28 martie 2024
ActualitateInsulele Bacaului (IV)

Insulele Bacaului (IV)

Din mai, saizeci si sase, tânarul inginer hidrotehnist atunci, Mircea Neculai Rusu, a ajuns in Bacau. Se finalizau lucrarile la Statia de Captare II, de la Gheraiesti. „Am lucrat acolo cam vro doua luni. Barajul asta din amonte, care se vede de pe podul de la Serbanesti, era si el in stadiu inaintat. Se montau stavilele.

A fost pus in functiune pe la sfârsitul aceluiasi an. Dupa doua luni la caldurica, am iesit la raport. Vroiam sa lucrez… pe santier. Nu eram om de birou. Asa ca am fost repartizat la Uzina Bacau II.” Care urma sa produca energie electrica. „Sa nu amestecam hidrotehnica cu hidroenergetica. Dar se lucra tare de tot! Abia se ridicau peretii. La finalul anului trebuia sa fie gata. Pentru hidrotehnisti, acolo era Canalul 14, asta care trece pe sub pod si merge la Uzina. Eu am lucrat la Canalul 15. Canalul de fuga sa-i zicem, proiectat pentru debusarea in Siret a apei trecuta prin uzina. Fusese prevazut cu stavilar. Când Siretul venea mare, sa nu se reverse in amonte! Albia veche a Bistritei era unde este Insula acum. Noi am regularizat-o! In perioada aia. Am escavat-o, am nivelat-o!

Era pamânt foarte bun pentru agricultura. S-a transportat la ferme. Urmatorul strat de balastru a fost folosit pentru umpluturi, la gropi, denivelari. Apoi, cea mai mare parte din escavari s-a dus la sortari. Aveam doua statii de sortare si de facut betoane. Asa s-a putut face protectia de maluri pe zona orasului si a canalelor de fuga. Nimic nu s-a risipit sau carat aiurea. Treaba facuta ginereste.”



Colonistii

Numaratoarea canalelor incepea dupa Barajul de la Bicaz. Toata aceasta desfasurare de forte, care lucra nonstop, in schimburi, era alcatuita dintr-o matca de profesionisti, formata pe alte santiere. Fiecare maistru avea sefii lui de echipa si muncitori supercalificati. Li se spunea „colonisti”. Mâna de lucru din zona era calificata la locul de munca. Cum se termina o lucrare, se mutau cu tot cu familii, la alta, la sute de kilometri. Grupul de santiere de la Vidraru s-a mutat la Bacau. Din saizeci si sapte era in plan sa inceapa amenajarile de pe Siret. „Toate au ramas moarte. Prioritar a devenit barajul pentru alimentarea cu apa de la valea Uzului. In noiembrie a plecat prima trupa. Eu am ajuns in ianuarie.

Si-am ramas acolo, din saizeci si sapte, pâna prin martie, saptezeci si trei. Nu mai zic de viitura din saizeci si noua, când m-am casatorit. Sotia gravida…” Si uite-asa, ca albina din floare in floare, laptisor de matca, a aparut mai târziu orasul Moldova Noua. Ucenicii de la Bicaz au devenit peste ani, specialisti la Portile de Fier. Multi n-au mai plecat de acolo când au inceput lucrarile la Centrala atomica de la Cernavoda. Nu mai locuiau in baraci ci in apartamente… cu tot confortul. Ne intoarcem! Colonia muncitoreasca de la Bacau si-a avut stabilimentul in anii saizeci, dincolo de insule. Cam pe unde este astazi târgul de masini.

„Functiona ca o comunitate, unde gaseai tot strictul necesar. Veneau oameni de la sute de kilometri care trebuiau cazati. I se spunea «Santierul Bacau II» in scripte. Stabiliment pentru muncitori, dar cu organizare de santier. Colonie ii spuneau localnicii, bacauanii. Erau peste douazeci de baraci din lemn, cu pereti din sipci, izolate intre ele cu stufit. Un amestec de lut, balega ca liant, la care baza era stuful. Paianta e cu paie. Nu aparuse polistirenul pe atunci. Dormitoare comune, cu camere care aveau de la patru pâna la zece paturi. Dar erau si apartamente, cu doua trei camere, in care stateau familiile. Eu, ca inginer, am stat intr-o garsoniera… sa-i zic asa. O camaruta in care aveam soba de caramida, nu godin din tabla. Când veneam seara de pe santier, trebuia sa ma duc in capatul… asezarii, unde erau lemnele taiate si stivuite. Din bratul ala, cu ele ude, apoi sa aprind focul! Se mai nimerea sa se cazeze cu mine câte un inginer, un proiectant. Profesionisti aflati in trecere. Nu erau faxuri pe vremea aceea. Ii puneam pe ei sa aiba grija de foc… Era un regim de lucru din asta… lucram si duminica!

Acuma nici sâmbata, nici duminica nu se mai lucreaza deloc! Noi, indiferent de functie, care stateam mai departe, puteam pleca din doua in doua saptamâni acasa. Aveam curse gratuite, puse la dispozitie, de sâmbata dupa-amiaza. Spre Roman, Focsani, Târgu Neamt, Piatra. Luni dimineata, de pe la patru, in functie de cât de lung era traseul, ne luau si ne aduceau inapoi de unde ne-au lasat. La ora sapte, cel târziu, trebuia sa fim la serviciu. Când am venit eu, santierul era spre finalizare.” In Colonie au locuit cel putin o mie de oameni.

„Cum intrai in Obor, in stânga, era plin de baraci. Cu castel de apa, cantina, aprozar, alimentara. Castelul de apa era gândit sa aiba si o rezerva, daca vreo cascarabeta din aia din lemn lua foc. Scoala si gradinita erau peste drum. Mi-au trebuit vreo doua luni sa ma prind de ce se plângeau doua femei de pe santier, ca sotii lor nu sunt platiti la fel de bine. Era o crâsma aproape, i se spunea «La Madam Sosu» unde se dadea bautura – aparuse si la noi vodca – pe condicuta. Dispensar medical, biblioteca… Erau conditii… Nu dupa standardele de astazi!” Inginerul Rusu a schimbat colonia de lânga insule cu cea de la Valea Uzului. Acolo a pornit de la zero. S-a casatorit! Dupa…? A „pus umarul” pe santierul de la Stânca Costesti. Apoi…?

Barajele de pe Siret! Experienta l-a avansat in functie, iar rucsacul carat in spate s-a umplut cu bolovani. Bolovani deveniti ziduri, pe care câte un „grafician pictor de pereti contemporan”, cu tuburi colorate cu vopsea sub presiune, mâzgalind, habar nu are ce inseamna notiunea… „responsabilitati”. Si castile de santieristi se aruncau in sus când se finaliza o lucrare. Drept dovada ca stradaniile lor sunt de atâtia zeci de ani, viabile. Acum isi arunca toti tichiile de margaritar prin fata Prefecturii, si nici macar jumatate nu-si mai iau diploma de bacalaureat. Nu vreau sa trunchiez povestea. Daca hidrotehnistul Zaharia mai are amabilitatea, de asta data si cu mine la un pahar cu vin… pacat sa nu mai stam de vorba!

Diriginte de santier

Accesul publicului a fost interzis anul acesta pe Insule. Este si normal. Sunt conditii de santier. Si acum, când cititi aceste rânduri (ma refer la data publicarii), se da zor. Constructorii se bucura de vremea buna. Zilele libere date de la Guvern au fost sarbatorite ca altadata… prin munca. Lucrarile sunt in intârziere. Se pot pierde finantarile. Am vrut sa vad.

Ma indruma dirigintele de santier, inginerul hidrotehnist Iordache Bucalau, din partea beneficiarului, Administratia Bazinala de Apa Siret Bacau. „Nelutu! Ne cunoastem de atâta timp! Nu ma intreba de bani, de contracte. Eu iti arat si-ti explic tehnic ce se executa! Poti sa faci câte fotografii vrei! Vezi acolo…! Se escaveaza…!

Se continua pe latura asta…! Stâlpii de lemn… la debarcader… Partea asta se va finaliza prima!” Dupa zece minute realizeaza ca ma uit mai mult dupa cuiburile de ciori si mai fac din când in când câte o poza. Sa nu-i spui niciodata unui fotograf ca face poze. El face arta. Bine ca sunt fotoreporter. Parca i-a tras cineva frâna de mâna. Se opreste. Pune mânile-n sold: „De asta-mi esti!”. „Stai ca te iau eu la intrebari! Zi-mi si mie! Cam pe unde venea spraitul? Nu stie niciunul din constructorii astia sa-mi arate! Arata-mi tu! Strabunicul meu, de pe tata, a fost plutas! De pe la o mie opt sute optzeci. Imediat ce s-a facut Fabrica Letea, parca pe la opt sute saptezeci si sase.”

Din documentarea prealabila, reconstituirile facute pe baza amintirilor depanate de cei care au locuit in zona, hartile suprapuse – cu strazi care si-au schimbat in timp denumirile – multe si forma, am marjat cu aproximatie de cinzeci de metri. Aici ne aflam! Fara eschive! Altuia puteam sa-i arat orice, dar nu este omul care sa inghita galuste.

Am pozitionat imaginar cam pe unde venea abatorul pe pilonii din lemn, stavilarul, spraitul si bazinele de rezerva, apoi podul de lemn. Mi-am adus aminte si de ce-mi povestea Viorel Roman, despre locul unde s-a construit mai târziu restaurantul Marinarul.

Acolo avea adapost vacarul care avea grija de cireada de vite, crescuta pentru cantina muncitorilor care lucrau la Fabrica Letea. „Fotografii de-atunci n-ai?” As fi vrut eu! I-am stârnit nostalgii. „Iti zic si eu o treaba… da’ asta nu-i de scris la ziar! Eu sunt nascut in Pângarati. Nu tre’ sa-mi faci mie biografia. Sunt pângaratean adevarat, cu stramosi crescuti pe malul Bistritei!

In tinerete am venit de doua ori la Bacau. Nu stiam unde-i insula. Da’ povestea bunica de ea! Il pomenea pe strabunicul. Eram mic si nu prea intelegeam de ce vorbea cu mama pe soptite, iarna la gura sobei. Auzeam de sprait, de Letea. Aha…! Când am crescut mai mare le-am pus cap la cap!”

Ajungem pe insula mica, unde viitorul teatru in aer liber prinde contur. Noroi cât incape. Ma lasa sa-mi fac damblaua cu apasatul pe declansator. L-am stârnit cu strabunicul. „Iti povestesc tie ce om a fost! Ghita Apetrei il chema. Seful plutasilor dintre Piatra si Brosteni. Toamna veneau negustorii evrei de la Galati, sa arvuneasca lemnul. Lemn pentru corabii. Pentru catarge, chila. Si-l alegeau din padure. Din padurea lor. Stiau ce si cat sa taie. Primavara, cu o luna si jumatate inainte de Paste, isi faceau cruce si-si luau ramas bun de la familie.

Nu stiau daca se mai intorc. Si coborau plutele spre Bacau. Erau ani mai buni, ani mai rai, vremea schimbatoare. La insula, cei care aveau lemn pentru Galati, trageau dincolo. Pe malul unde-i acum târgul de masini. Se asteptau si trei- patru zile unii pe altii. Una ca sa tina la pret si a doua, ca si negustorii evrei si greci, sa-si tina invoiala.

La intoarcere, tot in grup, faceau pe jos câte trei saptamâni, numai bine sa ajunga acasa, când scoteau nevestele pasca din cuptor. Dupa ce-si luau banul, prima data cumparau din târgul de la Galati daruri pentru neveste. Stamba, fineturi, tesaturi in general. Si ce nu mai aveau ei pe acasa. Dar sa nu cântareasca greu. Când se insera, aprindeau câte un foc la marginea unei paduri. Malurile Siretului nu erau goale ca acuma. Au trecut de Adjud când dadea sa-i prinda noaptea.

Plutasii, de felul lor, erau oameni veseli, plini de viata. Hâtri! Pe drum au dat de-un mosneag care tragea un carucior. «Mai mosule! Da unde-ai pornit asa spre seara?» S-o-ntors ala cocârjit la ei: « M-o trimis baba sa-i mai aduc niste gateje ca vrea mâine sa faca ceva la cupotor». Ce si-au zis? Hai mai sa-l ajutam! L-au urcat pe mos in carut si hai spre padure. Dar mai erau vreo trei kilometri pâna acolo. I-au umplut carutul cu lemne. De-acuma se intunecase. «Stai mosule! Hai lânga foc si manânca ceva cu noi. N-o sa te dea baba pierdut pâna dimineata!» N-a vrut.

« Duceti-ma, va rog la marginea drumului. Ma duc acasa.» L-au dus. Au mâncat, au mai stat de vorba si fiecare si-o facut culcusul ca sa doarma, in jurul focului. Dar aveau o regula. Având bani multi la ei, fiecare facea cu rândul de straja. Sa tina si focul aprins pentru jivine. N-aveau nevoie de ceas. Stiau ora dupa stele. Aproape de trei dimineata… apare mosu. Plutasul care era de veghe l-o vazut. Statea si el intins, cu capul sprijinit de-un copac. I-o dat pace. Se freca mosul din mâini, ca-i e frig, si se apropia de foc, cica sa se incalzeasca. Da’ el se uita daca toata lumea doarme. Si scoate mosneagul ditamai cutâtoiul, si-ncepe sa le umble la astia la gât. Cum erau imbracati cu camesile alea traditionale, legate la gât cu sunur, ii descheia pe rând si-l taia. Stia ca pungile cu bani se tineau trecute peste umar, pe sub camasa.

Ala l-o lasat. Când o ajuns si la el sa-l pipaie, avea securea pregatita, l-a prins de mâna. De unde? Ce voinic era mosu, mai sa-l omoare. L-a pus la pamânt. Noroc c-o apucat sa tipe, Si-o sarit nea Ghita, ca era cel mai aproape, si l-a prins de barba. De unde! A ramas cu barba-n mâna. Au sarit si ceilalti si l-au pus la pamânt. Era tâlhar de câmp. Astia, furiosi, hai sa-l spânzuram! La care mosneagul a zis… Nu! Ii facem judecata dreapta. Ma! De ajutat te-am ajutat? Cu carutu te-am plimbat? Lemne ti-am adunat? Mâncare ti-am dat? Bautura si bani ti-am dat? Si-atunci tu de ce nu te-ai gândit la copiii si la familiile noastre? Au adus doua lemne, le-au pus cum e crucea lui Andrei, si l-au legat de ele cu sufe, ca-si recuperau odgoanele. Si l-au pus cu talpile lânga foc. Pe câti n-a nenorocit. O fi plâns padurea… dar nimeni n-a mai auzit de-atuncea de el. Poate ca-i o legenda. Tata n-a recunoscut nciodata ca bunicul lui ar fi facut asa ceva.”

Un singur loc, o intreaga istorie. Si oameni care il definesc in timp. Au ramas multe povesti care nu au incaput in acest gen de reportaj. Viata noastra depinde de „locuri”, inca verzi, care trebuiesc lasate mostenire. Omul, daca se bucura doar numai cu ce poate lua… nu le… „sfinteste”! Colega mea, Andreea Gavrila, jurnalista, poate ca nu o sa-i placa termenul, mai tânara ca ani si mai realista, preia stafeta, lucrând cu cifre, aducându-ne in real.

 

O insula moderna – parc de distractii, dupa opt ani de promisiuni

Proiectul de modernizare a Insulei de Agrement treneaza de ani buni, fiind vehiculat pentru prima data in timpul campaniei electorale din 2008. Timp de 3 ani, proiectul a fost tras, mai curând, pe linie moarta. In martie 2012, acelasi consiliu aproba un proiect de modificare a HCL nr. 383/2009, stabilind o noua „grila” de costuri pentru modernizarea Insulei de Agrement, valoarea totala a proiectului fiind de 52,17 milioane lei, cu 8 milioane lei peste suma aprobata initial. Contributia municipalitatii in proiect a sarit de la 20,99 milioane la peste 24 milioane lei. Dupa ani buni de promisiuni, contractul de finantare a fost semnat în aprilie 2012. Câstigatorii licitatiei sunt asocierea de firme CONBAC S.A., SSAB-AG S.R.L., Moldocor SA si Casa Design SRL. Lucrarile, in valoare de aproximativ 40 de milioane de lei, din care jumatate sunt fonduri europene, au inceput efectiv abia in primavara acestui an, cu termen de executie 10 luni. Recent, primarul Romeo Stavarache anunta ca majoritatea mobilierului care trebuie instalat a sosit, iar constructorii respecta graficul de executie. Singurul impediment pentru nerespectarea termenului de finalizare, februarie 2016, este ca sezonul rece sa se prelungeasca, facând imposibila montarea constructiilor metalice. Dupa aceasta modernizare, insula va arata total diferit de cum o stiam. Aici vor aparea un aqualand cu piscine si patru tobogane mari, piscina cu valuri, Lazy river, plaje, debarcader, alei de promenada, biblioteca, ceainarie, zona de spectacole, terenuri de sport si spatii pentru copii si o parcare supraetajata. Pe latura de vest se va construi si o sera. Va aparea si un teatru de vara. In total, vor aparea 24 de obiective. Aici se vor crea si 50 de locuri de munca. (Andreea Gavrila)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri