26 aprilie 2024
SportÎnot/ Cupa Bacăului: Succes băcăuan pe toată linia

Înot/ Cupa Bacăului: Succes băcăuan pe toată linia

Organizată weekendul trecut de către Asociația Județeană de Natație și Pentatlon Modern în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bacău, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, cluburile CS Nautica și CS Știința Municipal, cea de-a X-a ediție a Cupei Bacăului la înot a fost un real succes.

Competiția s-a adresat copiilor (7, 8, 9, 10 și 11 ani) precum și cadeților (12,13 și 14 ani open), la ea participând peste 350 de sportivi de la 21 de cluburi din toată țara. Și de această dată sportivii băcăuani s-au remarcat reușind un număr impresionant de medalii. Dintre cele patru cluburi băcăuane, CS Nautica, CS Știința Municipal, SCM și LPS, primele două au dat cei mai mulți medaliați. O nouă reușită de excepție a înregistrat Ștefan Cozma (sportiv născut în anul 2005) de la CS Știința Municipal care a reușit să cucerească cinci medalii de aur (la 200m open, la 100m fluture, 200m mixt, 100m spate și 100m liber) și una de argint (la 100m liber).

La feminin, cu patru medalii de aur (la 50m liber, 50m fluture, 50m spate și 100m liber) am remarcat-o pe Ingrid Ștefură, sportivă născută în anul 2008 și legitimată la CS Nautica Bacău. Înaintea fiecărei evoluții Ingrid s-a concentrat sută la sută demonstrând seriozitate și profesionalism. Zâmbetul îi revenea doar la festivitățile de premiere acolo unde am și întâlnit-o foarte emoționată. „ A fost foarte bine. Cred că această competiție a fost destul de puternică, dar eu mă pregătesc de fiecare dată foarte bine”, ne-a declarat Ingrid Ștefură înainte de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și a ne mai spune că probele ei favorite sunt „liber” și „spate”.



Competițiile din Bazinul de Înot din Bacău au fost acerbe și au fost susținute din tribune frenetic de sute de suporteri, părinți și colegi de echipă. Toate probele au fost spectaculoase iar deliciul l-au făcut cei mai mici înotători. Un exemplu clar a fost cel al unui copil care s-a oprit în timpul cursei să se odihnească și a fost încurajat de toată tribuna. La finalul probei piciului tribunele erau în picioare.

„Suntem foarte mulțumiți că am ajuns la cea de-a X-a ediție a acestui concurs, cu un record de participanți, ceea ce ne arată că acest eveniment este organizat la un nivel ridicat. În acest sens stau martore și rezultatele obținute la acest concurs, două recorduri naționale neoficiale pentru că nu pot fi omologate, acest concurs nefiind cu caracter național. Concluzionând, a fost un concurs reușit”, a declarat Ovidiu Galeru, președintele Asociației Județene de Natație și Pentatlon Modern, coordonatorul competiției.

La startul acestei competiții, dar cu caracter de participare de verificare, s-au aliniat și nume sonore a natației băcăuane cum ar fi juniorul Daniel Martin, medaliat în concursurile internaționale, Marius Radu, participant la Jocurile Olimpice sau Alin Artimon, participant la „mondiale”.
Cupa Bacăului la Înot s-a bucurat și de prezența primarului Cosmin Necula care a fost însoțit de consilierul Sebi Diaconu și de directorul Clubului Sportiv Știința Municipal, Adrian Gavriliu. Cei trei au oficiat o parte din festivitățile de premiere și au apreciat evoluția tuturor sportivilor dar și eforturile depuse de organizatori pentru reușita acestui eveniment.

Rezultatele sportivilor băcăuani la Cupa Bacăului la Înot ediția a X-a:

-200m open masculin: 2003-Toma Adam (Nautica) locul I și Cristian Verman (SCM Bacău) locul II; 2004-Denis Pădurariu (SCM Bacău) locul I; 2005-Ștefan Cozma (CSȘM Bacău) locul I și Robert Adam (CSȘM Bacău) locul II; 2007-Ștefan Roscovcshi (SCM Bacău) locul II și Radu Bobârnac (SCM Bacău) locul III; 2009-Robert Banu (CS Nautica) locul I.

-200m open feminin: 2002-Carina Păduraru (SCM Bacău) locul III; 2003-Ana Sicoe (SCM Bacău) locul I; 2005 Eliza Măriuț (CS Nautica) locul II; 2007- Andrada Degeratu (SCM Bacău) locul III.

-100m liber masculin:2006- Rareș Hriscu (LPS Bacău) locul I și Carol Cojocaru (CS Nautica) locul III.

-50 m liber masculin: 2007- Leonard Maftei (CS Nautica) locul II și Flavius Cojocaru (CS Nautica) locul III; 2008- Luca Artene (CS Nautica) locul II; 2009- Robert Borcea (CS Nautica) locul I și Robert Banu (CS Nautica) locul II; 2010-Alexandru Posa (CS Nautica) locul II; 2011- Mateo Falcă (CSȘM) locul I.

-50m liber feminin:2007- Petra Posa (CS Nautica) locul II și Ioana Cozma (CS Nautica) locul III; 2008- Ingrid Ștefură (CS Nautica) locul I; 2009- Cristina Calapod (CS Nautica) locul II și Melisa Brășnișteanu (CS Nautica) locul III; 2011- Sophia Falcă (CSȘM) locul II și Ioana Șerban (CS Nautica) locul III.

-100m bras open masculin:2004- Denis Pădurariu (SCM Bacău) locul I și Vlad Moraru (CS Nautica) locul III; 2005- Rober Adam (CSȘM) locul I și Ștefan Cozma (CSȘM) locul II; 2006- Carol Cojocaru (CS Nautica) locul II.

-100m bras feminin: 2003- Ana Sicoe (SCM Bacău) locul I; 2004- Maria Tică (CS Nautica) locul III; 2005- Eliza Măriuț (CS Nautica) locul III; 2006- Allegra Tudor (CS Nautica) locul II.

-50m bras masculin: 2006-Alexandru Grigoraș (CS Speed Moinești) locul I; 2007- Flavius Cojocaru (CS Nautica) locul I; 2008- Luca Artene (CS Nautica) locul III; 2009- Robert Borcea (CS Nautica) locul II.

-50m bras feminin: 2007- Petra Posa (CS Nautica) locul I și Denisa Maftei (CS Nautica) locul III; 2009- Melisa Brănișteanu (CS Nautica) locul I; 2011- Sophia Falcă (CSȘM) locul I.

-100m fluture masculin: 2004- Denis Pădurariu (SCM Bacău) locul I; 2005- Ștefan Cozma (CSȘM) locul I, Robert Adama (CSȘM) locul II și Iustin Mistireanu (CSȘM) locul III; 2006- Rareș Hriscu (LPS Bacău) locul I și Denis Baciu (LPS Bacău) locul III.

-100 m fluture feminin: 2003- Ana Sicoe (SCM Bacău) locul I; 2004- Maria Tică (CS Nautica) locul III; 2005- Eliza Măriuț (CS Nautica) locul II; 2006- Allegra Tudor (CS Nautica) locul I.

-200m mixt masculin: 2005- Ștefan Cozma (CSȘM) locul I și Robert Adam (CSȘM) locul II; 2003- Cristian Verman (SCM Bacău) locul I, Toma Adam (CS Nautica) locul II și Marian Sprianu (CS Nautica) locul III; 2004- Denis Pădurariu (SCM Bacău) locul I; 2006- Rareș Hriscu (LPS Bacău) locul II și Denis Baciu (LPS Bacău) locul III; 2009- Robert Borcea (CS Nautica) locul I; 2002- Alexandru Hriscu (CSȘM) locul I.

-200m mixt feminin: 2003- Ana Sicoe (SCM Bacău) locul I; 2005- Eliza Măriuț (CS Nautica) locul II; 2002- Ariana Dodiță (SCM Bacău) locul I și Corina Păduraru (SCM Bacău) locul III

-50 m fluture masculin: 2006- Rareș Hriscu (LPS Bacău) locul I și Carol Cojocaru (CS Nautica) locul II; 2007- Leonard Maftei (CS Nautica) locul II; 2008- Luca Artene (CS Nautica) locul I; 2009- Robert Borcea (CS Nautica) locul I; 2011- Mateo Falcă (CSȘM) locul I și Mihăiță Ticău (CSȘM) locul II.

-50 m fluture feminin: 2006- Allegra Toma (CS Nautica) locul II; 2007- Petra Posa (CS Nautica) locul II și Ioana Cozma (CS Nautica) locul III; 2008- Ingrid Ștefură (CS Nautica) locul I; 2009- Cristine Calapod (CS Nautica) locul II; 2011- Sophia Falcă (CSȘM) locul I; 2002- Ariana Dodiță (SCM Bacău) locul I.

-100m spate masculin: 2005- Ștefan Cozma (CSȘM) locul I, Dragoș Bălăiță (CSȘM) locul II și Robert Adam (CSȘM) locul III; 2003- Cristian Verman (SCM Bacău) locul I, Toma Adam (CS Nautica) locul II; 2004- Denis Pădurariu (SCM Bacău) locul I; 2006- Carol Cojocaru (CS Nautica) locul II și Rareș Hriscu (LPS Bacău) locul III.

-100m spate feminin: 2003- Ana Sicoe (SCM Bacău) locul II; 2004- Maria Tică (CS Nautica) locul III; 2005- Eliza Măriuț (CS Nautica) locul I; 2002- Ariana Dodiță (SCM Bacău) locul I.

-50m spate masculin: 2007- Flavius Cojocaru (CS Nautica) locul III; 2009- Robert Borcea (CS Nautica) locul I și Robert Banu (CS Nautica) locul II; 2010- Alexandru Posa (CS Nautica) locul I și Rareș Radu (CS Nautica) locul III; 2011- Mateo Falcă (CSȘM) locul III.

-50m spate feminin: 2007- Sara Brezan (CS Nautica) locul II și Petra Posa (CS Nautica) locul III; 2008- Ingrid Ștefură (CS Nautica) locul I; 2009- Cristine Calapod (CS Nautica) locul II și Melisa Brănișteanu (CS Nautica) locul III; 2011- Ioana Șerban (CS Nautica) locul II și Iustina Neniță (SCM Bacău) locul III.

-100m liber masculin: 2005- Ștefan Cozma (CSȘM) locul I, Robert Adam (CSȘM) locul II și Dragoș Bălăiță (CSȘM0 locul III; 2003- Cristian Verman (CSȘM) locul I; 2006- Cornel Cojocaru (CS Nautica) locul I, Cezar Ghindă (CS Nautica) locul II și Gabriel Bozonca (CS Nautica) locul III; 2007- Mihnea Deleu (CS Nautica) locul I,Leonard Maftei (CS Nautica) locul II și Flavius Cojocaru (CS Nautica) locul III; 2008- Luca Artene (CS Nautica) locul I.

-100m liber feminin: 2003- Ana Sicoe (SCM Bacău) locul I; 2006- Allegra Toma (CS Nautica) locul II; 2007- Petra Posa (CS Nautica) locul I, Caterina Cioineag (CS Nautica) locul II și Ioana Cozma (CS Nautica) locul III; 2008- Ingrid Ștefură (CS Nautica) locul I; 2002- Evra Ungureanu (SCM Bacău) locul III.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri