24 aprilie 2024
Top StoryJandarm bacauan in misiuni internationale

Jandarm bacauan in misiuni internationale

Capitanul Adrian Dima (39 ani), de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau, a adunat pâna acum trei misiuni externe si nu vrea sa se opreasca aici. Prima data a plecat in 2008, in Kosovo, pentru o misiune, dar a revenit si in 2010. S-a intors acasa pentru ca doi ani mai târziu, in mai 2012, sa mearga in Afganistan.

„Fiecare misiune este diferita si cu dificultatile ei. In Kosovo, spre exemplu, am avut atributii executive. Noi desfasuram activitati in sprijinul Politiei Kosovo. In Afganistan am avut misiune de antrenament. Am pregatit fortele afgane. Am fost ofiter de legatura si am coordonat activitatea dintr-un centru de pregatire”, povesteste cpt. Dima.

De la an la an, militarii nostri s-au perfectionat, au capatat experienta si au invatat sa faca echipa cu partenerii veniti din toate colturile lumii sau din toate statele UE, cum este cazul misiunilor europene.



Dar acestea nu sunt lipsite de riscuri. Recent, un militar român a fost ucis in Afganistan, iar alti cinci au fost raniti, in urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat.

„Si când am fost eu acolo un român, dupa numai câteva zile de la sosire, a calcat pe o mina antipersonal si a ramas fara ambele picioare si fara o mâna. Se intâmpla, dar trebuie sa-ti pastrezi calmul si sa-ti faci datoria. Si mai trebuie sa respecti toate regulile pentru a reduce aceste riscuri”, mai spune jandarmul bacauan.

jandarm misiuni

Lucrurile stau cu totul altfel când atacurile sunt de la distanta. Chiar si cu astfel de intâmplari, cpt. Dima isi doreste sa mai plece. Cunostintele acumulate acolo le pun in practica in unitatile bacauane, acolo unde lucrurile se potrivesc si, in special, la misiunile de restabilire a ordinii publice.

In fiecare an, de la IJJ Bacau, pleaca in misiuni externe, in medie, 2-3 ofiteri si subofiteri. Pentru a ajunge acolo ei trebuie sa treaca o serie de teste dificile, in urma carora sunt declarati apti pentru a participa in teatre de operatii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri