Dupa ce un nebun a aruncat cu o piatra in balta, nu mai e liniste in România: “Nu vrem moschee in tara”, urla din toti rarunchii cetatenii patriei, batându-se cu caramida crestinismului in piept, fara sa stie ca deja sunt o sumedenie de lacasuri de cult musulmane care au fost construite fara sa ceara voie de la vreo rumegatoare de sloganuri.
“De asta au murit stramosii nostri in lupta cu pagânii?”, se intreaba retoric câte un isteric cu istoria invatata dupa ureche, din povesti. Povesti care nu spun, de exemplu, ca turcii – singurii musulmani cu care am avut de-a face timp de sute de ani – au fost mult mai toleranti in relatia cu crestinii decât invers.
Imperiul Otoman a permis practicarea religiilor popoarelor stapânite din ratiuni financiare: de la unii primea tribut, de la altii primea liniste pentru ca, atâta vreme cât li se permitea practicarea religiei, popoarele se rasculau mai greu. Cât priveste moscheea preconizata a fi construita la Bucuresti, aceasta ar fi a sasea din oras. Prima a fost inaltata de Carol I la 1910 si nu s-a suparat nimeni.
Desigur, isteria anti-moschee este una strict politica. Constitutia tarii permite practicarea libera a religiei si ridicarea de lacasuri de cult necesare; nimeni, dar absolut nimeni nu are voie sa se impotriveasca: libertatea religiei este unul din drepturile fundamentale ale omului care nu poate fi anulat in nici un fel.
Nu ma indoiesc de faptul ca cei care au initiat aceasta isterie cunosc aceste lucruri; insa se folosesc de prostia, ignoranta si intoleranta care ne caracterizeaza in ultima perioada pentru a-si atinge anumite teluri politice.
