au invatat unde sa puna virgulele.

Dar e alta discutie. Cert este ca nu toata lumea doarme cu DEX-ul la cap si ca judecatorul, daca este de buna credinta si are respect macar pentru vârsta unui om, nu se cramponeaza de un limbaj de lemn doar ca sa scape de un dosar.

Privind scena revoltatoare din instanta, nu m-a putut duce gândul decât la altele la fel de aberante, cum dna judecator isi ia la rost sotul ca a ajuns „tardiv” acasa sau cum le explica celor mici ca borsul s-a „perimat”. Ce-ar fi daca si medicii ne-ar lua la rost ca nu am venit cu avocatul dupa noi ca sa ne traduca limbajul de specialitate?!



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. un articol de nota 10 ! desigur, isi pierd rabdarea , dar sunt PLATITI REGESTE tocmai ca sa `asigure accesul la justitie`…….oricarui cetatean…..trebuia sa ii asigure batranelului un INTERPRET daca instanta NU se considera in stare sa foloseasca cuvinte simple……

LĂSAȚI UN MESAJ