Itinerarii spaniole / Valencia, cel mai frumos, mai aplaudat, mai dorit iad de pe Pamânt. Las Fallas (II)

0


Las Fallas (Falles, in Valencia) este o nebunie de festival. Fara Las Fallas si Don Quijote, poate ca doar Picasso, Dali, Velázquez sau Goya, Federico García Lorca si Félix Lope de Vega, Luis Buñuel si corida te-ar ajuta sa le ghicesti spaniolilor profunzimile spiritului. Probabil ca numai festivalul brazilian de samba il intrece in indrazneli si ecouri. Toata povestea isi are originile intr-o sarbatoare a zilei de 19 martie, de ziua sfântului Iosif, patronul tâmplarilor. Primele informatii ajung catre noi de prin 1740. Inca de pe atunci, locuitorii scoteau in strada tot felul de monumente sculptate special, prin care-i satirizau pe concetatenii cu functii publice, pe cei cu tot felul de “pacate”, carora le dadeau foc. Prin 1784, autoritatile au incercat sa interzica, in anumite locuri, manifestarile acestui festival pirotehnic, dar fara succes…
Din a doua saptamâna a lunii martie, valencienii devin prizonierii unei febre ciudate. Ca oaspete, poti sa crezi, la inceput, ca localnicii sunt cam intr-o doaga. Devin agitati, excesiv de preocupati, par ca dintr-o clipa in alta isi vor lasa balta obligatiile slujbei si se vor dedica nebuniei estetico-sculpturale-pirotehnice. Administratia locala, diferite asociatii, firme, scoli, alte institutii sunt acaparate de realizarea monumentelor satirice care constituie esenta festivalului. Exista deja specializarea in profesia Fallas Artisti. In scoli, fenomenul e disciplina de studiu. Monumentele, compozitii satirice care ating si inaltimea de 33 de metri, au ca tinta satirica personaje politice spaniole sau europene. Zamislite din gips-carton, poliuretan sau polistiren expandat, acestea sunt instalate, vreme de aproape doua saptamâni, cu macaralele, nu doar in centrul orasului, ci in toate cartierele. Numai in acest an numarul acestor monumente a fost de aproape 400 in Valencia, dar câteva alte sute n-au lipsit din imprejurimile ei. Printre cei tintuiti la zidul satirico-estetic i-am vazut pe Angela Merkel si Manuel Barosso. Pe timpul inaltarii acestor monumente gigant, mai ales la ceas de seara, ore intregi, spaniolii asista la spectacolul zamislirii, incercând sa ghiceasca tema satirica. Unii isi aduc si scaunele pe care stau sa priveasca. Din când in când, multimea care asista, intuind câte ceva, exclama, aplauda. Câteva sute de strazi sunt ornate de vis. Seara/noaptea, mii de oameni trec/petrec pe sub adevarate tuneluri zamislite din lumina, culoare si motive folclorice specifice. Valencia devine acum un veritabil paradis estetic. Pruncii de doi ani folosesc pe strada tot felul de petarde asurzitoare, ca si cum zgomotul ar face parte din fiinta lor. Cu mai mult de doua saptamâni inainte de apogeul sarbatorii, pe 19 martie, in jurul orei 12, in fiecare zi, brusc, Valencia este cuprinsa de o animatie ciudata. Pasii tuturor sunt grabiti. In jurul orei 13, toti vor sa ajunga in centrul istoric, Plaza del Ayuntamiento, unde, pret de aproape zece minute, spectacolul pirotehnic este de nedescris. Alearga spre zona copiii si adolescentii, tinerii, batrânii, oamenii pe care-i crezi robii tratatelor savante, preotii, politicienii. In Plaza del Ayuntamiento, devenita un magnet misterios, unele balcoane ale cladirilor istorice sunt inchiriate. In strada, pe o lungime de peste doi kilometri, cel putin, inghesuiala este maxima. Unii prunci dorm de-a dreptul pe caldarâm. La ora 14, se aude, parca, vocea putin mofturoasa a unui zeu care s-a sculat nitel indispus. E ca o dojana sonora, ca un avertisment. Apoi, zeul incepe a mârai, a arunca pe nari flacari si zgomote din ce in ce mai mari. Peste vreo patru minute simti ca se apropie Apocalipsa, in minutul al saselea esti prizonierul Apocalipsei. Toata fiinta ti se cutremura. Supararea estetica a Zeului te scurtcircuiteaza. Centrul orasului devine infernul zgomotului si al efectelor pirotehnice aruncate spre cer. Multimea scurtcircuitata exulta. Cardiacii, femeile insarcinate, cei slabi cu firea nu sunt sfatuiti sa participle la spectacol. Dupa zece minute, in Plaza del Ayuntamiento fumul este atât de gros si negru, ca nu se mai vede nimic. Atunci când furia Zeului nevazut inceteaza, multimea se retrage aplaudând in delir. Exista un concurs nu doar intre cei care zamislesc monumentele Las Fallas, ci si intre firmele pirotehniste. Ambulantele, pompierii, politistii, jandarmii, elicopterele care roiesc mereu, sunt in stare de alerta maxima. Singura regula de circulatie pe bulevarde, vreo ora si jumatate, este aceea ca nu exista nicio regula. Politistii privesc peste tot cu o neputinta resemnata. Restaurantele, cofetariile, barurile sunt luate cu asalt. Se bea sangria, cerveza, se manânca paella. Preturile explodeaza. O pizza ajunge la 14 euro. Spre seara/noapte, strazile, asediate de tot felul de ambalaje alcoolice, au aspect mioritic.
In noaptea de 19 martie, cele mai multe dintre monumentele Fallas sunt arse in timpul cunoscutului ritual “La nit del foc”. Bucuria flacarilor, nebunia (“Parada focului”) este maxima. Critic, sarcatisc, ironic, spiritul exulta. Delirul nu poate fi explicat decât de un spaniol. Atunci, Valencia, locuita de 800 000 de cetateni, are 3 milioane de participanti la spectacol. Aici este cel mai frumos, mai aplaudat, mai dorit iad de pe Pamânt. Un iad in care sunt aruncate in foc, estetic si satiric, toate metehnele politicii europene, mai ales. Monumentele Fallas, sunt arse la miezul noptii, in timpul ritualului amintit.

Ion Fercu



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ