Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro: Marius Radu- eliminat. Trandafir concureaza azi

1
Norbert Trandafir si Marius Radu, cei doi inotatori de la CSSM Bacau prezenti la Rio


Inotatorul CSSM Bacau, Marius Radu a ratat marti seara accederea in semifinalele probei de 100 metru liber a Olimpiadei de la Rio de Janeiro.

Cu un timp de 49.57 secunde, sportivul antrenat de Ovidiu Galeru s-a clasat al saptelea in seria sa si al 38-lea in ierarhia generala a calificarilor. Pentru reprezentantii bacauani la Rio, aceasta este a doua nereusita in calificari, dupa cea de luni, in care stafeta compusa din Marius Radu, Norbert Trandafir (ambii legitimati la CSSM), Alin Coste si Daniel Macovei s-a clasat pe locul 15, ratând prezenta in finala.

Si fiindca am amintit de finala, aceasta a fost câstigata autoritar, ieri dimineata, de stafeta Statelor Unite ale Americii condusa de Michael Phelps, care si-a trecut astfel in cont cel de-al 21-lea titlu olimpic din cariera! Revenind la delegatia „tricolora” de natatie, in primele patru zile de concurs, aceasta a obtinut o singura prezenta in finalele probei de la Rio, prin pitesteanul Robert Glinta, sportiv antrenat de Adrian Gherghel.

Astazi, de la ora 19.00 (in direct pe TVR), sunt programate calificarile probei de 50 metri liber, România avându-l ca reprezentant pe Norbert Trandafir, ce are ca obiectiv prezenta in semifinale. Sa fie cu noroc!

Cu noroc, dar si cu mare stiinta au evoluat ieri dimineata si tenismenii Horia Tecau si Florin Mergea, autorii unei splendide calificari in semifinalele probei de dublu a Olimpiadei braziliene. Tecau si Mergea se apropie astfel nu doar de prima medalie româneasca la Rio, ci si de cea dintâi medalie cucerita vreodata de tenisul tricolor la Jocurile Olimpice dupa un 6-4, 5-7, 6-2 realizat in „sferturi”, contra brazilienilor Melo si Soares.

Daca Tecau si Mergea… merg mai departe, in schimb perechea feminina alcatuita din Andreea Mitu si Raluca Olaru s-a oprit in turul doi, fiind invinsa cu 6-1, 6-4 de rusoaicele Vesnina si Makarova. La capitolul tenis, merita notata si eliminarea surprinzatoare a Serenei Williams, in „optimi”, acolo unde jucatoare americana a cedat cu 6-4, 6-3 in fata ucrainienei Sviteloina.

Astfel, dupa Djokovici, la masculin, si turneul feminin pierde un super-favorit in fazele de inceput ale tabloului.
Incheiem cu canotajul, sport la care România continua intrecerile cu trei echipe, toate la feminin: barca de 8A1, cea de dublu vâsle categoria usoara si cea de dublu rame.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ