De fiecare data când sarbatorim minunatul praznic al Invierii Domnului, retraim bucuria primirii celui mai mare dar trimis de Dumnezeu lumii dupa crearea ei: biruirea mortii si certitudinea vietii vesnice. Este darul la care fiinta noastra aspira din adâncurile ei in mod constant, chiar daca adeseori suntem absorbiti de problemele cotidiene, pur pamântesti. Sarbatoarea pascala recapituleaza an de an evenimentul consumat in istorie la „plinirea vremii” si ne invita sa o intelegem in toata dimensiunea ei sacra, teologica, liturgica si traditionala, smulgându-ne, cel putin pentru câteva momente, din grijile firesti ale lumii.
In aceasta mareata zi, Sfânta Biserica ne cheama sa ne ridicam din amortirea sufleteasca si, ca oarecând femeile mironosite, sa mergem la mormântul Domnului, adica in orice lacas de inchinare, ca sa fim intâmpinati si noi, ca si ele, de „doi barbati in vesminte stralucitoare”, care ne vor spune ca Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcând si celor din morminte viata daruindu-le! Acest imn este de fapt marturisirea pe care purtatoarele de miruri au facut-o apostolilor, si care, la rându-le, au transmis-o lumii, ajungând din generatie in generatie pâna la noi, cei care, intelegând prin credinta acest adevar fundamental, vietuim cu speranta propriei invieri duhovnicesti si a trecerii in Imparatia plina de lumina a lui Dumnezeu. Aceasta e marturia pe care o face Sfânta noastra Biserica de veacuri, fara incetare, intreaga ei viata fiind patrunsa de frumusetea si lumina invierii Mântuitorului. Aceasta e marturia pe care si noi, fiii Sfintei Biserici a lui Hristos, o confirmam si afirmam, vadind prin cuvânt si fapte credinta noastra nestramutata in Inviere.
Pastele de anul acesta sa fie un imbold al misionarismului si al reevanghelizarii lumii in care traim! Viata secularizata de astazi, din pacate s-ar traduce prin trairea erei postcrestinismului. Sa nu fie! Timpuri neprielnice pentru cuvântul lui Dumnezeu au mai fost in istorie, asa cum Iisus a iesit din mormânt si Biserica s-a organizat mai intâi in pamânt, adica in catacombe. Aproape 300 de ani au durat persecutiile impotriva crestinilor la inceputurile existentei sale. Acestea s-au terminat oficial in timpul imparatului Constantin cel Mare, care a promulgat acel decret de la Mediolan, din anul 313, prin care a dat voie crestinilor sa se manifeste liber in lume. Destinul imperial si religios al lui Constantin a stat sub semnul biruitor al crucii si al intâlnirii cu Hristos inviat, de aceea si emiterea Edictului nu a fost decât un rezultat firesc al acestei experiente, care marturiseste invierea istorica a crestinismului din catacombele suferintei si faptul ca intâlnirea personala cu Hristos inviat are o traiectorie ce trece invariabil prin experienta crucii.
†IOACHIM Bacauanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului
