Invitatie la vals

    Valentin Doni, dirijorul serii, ne cucerește cu un periplu muzical ce se dorește ilustrare a muzicii clasice, de cea mai aleasă factură. „Clasica”, adică prima simfonie compusă de compozitorul rus Serghei Prokofiev, deschide seara muzicală a Filarmonicii ”Mihail Jora”. Tudor Chiriac, compozitor născut la Ciuciuleni, Republica Moldova, face încă din 1995 o frumoasă carieră didactică la Universitatea de Arte din Iași.

    Își consideră propria creație ca aparținând „filiației ancestrale românești”, sub semnul frumosului și firescului. Orchestra băcăuană interpretează în primă audiție, cea mai recentă lucrare a sa, compusă în anul ce a trecut. Valsul Chișinău – Paris, excepție în creația compozitorului, înflăcărează imaginația cu sonoritățile sale pline de inspirație, cu reminiscențele filonului etnic.

    Pregătind valsul „Valurile Dunării” a lui Iosif Ivanovici, într-o reușită variantă realizată de Sergiu Sarchizov, Valentin Doni ne mărturisea că va propune includerea acestui celebru vals în Concertul de la Viena, el nefiind cu nimic mai prejos decât creațiile familiei Strauss.



    Ivanovici, născut în 1845 la Timișoara, compozitor, dar și interpret la flaut și clarinet, a fost inspirat de o poveste de dragoste petrecută la Lugoj și muzica sa, care s-a bucurat de succes, așa cum se întâmplă și astăzi, a fost cântată în 1899 la deschiderea Expoziției Universale de la Paris. „Ideile vin şuvoi asupra-mi, direct de la Dumnezeu”. Sunt cuvintele lui Johannes Brahms și pot fi ilustrarea perfectă pentru cel de al doilea Concert dedicat pianului.

    Interpreta Concertului în Si bemol Major, Luiza Borac, este cea care, în anul 1991, l-a înlocuit în ultimul moment pe pianistul Sviatoslav Richter la Schleswig-Holstein Musik Festival, obținând excelente recenzii. Cântă pe cele mai importante scene de concert ale lumii și promovează creația lui George Enescu și Dinu Lipatti, adjudecându-și 30 de premii internaționale, „Oscar”- ul CD-urilor în Marea Britanie, devenind celebră cu „Wall of Fame” Steinway. În BBC Music Awards, performanța pianistei este descrisă prin: „Pasiune, sensibilitate și tehnică formidabilă”.

    Ozana Kalmuski Zarea

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"