29 martie 2024
ActualitateInspectoratul de Jandarmi Bacău spune că nu a făcut nici o estimare...

Inspectoratul de Jandarmi Bacău spune că nu a făcut nici o estimare a numărului de demonstranți

În contextul adunărilor publice care s-au desfăşurat în municipiul Bacău, cât şi în alte oraşe din judeţul Bacau, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău face anumite precizări, pentru a clarifica aspecte importante ce ţin de respectarea prevederilor legale în vigoare, precum şi de prezentarea unor estimări referitoare la numărul persoanelor participante.

Jandarmeria Română, respectiv Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău nu a făcut nicio estimare oficială în ceea ce priveşte numărul de participanţi la adunările publice, nu are atribuţii legale şi nici instrumente specializate în acest sens, putând realiza doar o proiecţie în ceea ce priveşte dimensionarea dispozitivelor proprii de ordine şi siguranţă publică.

Obligativitatea declarării numărului estimativ de participanţi la o adunare publică aparţine integral organizatorului evenimentului, în situaţia în care se respectă prevederile legale în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (art. 7, cap II, Legea 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată la 14 martie 2014).



Cu ocazia acestor adunări nu s-au înregistrat evenimente majore de natură să tulbure ordinea publică, nefiind aplicate sancţiuni contravenţionale.

Pentru toate adunările organizate în spaţiul public, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău, alături de celelalte structuri M.A.I., a asigurat dreptul constituţional şi condiţiile de exercitare a libertăţii de exprimare, precum şi siguranţa cetăţenilor care au luat parte la aceste manifestări.

Conform atribuţiilor sale, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău va asigura măsurile de ordine pentru ca aceste forme de exprimare publică să se desfășoare în mod paşnic şi civilizat, dar totodată precizăm că prima condiţie legală care trebuie respectată pentru a putea organiza o manifestare în spaţiul public este aceea de a o declara în prealabil.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri