29 martie 2024
EvenimentJandarmii bacauani continua misiunea la Sf. Parascheva

Jandarmii bacauani continua misiunea la Sf. Parascheva

Efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne asigură , în continuare, măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică în municipiul Iaşi, cu ocazia desfăşurării pelerinajului la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Până în acest moment nu au fost înregistrate situaţii sau evenimente deosebite , nefiind constatate fapte cu caracter contravenţional sau penal. Vor continua activităţile specifice pe linie de prevenire a faptelor antisociale , fiind în derulare şi o campanie de prevenire a furturilor din buzunare.

Ieri seară (între orele 19.00 – 21.00 ) au fost asigurate măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării procesiunii religioase „Calea Sfinţilor”, eveniment încheiat fără probleme sau incidente nedorite.



De la începutul pelerinajului (vineri, 9 oct.2015, ora 20.00) şi până în prezent s-a intervenit în peste 170 de situaţii pentru acordarea primului ajutor unor persoane cu probleme medicale (oboseală, stări de leşin, dureri abdominale).Opt persoane au fost transportate la spital . Nu au fost constatate fapte cu caracter contravenţional sau penal de către efectivele de jandarmi din cadrul dispozitivelor de ordine.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului religios Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău recomandă tuturor pelerinilor să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori, să solicite intervenţia jandarmilor sau poliţiştilor din dispozitiv în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să acorde o atenţie deosebită copiilor, bunurilor şi obiectelor personale, autoturismelor, să aibă în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniştii publice.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri