Insulele Bacaului (I)

10


Reconstituiri

Cândva au fost si trei. Viiturile generau si mai multe, umplând casele din mahalale Bacaului – numite mai târziu cartiere – cu namol. Atunci când nu le luau cu totul. Cum a fost? Bine…? Rau? Marturia o poarta genetic, undeva in subconstient, stranepotii celor care au convietuit pe malul acestei ape cu nume frumos. Bistrita! Apa cea nastrusnica, galesa, sprintara, suparacioasa si razbunatoare, cu cel mai rapid debit calculat pe albie si distanta, fata de suratele ei din tara. A imbratisat aceasta limba de pamânt din partea estica a orasului, numita „Insula”, dând de treaba si hrana celor care s-au incumetat sa-i stea alaturi.

 Insulele Bacaului (I)

Cum ar fi ca o drona sa filmeze asa cum arata partea dinspre „Rasarit” a orasului, când s-a ctitorit Biserica Precista, „ferita de ape” ? Putinele date, preluate si reinterpretate din cronici, de acum mai mult de jumatate de mileniu, ne dau mândria acestui loc. Zona autogarii de astazi, (Vadu Bistritei, Scoala de meserii), a fost ades scurmata de vâltori. Dar Insula si malul dinspre vest, cu case si mici afaceri de familie, ateliere de tabacarie, n-au fost niciodata acoperite de apa. Venea si se retragea, urmând si colmatând aceleasi fagase, rupând maluri. Este greu sa reconstitui, din amintirile celor mai in vârsta acum, care si-au trait copilaria pe buza Bistritei, farmecul si viziunea de ansamblu a locului.

Ce a insemnat plutaritul pentru Fabrica de hârtie Letea si aprovizionarea cu lemn a navelor ancorate la Galati. Pilonii din lemn care sprijineau vechiul abator dar si malurile, spraitul, canalul de fuga, podul de lemn care facea legatura cu localitatea Letea Veche.

Acelasi loc, doua trairi

 Insulele Bacaului (I)Perspectiva are damf de busuioc agatat in rama imaginii. Cât de mare creste un copac când deabia deslusesti buchiile, sau cât de lat se transforma un pârâias, când apa e rece si picioarele goale ii masoara precaut pietrele. Unul din locurile bune de pescuit era „la pietre”. Trei bolovani mari, cam in dreptul unde este acum terenul de fotbal, stiut drept „Proletarul”. Asa si-l aminteste Gelu Cociorva. Astazi se mai vede doar unul. Cu lucrarile de amenajare a Insulei, aflate in desfasurare, probabil ca va disparea si acela. Lui Gelu i-a albit barba de tot. E greu pâna-l prinzi liber, in micutul magazin din spatele pietei, si reusesti sa-l stârnesti. Copilaria ramâne ultima pe calea uitarii. Anumite trairi, odata stârnite, revin cu acuratete, urmare a unei focalizari inversate a ochilor lui caprui, prin sertarasele mintii.

„M-am nascut in patruzeci si sase, cu poarta de la gradina casei in apa Bistritei. Locuiam cam pe unde este intrarea principala acum la Fabrica de suruburi. Iarna ne dadeam drumul cu sania din poarta, treceam peste apa inghetata si ne opream pe insula. Odata, si-i adevarat ce-ti spun, s-a rupt gheata. M-am dus cu tot cu sanie in apa. Noroc ca era mica. (?!). Strada pe care locuiam se numea Regina Elisabeta. Erau numai case atunci. De la podul de lemn ce traversa spre Serbanesti pâna la depozitul de pirita dinspre Letea. Stai sa-ti arat!” Imi creioneaza pe o bucata de hârtie o schita. Ca sa inteleg ii cer câteva puncte de reper.

 Insulele Bacaului (I)

„Vezi! Asta-i strada Milcov. Unde-i acum intrarea la insula, Bistrita curgea asa! Aici statea un tip pe care-l chema Pitu. Spraitul venea cam pe aici si dupa aia bazinele de rezerva. Aici abatorul vechi. Tot malul asta era protejat de piloni din lemn. Urma o salcie mare din care faceam sarituri. Putin mai incoace locuiam noi. Ne-au demolat când s-au facut Suruburile. Cam pe aici. La o treime de cât e acum. Peste canalul de fuga mai trecea un pod, tot din lemn, care ducea in Izvoare. Viroaga unde ne jucam era cam unde e podetul acum, intre cele doua insule.”

Toti copiii de pe malul gârlei stiau sa inoate de la vârsta când indrazneau sa iasa din casa. Era o chestie de obraz si onoare. Daca nu aveai curaj, te aruncau ceilalti in apa. Mai bine sareai singur. Gelu Cociorva a experimentat-o pe pielea lui, fara sa vrea, la vârsta de trei ani A fost „pescuit” cu peripetii de baietii mai mari, dupa ce se zgaibarase pe o pluta. A plecat in cinzeci si doi la scoala. In „lume” cum ii place sa spuna. Când a revenit… a gasit alta Insula.

Dictionar

„Sprait”… egal stavilar facut din bârne pe firul unei ape, cu rol de proptea. Denumirea are origine nemteasca, adaptata la noi din „spreizen”, tradusa ca: a sprijini temporar cu spraituri, malurile unei sapaturi, cladiri in constructie.

Câtiva ani de istorie in plus

Data nasterii, iulie, treizeci si noua. „Nelu…! De unde fotografii pe atunci? Eu stiam un singur fotograf. In parcul din centru. Cu capul in cutia acea mare, cu trei picioare si pânza neagra. Ne uitam toti copiii cum scotea dopul de la ochiul de sticla. Numara pâna la trei, si ne tineam si noi respiratia odata cu cei care-si permiteau sa plateasca, ca atunci când il punea la loc sa nu fuga minunea.” Viorel Roman s-a nascut intr-o casa, construita cu simt de raspundere, in perioada interbelica. Pe undeva unde acum a mai ramas un mic spatiu viran, aproape de podul care face legatura cu Insula.

 Insulele Bacaului (I)

„ Coborai din centru, de unde-i Liceul sportiv pe Strada Leca, astazi Alexandru cel Bun, si dadeai in Tabacariei. Stefan Ghiorghiu, i-au spus dupa…, astazi Milcov. Erau sapte tabacarii. Apoi pe dreapta, pe lânga Fabrica de mezeluri, construita de ingineri nemti. Fabrica era militarizata. Acolo, in timpul razboiului au lucrat unitati germane. In locul ei, dupa razboi s-a infiintat un atelier de confectii. L-au denumit Chivu Stoica, redenumit Apaca, apoi Confectia, dupa optzeci si noua, ASCO, darâmata, si acum Cora.

Patru mii de femei lucrau acolo! …Dar pe tine te intereseaza Insula! Ii admir spiritul de tipograf patriot dar si memoria fara cusur. Ne stim de ceva vreme. Imi descrie cu acuratetea unui secretar de redactie, functie in care a lucrat multi ani, cum arata podul de fier care facea legatura spre Roman si Vaslui, bombardat la retragerea nemtilor. „Când au venit rusii, in patruzeci si patru, s-a construit cel de lemn, dar mai la vale. Pe locul lui a fost construit cel de piatra si pe ala… asta de acum. Ce vremuri grele au urmat dupa…! Seceta, foametea. Tata, ofiter, murise pe front. Mama nu s-a mai casatorit. Ne-a crescut mândra, cum a putut. A murit si ea la patruzeci si unu de ani. Dar hai sa-ti descriu cum aratau locurile atunci.”

 Insulele Bacaului (I)

Apelam iar la un pix si o pagina din agenda. „Cam pe unde este podul astazi la Insula, era abatorul orasului, ridicat pe piloni de lemn pâna la jumatatea Bistritei. Curgea apa pe sub el. De aceea si atât de multe tabacarii. Dupa razboi, abatorul mare s-a demolat odata cu amenajarea insulei, si a functionat unul mai mic, in una din cladirile Fabricii de suruburi. Abia in ianuare, cinzeci si opt, s-a mutat intr-o noua cladire, in Margineni, unde-i si astazi. Carbacul! Ce era interesant atunci, cât de bine ne intelegeam intre noi. Ce frumoasa comuniune si intrajutorare era inainte de razboi. Eram copii de români, evrei, nemti, tigani, basarabeni.

 Insulele Bacaului (I)

Sa-ti arat fotografia de la nunta parintilor mei! Uite! Asta-i basarabean, astia-s evrei, au plecat prin saizeci din tara, asta-i neamt…” Si povestea continua mai departe. Inca n-am ajuns la sprait, podul de lemn si bacul dinspre Letea Veche. Cum s-a amenajat insula prin munca patriotica. Ca o provocare pentru cei care au trait in zona, isi mai aduc aminte intâmplari, sau au vreo fotografie. Ar fi pacat sa se piarda.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

10 COMENTARII

  1. nu-mi vine sa cred ca vad aceste poze..chiar vad si acoperisul casei mele pe terenul fabricii de suruburi…am copilarit acolo 70….90…super articol.mii de multumiri

  2. Felicitari pentru articol ! [pacat ca unii se dau mari filologi la comentarii si nu stiu gramatica limbii romane :”potrivi si nu potrivia”,, in loc sa aprecieze esenta informatiilor]

  3. M am nascut si am crescut pe Aurel Vlaicu , colt cu Caragiale , linga casa avocatului Petrov ! Parcul de pe malul Bistritei , ce minune … Vara, in fiecare zi cind mama venea de la servici , inota de la primele scari de la pod ( scarile de piatra care coborau spre apa si care aveau de o parte si de alta niste sfere uriase de piatra ) pina dincolo de uluce ( unde spalau femeile covoarele , ) spre digul de zgura . Acolo unde era casa de oaspeti , era o casuta micuta , unde traia o familie cu multi copii si doua capre .Casa de oaspeti s a construit sub ochii nostri … Derdelusul era linga casa albastra a familiei Onofrei . Verile pe malul Bistritei erau o minune !MULTUMESC !!!! FRUMOS ARTICOL ! BRAVO !

  4. ce articol frumos! am 40 de ani, sunt bàcàuancà , dar nu stiam mai nimic despre aceastà zona. eu am prins insula , dar in forma ei oarecum nouà. pare f frumoasà descrierea zonei in forma de atunci…

  5. am 54ani si stiu ca la 4=5 ani mergeam des cu parintii in zavoi la Serbanesti, traversam Bistrita si la Gheraiesti (cred ca in dreptul campingului de acum) ,lunca Bistritei era foarte frumoasa, foarte salbatica,cu rachita batrana si cu liane. Zavoiul din Serbanesti mai este si acum si e tot as de salbatic ,sunt si vulpi dar numai este peste de epscuit…

  6. Felicitari pt articol! Declanseaza amintiri placute celor care au copilarit in zona! Amintiri declanseaza si fotografia lui nea Gelu Cociorva, care acum pescuieste cu ingerii si care avea un har pt povestit! Dumnezeu sa-l odihneasca! Superb articol si in memoriam lui nea Gelu, asi putea spune!

LĂSAȚI UN MESAJ